Spectacolul D’Ale Noastre/Ta Ra Ta Tam in regia lui Gigi Caciuleanu prezentat la Lisabona

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 8 noiembrie 2013, 12:24 Actualitate | Cultură

Spectacolul Ta Ra Ta Tam la Lisabona
Foto: Afis spectacol
Spectacolul de teatru coregrafic D’Ale Noastre/ Ta Ra Ta Tam, în regia şi coregrafia unuia dintre cei mai importanți coreografi români din toate timpurile, Gigi Căciuleanu, va fi prezentat pe scena Teatrului Naţional Dona Maria II, sala Garrett,  în zilele de 23 noiembrie (21.00) şi 24 noiembrie (16.00).

Co-producţie a Teatrului Naţional din Bucureşti şi a Fundaţiei Art Production, cu sprijinul JTI și al Bibliotecii Naționale a României, spectacolul este interpretat de dans-actorii: Ioana Marchidan, Ioana Macarie, Ramona Bărbulescu, Diana Spiridon, Rasmina Calbajos, Lari Giorgescu, Cristian Nanculescu, Ştefan Lupu, Istvan Teglas, Adrian Nour, Alexandru Călin şi Arcadie Rusu, membri ai „Gigi Căciuleanu Romania Dance Company". Scenografia este semnată de Corina Grămoşteanu şi muzica de DJ Vasile, muzică “asezonată cu Beethoven, Mozart, Verdi şi altele”, inserturi “menite să universalizeze comportamentul personajelor” – cum precizează însuşi autorul şi regizorul Gigi Căciuleanu.

Creaţia coregrafică D'Ale Noastre/Ta Ra Ta Tam este inspirată din operele și personajele lui I. L. Caragiale, geniul comic al literaturii române. Se regăsesc în acest spectacol de teatru coregrafic atât protagoniştii pieselor sale de teatru, cât şi personaje emblematice  din “Momente şi Schiţe”. Sunt scene în care realismul voit al costumelor alternează cu absurdul şi suprarealismul mişcărilor dansate. Intenţia lui Gigi Căciuleanu a fost de „a-l scoate pe Caragiale din specificul local pentru ca spectacolul să poată fi înţeles şi de un chilian şi de un francez, de către oricine”. Coregraful afirmă: „Am vrut să rescriu pe limba mea, cea a  teatrului coregrafic, ceea ce îmi inspiră tumultuoasa lume a lui Caragiale al nostru.(...) Un Caragiale revizitat în ziua de azi, în care absurdul ionescian a devenit logică cotidiană. Un spectacol în care  mi-am propus să explorez această lume a noastră cea de toate zilele, plină cu d'ale noastre. Nu numai cele româneşti ci, în general, cu cele d'ale noastre: omeneşti”.

Spectacolul a fost deja prezentat în mai multe capitale europene: Paris (Espace Cardin, 17 noiembrie 2012), Londra (Cadogan Hall, 19 noiembrie 2012), Bruxelles (Palais des Beaux Arts/Bozar-Salle M, 21 noiembrie 2012), Sofia (Teatrul Naţional "Ivan Vazov”, 16 mai 2013) și Chișinău (Teatrul Național „Mihai Eminescu”, 2 și 3 noiembrie 2013).

Director de teatru, coregraf, dansator şi profesor, Gigi Căciuleanu este una dintre cele mai originale personalităţi din universul dansului contemporan. Deţinător a numeroase premii şi decoraţii internaţionale, Gigi Căciuleanu a colaborat, de-a lungul anilor, cu artişti faimoşi din lumea dansului şi a muzicii: Astor Piazzola, Marius Constant, Pina Bausch, Maïa Plissetskaïa, Jeanine Richer, Jean-Michel Jarre, Guy Tudy, François Rabbath, Claude Lefevre, Santiago Sempere, Jean Le Poulain, Henri Ronse.

"Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor”, titlu obţinut în Franţa şi membru al „Consiliului Internaţional de Dans” al UNESCO, Căciuleanu a semnat coregrafii pentru unele dintre cele mai importante companii de dans din lume: operele din Paris, Lyon, Avignon, Hamburg, Roma, Cardiff, Wupperthaler Tanztheater, Teatro La Fenice din Veneţia, Teatrul Municipal din São Paulo sau Teatrul “Oleg Danovski” din Constanţa.

Coregraful român transmite tehnica şi stilul său original de dans sub formă de ateliere şi master-classes în cadrul unor instituţii de prestigiu precum: Conservatorul Naţional Superior La Villette, l’Ecole de l’Opéra de Paris, Conservatoarele Naţionale franceze (Boulogne-Billancourt, Annecy, Chambéry, Rennes etc).

În prezent, deţine propria companie coregrafică (Gigi Căciuleanu Romania Dance Company), înfiinţată la București, şi este, deasemenea, directorul Baletului Naţional din Chile.


Citeste mai multe despre   
























[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

693 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri