În perioada 23-25 iulie, saxofonistul român Nicolas Simion va participa alături de The Backyard Jazz Orhestra la două dintre cele mai importante festivaluri de jazz din Italia: Trieste Loves Jazz 2013 (marți, 23 iulie 2013, ora 21:00, în Piața Verdi din Trieste) și Venice Jazz Festival 2013 (miercuri, 24 iulie 2013, ora 19:30, în Campo Bella Vienna – Rialto din Veneția și joi, 25 iulie 2013, ora 21:15, în Grădinile Palatului Municipal din Fiesso D'Artico – Veneția).

Saxofonistul Nicolas Simion (foto: Christoph Giese)Foto: IRCCU Venetia

The Backyard Jazz Orchestra – este un proiect susținut de Institutul Goethe în colaborare cu Stefan Schultze și Peter Ehwald cu scopul de a prezenta bogata moșternire muzicală din zona Balcanilor într-o formulă de jazz contemporan. Orchestra este formată, atât din unii dintre cei mai cunoscuți muzicieni din regiune, cât și din cei noi abia intrați pe scena internațională a jazz-ului.

Din orchestră fac parte: Peter Ehwald, saxofon și clarinet (Germania); Stefan Schultze, pian (Germania); Martin Lubenov, acordeon (Bulgaria); Theresia Philipp, saxofon și flaut (Germania); Nicolas Simion, saxofon și clarinet (România); Darko Sedak-Benčic, trompetă (Croația); Branko Ilievski, trombon (Macedonia); Gordan Spasovski, clape (Macedonia); Daniel Schröteler, percuții (Germania); Elena Hristova, vocal (Macedonia); Ermal Rodi, saxofon și flaut (Albania); Christian Altehülshorst, trompetă (Germania); Nemanja Zlatarev, trombon (Serbia); Filip Gavranovic, chitară (Austria); Fedor Ruskuc, bas (Serbia).

Nicolas Simion este unul dintre puţinii muzicieni români din generaţia sa care a rămas credincios jazzului românesc şi care a reuşit să-şi găsească drumul în scena jazzului contemporan european, ducând mai departe ideile şi experienţa "generaţiei de aur" a jazzului autohton (începută în anii 50-60 prin Jancy Körössy, Richard Oschanitzky, Marius Popp, Dan Mandrila, Stefan Berindei, Johnny Raducanu, Eugen Gondi, Aura Urziceanu şi mulţi alţii). Nicolas Simion a înţeles că numai printr-o sinteză din folclorul românesc, muzica clasică (în special a sec. XX) şi jazz ar putea ajunge la o identitate artistică, menită să fie în acelaşi timp românească şi universală. Ethno jazz, folk jazz sau world music... "eticheta" nu contează atât de mult, cel mai important lucru este conţinutul şi mesajul acestei arte sonore. Muzica sa sună româneşte fără să o facă voit sau forţat, paleta coloristică a pieselor compuse sau adaptate şi aranjate de el, prelucrările făcute în ultimii ani şi documentate pe nenumărate CD-uri (peste 30 apărute până în prezent) sunt dovada acestui travaliu de peste 30 de ani de muncă.

Participarea lui Nicolas Simion la Trieste Loves Jazz 2013 și la Venice Jazz Festival 2013 este susţinută financiar de Institutul Cultural Român, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.