Opera Naţională Bucureşti sărbătoreşte în data de 9 ianuarie 2014 şaizeci de ani de la inaugurarea actualului sediu al instituţiei. Momentul va fi sartbatorit de artiştii-gazdă, alături de invitaţi din ţară şi străinătate, împreună cu publicul, printr-un concert extraordinar, desfăşurat în Foaierul Galben al Operei. În program vor fi prezentate lucrări de operă şi balet de Piotr Ilici Ceaikovski, Alexandr Sergheevici Dargomâjski, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Léo Delibes.

Sediul Operei Nationale BucurestiFoto: Opera Nationala Bucuresti

Se implinesc sase decenii de când prima scenă lirică a ţării - instituţie înfiinţată încă din anul 1885 și devenită teatru de stat în 1921 - şi-a abandonat statutul de chiriaş şi a primit un sediu al său (9 ianuarie 1954).

Concertul aniversar va fi alcătuit din fragmente din operele Dama de pică şi Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, La Bohème de Giacomo Puccini, La traviata de Giuseppe Verdi, precum şi din alte lucrări celebre ale genului. Alegerea operei Dama de pică nu este întâmplătoare, capodopera compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski fiind cea dintâi premieră oferită spectatorilor în stagiunea 1953-1954, după inaugurarea actualei clădiri a Operei Naţionale Bucureşti. Celelalte titluri, alături de baletul Coppélia de Léo Delibes sunt câteva dintre creaţiile ce au fost oferite în noi variante regizorale în primele stagiuni ale Operei în noua clădire.

La eveniment vor participa, alături de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti (sopranele Iulia Isaev şi Irina Iordăchescu, mezzosoprana Sorana Negrea şi tenorii Lucian Corchiş şi Liviu Indricău) şi câţiva invitaţi speciali (Alina Bottez, Konstantin Brzhinsky, Marta Sandu, Veronica Anuşca, Ştefan Pop, Irina Baianţ) precum şi doi foarte tineri cântăreţi (George Ionuţ Vârban şi Debora Marguglio). Îi vor însoţi pianistele Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea, Cvintetul de coarde al Operei Naţionale Bucureşti şi harpista Roxana Moişanu. Astfel, pe lângă artişti consacraţi, unii dintre ei cu o carieră internaţională de invidiat, vor păşi în faţa publicului şi tinere talente care s-au făcut deja remarcate la concursurile de profil din ţară şi din lume şi care, cu acest prilej, vor debuta la Opera Naţională Bucureşti.

1953-1954: Opera primeşte un sediu propriu

Înfiinţată încă din anul 1885, compania lirică română din Bucureşti, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerințelor genurilor de spectacol pe care le desfăşura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviţei avusese statutul de chiriaş, printre spațiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spaţiu de spectacol şi de repetiţii (iar uneori împărţea costumele şi decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piaţa Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviţei, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate).

În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, autorităţile statului au construit o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei şi Biserica Sfântul Elefterie. În sfârşit, compania de operă și balet avea un spaţiu destinat activităţilor sale. Creată de arhitecţii Octav Doicescu şi Paraschiva Iubu, clădirea a fost inaugurată printr-un spectacol de gală, oferit muncitorilor şi familiilor lor, prilej cu care Petru Groza a înmânat ordine şi medalii membrilor echipei de constructori. În cadrul Festivalului Mondial al Tineretului au participat şi tineri artişti ai Operei - la Concursul de Canto şi la Concursul de Balet - mulți dintre ei devenind mai târziu nume importante ale teatrului liric românesc: cântăreţii Magda Ianculescu, Elena Filimon, Vera Rudeanu, Elena Cernei, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Nicolae Herlea, Octav Enigărescu şi balerinii Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini.

Adevărata mare sărbătoare de inaugurare pentru trupa Operei Naţionale Bucureşti a fost însă în seara de 9 ianuarie 1954, când a avut loc spectacolul de gală cu opera Dama de pică de Piotr Ilici Ceaikovski, urmat de o a doua reprezentaţie (pentru publicul larg), în 12 ianuarie. Spectacolul l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor a fost Vladimir G. Ciukov, scenografi Walter Siegfried şi Cella Voinescu, maestru de cor Gheorghe Kulibin şi coregraf Anton Romanovski.

A doua zi după premiera operei Dama de pică, în 10 ianuarie 1954, balerinii Operei prezentau şi ei primul lor spectacol în noul sediu: Coppélia de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski și scenografia lui M. Rubinger şi Mac Constantinescu, dirijor fiind Robert Rosensteck. Reprezentaţia s-a dat la matineu, seara fiind programat un recital de operă şi balet.

Opera bucureşteană în 1953

În pragul deschiderii stagiunii 1953-1954, sub directoratul celebrului dirijor Constantin Silvestri, trupa lirică bucureşteană era alcătuită din 73 de solişti de operă angajaţi, corpul de balet având 96 de dansatori, corul 96 de artişti lirici, iar orchestra 99 de artişti instrumentişti.

Dirijorii, conduşi de maestrul Egizio Massini erau, în 1953, cei mai importanţi din ţară: Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu, Alfred Mendelsohn, Mihai Brediceanu, Robert Rosensteck, Constantin Silvestri, la care s-au adăugat, mai târziu, Cornel Trăilescu şi Sergiu Comissiona. Regizorii erau reprezentaţi de maeştrii Jean Rânzescu şi George Teodorescu, dar și de asistenții acestora, Ion Mavrodin, Dumitru Tăbăcaru, Anghel Ionescu Arbore şi Tamara Ion. Din echipa scenografilor făceau parte Teodor Kiriakoff Suruceanu, Ofelia Tutoveanu şi Paula Brâncoveanu, iar maestru de cor era Gheorghe Kulibin, secondat de Cornel Trăilescu şi Ion Vanica. La acea vreme, teatrul avea ca angajaţi profesori de canto şi nu mai puţin de 14 corepetitori. Trupa de balet se bucura de experienţa şi talentul a doi mari maeştri coregrafi, Anton Romanovski şi Oleg Danovski, alături de profesorii de dans Bela Balogh şi Nicolae Iacobescu. La personalul artistic al teatrului se adăugau, în 1953, 37 de figuranţi şi 243 de lucrători, meşteri, şoferi, plasatoare şi departament administrativ. Aproape 700 de oameni de teatru care construiau împreună Opera.

Concertul aniversar: 60 de ani de la inaugurarea clădirii Operei ii va avea ca invitati pe:

Alina Bottez, Konstantin Brzhinsky, Marta Sandu, George Ionuţ Vârban, Veronica Anuşca, Ştefan Pop, Irina Baianţ, Deborah Marguglio

Solişti ai Operei Naţionale Bucureşti: Irina Iordăchescu, Iulia Isaev, Sorana Negrea, Liviu Indricău, Lucian Corchiş

La pian: Ioana Maxim, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Mihaela Vâlcea

Cvintetul de coarde al Operei Naţionale Bucureşti

Cristi Balaş - vioara I

Alexandra Rogalski - vioara a II-a

Sorin Spasinovici - violă

Mladen Spasinovici - violoncel

Iustin Carp - contrabas

Roxana Moişanu - harpă

În program: lucrări de operă şi balet de Piotr Ilici Ceaikovski, Alexandr Sergheevici Dargomâjski, Giuseppe Verdi, Giacomo Puccini, Léo Delibes (arii, duete, cvartet vocal, cvintet și sextet de coarde).