Alexandru Tomescu sustine concertul "In memoria unui inger", in amintirea victimelor din 1989, la Sala Radio

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 15 decembrie 2014, 13:06 Actualitate | Cultură

Alexandru Tomescu: foto Virgil Oprina
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
În memoria celor care au dispărut dintre noi în evenimentele din decembrie 1989, în urmă cu 25 de ani, Orchestra Nationala Radio vă propune vineri, 19 decembrie (19.00), la Sala Radio, un concert special. Sub bagheta dirijorului ei principal - Tiberiu Soare - cu participarea violonistului Alexandru Tomescu, a Corului Academic Radio (pregătit de Dan Mihai Goia), a sopranei Madalina Barbu şi a violonistului Virgil Zvoristeanu, veţi asculta un repertoriu emoţionant.

Potrivit comunicatului remis Hotnews.ro, in prima parte a serii vor fi interpretate trei cântece sacre semnate de Carlo Gesualdo Da Venosa (Ave, Regina Coelorum; Hei Mihi, Domine şi Tribulationem et dolorem). Veţi asculta, de asemenea, în interpretarea solistică a violonistului Alexandru Tomescu, şi Concertul pentru vioară şi orchestră – „În memoria unui înger”, creaţie a compozitorului austriac Alban Berg. Solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi muzicieni români, Alexandru Tomescu are privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu.

Concertul pentru vioară şi orchestră – „În memoria unui înger” a fost scris după moartea, la doar 18 ani, a fiicei Almei Mahler (fosta soţie a celebrului compozitor Gustav Mahler). Alban Berg a conceput concertul în vara anului 1935, lucrarea devenind în mod simbolic şi un recviem pentru artistul însuşi, decedat în noaptea de Crăciun a aceluiaşi an, înainte să apuce să îşi asculte partitura interpretată (primă audiţie la Barcelona în 19 aprilie 1936).

A doua parte a concertului va cuprinde Simfonia a IV-a, creaţie a lui Mahler, unul dintre marii compozitori ai romantismului târziu. Mahler mărturisea despre creaţiile sale: „Simfoniile mele reprezintă conţinutul întregii mele vieţi. Am cuprins în ele toată experienţa şi suferinţa mea.” Compusă în 1900, Simfonia a IV-a descrie modul în care Mahler a transpus în note privirea pe care un copil ar avea-o în faţa Raiului. Lucrarea va fi interpretată cu participarea Corului Academic Radio (condus de Dan Mihai Goia), a sopranei Mădălina Barbu, multipremiată la mai multe concursuri de canto, şi a violonistului Virgil Zvorişteanu, concert maestru al Orchestrei Naţionale Radio.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro  şi www.romania-muzical.ro.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

263 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică