Cearta intelectualilor

de     Evenimentul Zilei
Duminică, 27 iunie 2004, 0:00


Decernarea premiilor Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO, care a avut loc la ultima editie a Tirgului International de Carte BOOKAREST, a produs, dupa mai putin de o luna, un scandal care a antrenat trei publicatii culturale importante din Capitala (“Romania literara”, “Dilema veche” si “Observator cultural”), precum si citeva figuri

culturale de prim-plan, ca Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Adrian Marino, cunoscut in ipostaza de teoretician al literaturii. Totul a plecat de la un text al lui Adrian Marino (presedintele juriului ASPRO, care a acordat Marele Premiu al Asociatiei) publicat in revista “Observator cultural”.

Textul lui Marino exprima rezerve serioase fata de orientarea ideologica (in sens larg) a cartii lui Andrei Plesu “Despre ingeri”. Volumul primise din partea ASPRO atit Marele Premiu (acordat de un juriu de critici literari), cit si Premiul pentru critica literara si eseu (acordat prin votul tuturor membrilor Asociatiei).

In numarul din aceasta saptamina al “Observatorului cultural”, revista publica o replica a lui Andrei Plesu, care anunta ca renunta la Marele Premiu, urmind sa il pastreze insa, “din respect pentru membrii ASPRO”, pe cel pentru critica literara si eseu.

In polemica a intrat, tot in aceasta saptamina, si Gabriel Liiceanu, cu o scrisoare deschisa catre Plesu, extrem de violenta prin tonul folosit la adresa lui Marino, aparuta in “Dilema”. In cele ce urmeaza, publicam extrase din toate aceste materiale. (B.C.)
Motivatia lui Adrian Marino, presedintele juriului Asociatiei Scriitorilor Profesionisti din Romania - ASPRO, in “Observator cultural”: “Poate ca, in Occident, dualitatile si polaritatile de orice categorie sa-si fi pierdut din relevanta. Dar in cultura romana de dupa 1989, deci intr-o situatie istorica specifica, ele isi pastreaza utilitatea functionala.

Introduc un criteriu de clarificare si ordonare dupa o lunga perioada de obscurantism, urmata de confuzie. In aceasta perspectiva, observam o confruntare evidenta intre doua tendinte fundamentale: supravietuirea spiritului absolutist, potential sau explicit totalitar, mistic, metafizic, etnicist, obsedat de “fiinta romaneasca”, sub influenta “scolii Noica”.

I se opune, am spune din instinct, o viziune rationalista si criticista, liberala, democratica, pro-europeana, evident si salutar pluralista, toleranta si inevitabil laica. (...)
In mod inevitabil juriul Marelui Premiu ASPRO a fost pus, inca o data, in fata acestei dileme. Orientarea ideologica de baza ramine, indiscutabil, liberala. Dar calitatea intelectuala a unor carti scrise din perspectiva opusa ne obliga sa nu le ignoram nici pe acestea. (...)
Autorul are onestitatea intelectuala sa recunoasca faptul ca pozitia sa nu este rationalista, nici criticista, ci teologala si mistica. (...) Autorul este mult prea cultivat sa nu recunoasca evidentele. Dar spiritul sau ramine in esenta - cum sa ne exprimam? - “autoritar”.

Caci el are nu numai notiunea “interdictiei” pozitiei ostile, pe care o critica, dar si tendinta punerii sale in practica: “Daca “lumea spiritului” ar semana cit de cit cu fantasmele acestor insi, frecventarea ei ar trebui interzisa” (p. 177). Doar ca spiritul liberal si tolerant este de alta opinie: Il est interdit d’interdire.

In rest, apreciem eruditia si bunul nivel intelectual al acestei carti de biblioteca. In timp ce Gelu Ionescu se adreseaza unui public larg, de nivel mediu, Andrei Plesu este restrictiv si elitist. O reminiscenta involuntara si inocenta a “scolii Noica”?”

Un premiu da, unul nu!

Replica lui Andrei Plesu pentru “Observator cultural”: “Dupa ceremonia premiilor ASPRO, a trebuit sa lipsesc pentru scurta vreme din tara, asa incit am citit cu oarecare intirziere textul prin care, in calitate de presedinte al juriului, intelegeti sa va argumentati optiunile. Trec peste ceea ce e simpla neregula procedurala.

Nu e normal sa aflu, din presa, si dupa ce mi s-a decernat Marele Premiu, de existenta acestui text, unic in felul lui. Caci el e construit in asa fel incit sa justifice mai curind anularea distinctiei oferite decit confirmarea ei. Pe scurt, premiul mi se da ca si cum mi s-ar lua.

Din “Evenimentul zilei” aflasem deja, a doua zi dupa ceremonie, ca primisem nu un premiu, ci o “lectie de fair-play”. Dar imi spusesem atunci ca nu e vorba decit de un mic acces de proasta crestere, curent in lumea romaneasca de azi. Constat insa, citindu-va, ca lucrurile merg ceva mai adinc. (...)
Porniti, in textul cu pricina, de la o aparenta distinctie tipologica, pe care insa o manevrati ca pe un verdict judecatoresc. (...) De o parte cristal pur, de cealalta puroi. In acest dramatic binom, eu sint, fireste, prost plasat: autoritar, restrictiv, elitist, teologal, mistic. (...)
Calitatile pe care sinteti dispus sa mi le acordati (eruditie, “bun nivel intelectual”, luciditate) nu ma pot inocenta pina intr-atit incit sa ma scutiti de suspiciuni infamante, ca de pilda tendinta de a practica interdictia, intoleranta, anti-rationalismul etc. Pentru a ma scuza, imi falsificati citatele. (...)
Dar Dvs. stiti, de fapt, cum stau lucrurile. Sau cel putin asa sper.

