A doua editie a 'Balkanik festival' incepe in Capitala

de Ionut Baias     HotNews.ro
Vineri, 21 septembrie 2012, 7:38 Actualitate | Cultură

Cea de-a doua ediţie a 'Balkanik festival' - primul eveniment de muzică şi cultură balcanică din România, va începe vineri, în Capitală, şi se va desfăşura până duminică, anunta Agerpres. Potrivit organizatorului evenimentului - Asociaţia Culturală Metropolis, festivalul, care se va desfăşura într-unul dintre paradisurile uitate ale Bucureştiului, în str. Uranus 144, lângă Piaţa de flori George Coşbuc, va cuprinde un târg meşteşugăresc, cu produse autentice, de la ceramică românească, la ţesături, marochinărie, artizanat şi podoabe, dar şi recitaluri ale celor de la Fanfara Shavale, Nedim Nalbantoglu & The Balkan Messengers, Parno Graszt, Orchestra Boban şi Marko Markovic şi Baba Zula.  

În prima zi, după lăsarea serii, va avea loc un spectacol de joc cu focul, oferit de Trupa Crispus, un spectacol de dans al ansamblului Romafest, proiecţia pe un ecran de 72 mp a expoziţiei ''Ultima transhumanţă'' a artistului vizual Dragoş Lumpan, expoziţia nomadă de obiecte de patrimoniu aromâne ''Balcanii Umblători'' şi prezentarea de costume peloponeziene M'aresi Morea, semnată de Daniela Diaconescu, acompaniată de acordurile greceşti oferite de trupa de percuţie Barbarossa Samba Group.

Atmosfera va fi completată de bunătăţi la ceaun, precum fasole cu ciolan, varză cu costiţă, gulaş, sarmale cu mămăliguţă, pljeskavica sârbească pe grătar, dovleac copt, bragă, scofeturi dulci, şi de un must dulce şi răcoritor preparat pe loc.

Gazda din acest an a Balkanik festival este actorul de la Teatrul Bulandra din Bucureşti, Marius Chivu, cunoscut din spectacole în regia lui Liviu Ciulei, Yuri Kordonsky, Cătălina Buzoianu.

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea şi Caravana Metropolis. 

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

385 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi