Bataie ca-n "Sapte pacate" in PSD

de     HotNews.ro
Marţi, 11 ianuarie 2005, 0:00


articol preluat din Ziua

Cu cateva saptamani inainte de Congresul Extraordinar al partidului, mai multe organizatii ale PSD ameninta cu o revolutie in interiorul formatiunii. Conducatorii a 14 organizatii PSD din Transilvania si Banat s-au intalnit ieri, la o casa privata de vacanta din apropierea Clujului, in jurul lui Ioan Rus, pentru a pune la cale un plan de reforma profunda a PSD.

Cei prezenti au remarcat rolul pe care l-a avut Ion Iliescu in pierderea Puterii de catre social-democrati. Este interesant de remarcat faptul ca, in urma cu doi ani, strategul Vasile Dancu gandea teoria "centrului imaculat", care presupunea ca toate greselile din partid apartin, ca o regula, bazei PSD, si nu conducerii.

Ieri, insa, gruparea stransa in jurul lui Ioan Rus, liderul filialei Cluj, a luat apararea asa-numitilor tapi ispasitori din teritoriu care au raspuns pentru toate erorile din partid. Surse din cadrul PSD sustin ca la intalnire, Adrian Nastase si Ion Iliescu au fost considerati "solutii perimate".

Printre numele vehiculate pentru functia de lider al partidului au fost Miron Mitrea, Mircea Geoana si Ioan Rus. In toiul acestui scandal, plecat de la Cluj si necomentat de Nastase sau Iliescu, nemultumirile apar din toate partile.

Secretarul executiv al Comisiei de Arbitraj a PSD, Doru Giugulea, a declarat ieri, pentru Rompres, ca este nevoie de o "actiune ampla de curatenie", care sa porneasca de la rezultatele obtinute in alegerile parlamentare si prezidentiale.

"Incepand de la Adrian Nastase in jos, Delegatia Permanenta, si in special acest Birou de Coordonare creat pentru ca anumite persoane sa ocupe functii eligibile in Parlament", a adaugat Giugulea intrebat fiind cine trebuie sa-si asume rezultatele dezastruoase din alegeri. In tot acest context, baronul de Vrancea, Marian Oprisan, a lovit, acum cateva zile, si in Nastase si in Iliescu.

Despre Iliescu a spus ca "nu este vesnic" si in plus ca "trebuie sa-si faca niste analize de varsta, biologice". Cat despre Nastase, acesta trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru esecul din alegerile parlamentare si prezidentiale, potrivit lui Oprisan.


Ioan Rus, ca solutie de compromis
Miscarea "de revolutie" a nemultumitilor din PSD a pornit de la Cluj, din fieful lui Ioan Rus, unul dintre cei trei pretendenti la sefia partidului, dupa ce Ion Iliescu si Adrian Nastase au fost considerati "solutii perimate" de voci din interiorul PSD. Ceilalti doi candidati "vehiculati" la functia de presedinte al PSD sunt Miron Mitrea si Mircea Geoana.

In timp ce Ioan Rus este sprijinit de organizatiile din Ardeal, ceilalti doi au de partea lor "cartelurile" PSD din sudul tarii. Lui Ioan Rus i s-au alaturat 27 de lideri ai mai multor filiale din Transilvania si Banat ale PSD.

Liderul clujean porneste de pe pozitia unui politician care a refuzat sa se ascunda in spatele unei imunitatii parlamentare (precum Mitrea sau altii), el necandidand la alegerile generale. "Revolutionarii" din PSD cer modificarea statutului partidului, descentralizarea decizionala si alegerea conducatorului reformei prin decizia viitorului congres al partidului.

De altfel, propunerile de reforma a PSD ar urma sa fie puse in discutie in mod hotarator doar la acest congres. Surse din interiorul PSD au afirmat aseara ca Ioan Rus ar putea fi preferat in fruntea partidului atat de fostul premier, cat si de fostul sef al statului, ca o solutie de compromis intre aripile Nastase-Geoana si Iliescu-Mitrea.


Reforma profunda a PSD
La intalnirea de la Cluj au participat 28 de lideri de organizatii PSD din Transilvania si Banat pentru a discuta un plan intitulat "Reforma profunda a PSD - un program politic pentru modernizarea social-democratiei romanesti".

Participantii au evitat cu orice pret sa se declare direct pentru schimbarea lui Ion Iliescu si a lui Adrian Nastase, dand vina mai degraba pe "imobilismul structural exemplificat de modul greoi de luare a deciziilor, supradimensionarea echipei de conducere si incapacitatea ei de a introduce corectiile necesare la timp, in ciuda avertismentelor constante primite din partea analistilor,

independenti sau din interiorul partidului, si opiniei publice".

"O cauza majora a pierderii de reprezentativitate pentru partid a fost un conflict aparut uneori intre Presedintia Romaniei si Guvernul Romaniei. In mai multe situatii politice, pozitia critica a lui Ion Iliescu a fost preluata de opozitie si a dus la erodarea credibilitatii Guvernului (...) Blocarea de catre presedintele Romaniei a unor initiative (ex.

alegerile anticipate) sau lansarea unor sintagme negative au fost disfunctionalitati de comunicare si management, elemente care duc la concluzia unei continue competitii interne la varful partidului, se arta in comunicatul dat publicitatii in urma intalnirii. Pe de alta parte, in document se arata ca greselile de strategie s-au datorat mai ales lipsei de transparenta si democratie interna.

"Alianta cu PUR si anuntarea prematura a unei formule guvernamentale cu UDMR, inainte de turul al doilea al prezidentialelor, au fost solutii contestate de filialele locale ale partidului, dar excesiva centralizare a eliminat orice dezbatere care ar fi contrazis solutiile alese la varf", se arata in comunicat.


Partidul-stat
Un alt aspect mentionat in rezumatul planului lui Rus este cazul demiterii unor presedinti de filiale judetene care ar fi fost de natura a sustine "imaginea unei puteri care actioneaza discretionar, in cautarea unor tapi ispasitori".

Aceasta ar fi fost, potrivit comunicatului, sursa imaginii de partid-stat a PSD: "Pornind de la nerespectarea regulilor interne de partid, adversarii politici au propagat ideea ca liderii PSD si, mai ales cei cu functii importante in stat, nu respecta nici o regula: tema partidului-stat ce actioneaza discretionar a fost una din principalele teme de atac in campania electorala.

" Printre cei 28 de lideri PSD reuniti la Cluj se numara Ioan Rus, Vasile Puscas si Vasile Dancu, din partea filialei clujene, Ilie Sarbu (pentru filiala PSD Timis), Ovidiu Natea (Mures), Mihail Rudeanu (fost sef al filialei PSD Hunedoara), Victor Vaida (actualul presedinte de la Hunedoara), Gheorghe Ciocan (Satu Mare) si Ioan Cindrea (presedinte al PSD Sibiu).


Daniel MATIS, Carmen EPURAN



















34 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă