Expozitia Ingeri urbani-Ingerarium, la Elite Art Gallery

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 12 august 2016, 14:31 Actualitate | Cultură

Liviu Soptelea: Expozitia Ingeri urbani-Ingerarium
Foto: Elite Art Gallery
În perioada 17 - 27 august, Elite Art Gallery vă aşteaptă la expoziţia personală aniversară a artistului Liviu Şoptelea, intitulată „Îngeri urbani-Îngerarium”. Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 17 august, ora 17.30. În cadrul evenimentului de deschidere va fi lansat şi albumul ce poartă acelaşi titlu. Cu ocazia momentului de lansare şi vernisaj este invitată să prezinte artista Viorica Colpacci.

Conceptul expozițional punctează traseul de conexiune dintre dimensiunea spirituală și profană, aducând împreună elemente desprinse dintr-un registru religios recognoscibil și amprenta realității prezente. Într-o prezentare succintă artistul ne mărturisește că ,,imaginile sunt extrase din cotidian, metamorfozate poetic și ne semnalează nevoia de experiment, de evoluție către conceptual, ne schimbă modul de configurare a unei realități utilizând simbolul”. Lucrările sintetizează văzutul printr-o abordare artistică aflată la granița dintre pictural și decorativ. Astfel, realitatea este supusă unor transformări ce dispută misterul prin prisma unor stări marcate de zborul îngerilor, suferință, duplicitate, dialog sau gânduri.

Liviu Șoptelea s-a născut pe data de 24 ianuarie 1966 în Botoşani. Studiază la Universitatea ,,Ovidius” din Constanța, Facultatea de Arte, secția Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și este licențiat în Arte Vizuale. Studiile de masterat le face în Iași, la Universitatea „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale, specializarea Conservarea și Restaurarea Operei de Artă. Astfel, artistul devine membru UAP, filiala Iași, secția Pictură. Încă din anul 1999 artistul este membru al Fundației „Ștefan Luchian” a profesorilor de educație artistică și plastică iar din anul 1995 artistul devine președinte și membru fondator al Societății Culturale „Expo-Art” din Botoșani. Implicat și dedicat activității artistice, în anul 2000 Liviu Șoptelea devine membru „Art Cafe” din Sibiu iar în anul 2003, membru „Art-Grup” din Botoșani.

Pe parcursul unei fructuoase activități artistice Liviu Șoptelea se remarcă cu peste 25 de expoziții personale în mai multe orașe din România precum: Botoșani, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Brașov, Constanța sau Târgu Jiu. În afara granițelor artistul  se remarcă cu o expoziție de icoane pe sticlă, eveniment găzduit de capela „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din New York, S.U.A.

De asemenea, artistul participă la numeroase expoziții colective și de grup în Botoșani, București, Iași, Suceava, Cluj, Tărgu Mureș, Constanța, Bacău, Brăila, Piatra Neamț, Buzău, Curtea de Argeș, Vâlcea, Slobozia, Chișinău, Silistra, Ruse și New York.
Artistul are lucrări în colecții private din România, Italia, Franța, Germania, Suedia, S.U.A., Cipru, Coreea de Sud, Marea Britanie sau Canada.
 
Expoziția va fi deschisă publicului în intervalul 17-27 august 2016, la Elite Art Gallery, Piaţa Naţiunilor Unite, nr. 3-5, bl. B2, parter, București


Citeste mai multe despre   









275 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version