În perioada 8-12 august 2012 are loc cea de-a 20-a editie a Sziget Festival, unul dintre cele mai populare evenimente din circuitul internaţional de gen. Si la editia din acest an vor fi prezente in festival programe de blues, jazz, world-music sau pop-rock sustinute de vedete ale industriei muzicale intre care se numără: Korn, The Stone Roses, The Vaccines, Caro Emerald, Placebo, Glasvegas, Goran Bregovic, Paolo Nutini, The Pogues, Shantel & Bucovina Club Orkestar, The Ting Tings, The XX şi LMFAO.

În ultima zi a festivalului, duminică, 12 august, cu începere de la ora 16.00, pe scena Arena va concerta grupul de rock alternativ GRIMUS din Cluj Napoca, invitat anul acesta de ICR Budapesta să reprezinte România la Sziget Festival.

GRIMUS este anagramarea aproximativă a cuvântului simurgh, ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană, fiind de asemenea şi primul roman al scriitorului Salman Rushdie, „părintele” acestei anagramări. În octombrie 2007 GRIMUS câştigă finala naţională a concursului “Global Battle of the Bands” şi titlul de "Best New Band", obţinând participarea la finala mondială GBOB de la Londra. Trupa semnează un contract discografic cu legendara etichetă italiana Cramps Music, ulterior semnând şi un contract de imagine cu britanicii VT Music. Până în prezent GRIMUS au avut onoarea să împartă aceleaşi scene cu nume diverse Moby, Motorhead, The Prodigy, The Rasmus, Dandy Warhols, Macy Gray, Sophie Ellis-Bextor, The Parlotones, Eros Ramazzotti, Kasabian şi zilele trecute la Bucureşti cu Placebo. În noiembrie 2009 GRIMUS au fost invitaţi să cânte unplugged pe scena Teatrului Odeon în încheierea lecturii publice a scriitorului Salman Rushdie, având astfel ocazia de a-l cunoaşte pe cel “care le-a dat nume”. Pe 9 august 2010 GRIMUS a lansat în premieră un single în Marea Britanie, prilej pentru susţinerea unui mini-turneu organizat cu sprijinul ICR Londra. Piesa “Started” a fost difuzată în premieră la BBC pe 18 iulie şi a intrat direct pe locul 1 la Radio Guerrilla, poziţie pe care a staţionat timp de 4 săptămâni. În Anglia GRIMUS au fost percepuţi că ar “suna ca şi cum Muse i-ar încinge la o horă pe The Killers”.

Până în prezent GRIMUS a lansat 5 albume de studio: Demo (2006), Panikon (2008), Umbre şi Started (2010) şi Egretta (2011).