Teatrul Ion Creanga anunta deschiderea inscrierilor pentru cea de-a IX-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povesti', care se va desfasura in perioada 28 septembrie - 5 octombrie a.c.

Initiat in anul 2005, de catre Cornel Todea, Festivalul International de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povesti' isi propune sa fie un program complex de educatie teatrala, culturalizare si formare a gustului estetic al celor mai mici spectatori, prin intermediul unui fapt de teatru: spectacole pentru copii, colocvii despre arta spectacolului, dezbateri si ateliere de teatru pentru copii, informeaza comunicatul institutiei teatrale. Ca recunoastere a valorii sale, festivalul a primit titulatura de Festival ASSITEJ - Asociatia Internationala a Teatrelor pentru Copii si Tineret - cea mai prestigioasa organizatie mondiala de profil.

Festivalul se adreseaza, intr-o foarte mare masura, si creatorilor profesionisti ai spectacolelor pentru copii - actori, regizori, scenografi - , cadrelor didactice si parintilor, specialistilor din diverse domenii de activitate, implicati in educarea tinerei generatii, precum si tuturor acelora care recunosc rolul teatrului si al artei in formarea personalitatii umane.

Anul acesta, Festivalul International de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povesti', va avea loc in perioada 28 septembrie - 5 octombrie si nu are caracter competitiv. Toate trupele profesioniste de spectacole pentru copii, din tara si din strainatate, pot solicita prezenta lor in cadrul evenimentului, iar inscrierea se va face pe baza expedierii, la adresa organizatorilor Festivalului, a formularului de aplicatie descarcat de pe www.fitc.ro si a unui dvd/link cu inregistrarea spectacolului propus, a fisei tehnice. In urma vizionarii inregistrarii spectacolelor, un juriu alcatuit din profesionisti ai teatrului pentru copii va stabili spectacolele care vor participa la cea de a IX-a editie a Festivalului. Termenul limita de trimitere a aplicatiilor este 15 mai 2013, se precizeaza in comunicat.

Teatrul Ion Creanga este o institutie publica de spectacole, un teatru de repertoriu, aflat in subordinea Consiliului General al Municipiului Bucuresti si finantat de la bugetul local. Misiunea sa este de a crea si promova spectacole de teatru de inalta valoare artistica, de a coordona si implementa programe de cercetare si proiecte cu caracter educativ, social-formativ si estetic, destinate copiilor cu varste cuprinse intre 0 si 12 ani, educatorilor, cadrelor didactice specializate, parintilor sau tutorilor legali.