In perioada 10-15 martie 2015 va avea loc la Varsovia un festival dedicat iei romanesti. „Festivalul Iei” se va deschide marţi, 10 martie, cu vernisajul expoziţiei „Ia - tradiție și inspirație contemporană”, cuprinzând piese de port popular, create recent în atelierele Casei Portului Popular „Casa Cristea” din Republica Moldova, de asemenea, costume populare vechi, din patrimoniul românesc și moldovenesc, etalând astfel opera mai multor generaţii de creatori, cristalizată într-un spaţiu cultural timp de secole.

Expoziția va fi însoțită de o serie de ateliere de brodat și cusut ii, de asemenea de împletit mărțișoare. Atelierele, la care vor putea participa atât copiii, cât și adulții, vor fi susținute de doamna Maria Cristea (directoarea Casei Portului Popular „Casa Cristea”) și de doamna Corina Rezneac, consultant la Direcția Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Gazda evenimentelor va fi Muzeul de Etnografie din Varșovia, un partener constant al ICR Varșovia care a colaborat în numeroase rânduri cu Muzeul, prezentând proiecte valoroase în spațiile larg frecventate ale instituției culturale poloneze.

Expoziția de ii va avea și o componentă comercială, o parte din obiectele expuse putând fi achiziționate de publicul polonez în finalul expoziției.

Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Varșovia împreună cu Ambasada Republicii Moldova la Varșovia și Ministerul Culturii din Republica Moldova.