Piesa "Tigrul sibian" de Gianina Carbunariu pusa in scena in Suedia

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2015, 10:49 Actualitate | Cultură

Vineri, 4 septembrie, Teatrul Dramatic Regal din Stockholm a gazduit premiera in limba suedeza a spectacolului Tigrul regia Sofia Jupither, o montare a textului dramaturgului roman Gianina Carbunariu, in traducerea suedeza a lui Inger Johansson.

Este pentru prima dată când textul unui dramaturg român contemporan este montat la Teatrul Dramatic Regal, spectacolul fiind rezultatul colaborării unei companii independente, Jupither Josephsson, cu multiplii şi reputaţi parteneri instituţionali suedezi precum Agenţia Naţională Suedeză de Spectacole Riksteatern, Teatrul Municipal din Malmö, Teatrul Popular din Göteborg (Folkteatern) şi Teatrul Municipal din Örebro. Proiectul se bucură de asemenea de sprijin financiar din partea a numeroase instituţii de stat suedeze, iar ştirea despre montarea textului Gianinei Cărbunariu a fost deja preluată de importante agenţii de presă şi numeroase publicaţii din Suedia.

Textul, sub forma unui fals documentar de investigaţie unde toţi martorii sunt intervievaţi după ce, într-un mic oraş, un tigru fuge de la grădina zoologică, aduce în discuţie reacţia grupurilor sociale compacte faţă de elementul diferit şi străin. Până în prezent textul a fost montat în română şi franceză, aceasta fiind prima sa punere în scenă în Europa de Nord.

În stagiunea 2015-2016 montarea în limba suedeză are programate un număr de peste 60 de reprezentaţii, atât în Suedia, cât şi pe plan internaţional, spectacolul fiind până în prezent invitat în turneu la Teatrul Naţional din Oslo, Norvegia, Teatrul Municipal din Esbo, Finlanda, şi Centrul de Artă BOZAR din Bruxelles, Belgia.

În conexiune cu premiera în Suedia a piesei, Institutul Cultural Român susţine prezenţa la Stockholm a dramaturgului Gianina Cărbunariu, care va prezenta textul publicului şi va participa la discuţii despre procesul de punere în scenă, diferitele modalităţi de contextualizare a piesei şi problematica acesteia în Europa contemporană.

Vineri 11 septembrie, după spectacol, Teatrul Dramatic Regal va organiza o discuţie panel pornind de la tema piesei. La discuţie vor mai participa, alături de dramaturgul român, regizoarea Sofia Jupither, istoricul Heléne Lööw, jurnalistul şi criticul de film Hynek Pallas. Discuţia va fi moderată de Anna Furumark, coordonator al unui proiect pentru reflectarea culturală eterogenă.

Sâmbătă 12 septembrie, înainte de spectacol, publicul suedez va avea din nou ocazia să o întâlnească pe Gianina Cărbunariu, de această dată în dialog cu dramaturgul suedez Ninna Tersman.

Gianina Cărbunariu (n. 1977) este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și dramaturgi români și unul dintre fondatorii dramAcum, platformă pentru dezvoltarea şi punerea în scenă a noii dramaturgii românești. Textele și montările sale urmăresc îndeaproape schimbările și simptomele societății contemporane. Dintre spectacole sale recente amintim proiectul De Vînzare/For Sale, co-producție a Teatrului Odeon din București și a Teatrului de Stat din Hamburg, distins în acest an cu Premiul Uniter pentru cel mai bun spectacol; Solitaritate, co-producție a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, a Teatrului Național din Bruxelles și a Festivalului de la Avignon, prezentat în 2014 în selecția oficială a Festivalului Avignon; Tipografic Majuscul, co-producție a Asociației dramAcum și Festivalul Divadelna Nitra în cadrul proiectului Parallel Lives – 20th Century Through the Eyes of Secret Police, 2013.

Gianina Cărbunariu colaborat ca dramaturg sau ca regizor dramaturg cu teatre prestigioase precum Royal Court din Londra, Schaubuhne din Berlin, Kammerspiele din München, Volkstheater din Viena. Spectacolele sale au fost prezentate în festivaluri internaționale precum Avignon, TransAmeriques Montreal, LIFT Londra, Dialog Wroclaw, Bienala New Plays from Europe Wiesbaden, New Drama Moscova, New Drama Budapesta, Mladi Levi Lubliana. În Suedia, Gianina Cărbunariu a fost implicată şi în proiectul Noua dramaturgie europeană, realizat în 2014 de Teatrul Dramatic Regal în colaborare cu ICR Stockholm.


Citeste mai multe despre   









304 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version