Stiti ca Noica insusi nu poate fi redus la “Rostirea romaneasca”, stiti ca l-a tradus si l-a comentat pe Descartes (tocmai pe el!), ca a scris o ontologie fara nici o componenta idiomatica si o logica fara legatura cu spatiul mioritic, ca ultima lui carte se cheama “De dignitate Europae” si ca printre reperele lui esentiale figurau Hegel si Goethe.

Stiti, poate, ca a stat zece ani in domiciliu obligatoriu si sase in puscarie, inainte de a deveni ideologul lui Ceausescu, de dragul vilei confort 3 de la Paltinis. (...)
Cum sa-mi explic vocabularul Dvs.

, in care termenii “mistic”, “metafizic”, “teologal” sint folositi in stilul celor mai triviale prelegeri de ateism militant de pe vremea materialismului dialectic, cind insa vi se parea cochet sa va ocupati de Mircea Eliade (fara prejudecati, s-ar zice, in legatura cu preocuparile lui religioase sau cu trecutul lui “etnicist”...). (...)
Un ultim cuvint inainte de a incheia, perplex si melancolic. Textul Dvs. nu e numai stingheritor intelectualmente. Este de o trista ineleganta. (...)
Veti intelege, domnule Marino, ca nu pot lua textul Dvs. decit ca pe o invitatie de a-mi face “autocritica”. Ma conformez si depun diploma si trofeul Marelui Premiu ASPRO in bratele Dvs. competente si in patrimoniul organizatiei conduse de dl Ion Bogdan Lefter. M-ati convins. Am intrat, datorita unui gest de generoasa pedagogie, in posesia unui titlu pe care nu-l merit.”
Ion Bogdan Lefter, presedintele ASPRO, in “Observator cultural”: “De citiva ani incoace, distinsul carturar clujean trimite de fiecare data cite un text de comentariu asupra cartii/cartilor cistigatoare, pe care-l dam publicitatii ca pe o opinie personala, sigur ca prestigioasa, insa in nici un caz ca pe o “motivatie a juriului”, “oficiala”. (...

) Daca un membru ori altul al juriului, fie el si presedintele insusi (functie pur onorifica, fara o influenta speciala asupra rezultatului votarii), formuleaza o parere despre cartea/cartile cistigatoare, n-o poate face decit in nume propriu. (...) Aflind ca (Andrei Plesu - n.r.

) s-a decis sa returneze Marele Premiu si sa-l pastreze pe cel pentru critica literara si eseu, si anume “din respect pentru votul celor 150 de membri ai organizatiei (ASPRO)”, i-am transmis lui Andrei Plesu un mesaj in care am aratat ca acelasi rationament ar trebui sa functioneze si cind e vorba despre membrii juriului pentru Marele Premiu, stabilit tot prin vot democratic, nu

printr-o decizie discretionara a presedintelui juriului. Nu merita si membrii acestui juriu sa fie, la rindul lor, respectati? (...)
Sa fie vorba doar despre orgoliul auctorial, ultragiat de dezacordul ideologic al lui Adrian Marino, care - totusi - a recunoscut calitatile cartii premiate?”

Liiceanu scoate scrisoarea

Gabriel Liiceanu, intr-o scrisoare deschisa din “Dilema veche”: “Draga Andrei, Intimplarea face ca zilele trecute, pastrind inca in minte mirsavia din “Observator cultural” - cea cu “nota” lui Marino care te urechea pentru premiul ce-ti fusese conferit cu doua-trei zile inainte de un juriu al carui presedinte era Marino insusi, am umblat prin arhiva

Noica, adapostita pina una-alta intr-un dulap din casa mea.

Si in dosarul cu “Corespondenta primita”, peste ce crezi ca dau? Peste o scrisoare de la chiar presedintele juriului, de la vajnicul aparator al valorilor Europei impotriva “spiritului absolutist, totalitar, metafizic si etnicist” intruchipat de “scoala Noica” si razbind acum inca o data, dupa cum ne previne vigilent Marino, in cartea ta “Despre

ingeri”. (...)
Judecind dupa inflamatiile anti-noiciene ale lui Marino, vizibile de un deceniu incoace, mi-am zis, in timp ce despatuream foaia epistolara, ca ma aflu, pesemne, in fata unui document care funda divergenta si ca respectabilul nostru carturar clujean ii opunea inca de pe atunci lui Noica o viziune “rationalista, criticista si pro-europeana”, facindu-l sa se rusineze - pe monograful lui

Platon, Aristotel, Descartes, Kant si Hegel - de provincialismul si etnicismul lui.

In loc de asta, Marino, care isi traia megalomania nevrotic si libidinos, compunindu-si un chip de erou cultural persecutat, mobiliza toate suflarea in jurul evenimentului care marcase decisiv istoria inceputului de an 1980: aparitia la Editura Dacia din Cluj a volumului sau “Hermeneutica lui Mircea Eliade”. (...)
Nesansa dlui Marino este ca, la capatul unei conferinte pe care am tinut-o undeva in tara, un domn care asistase de la distanta la indignatele sale iesiri anti-noiciene din ultimii ani si la felul in care is alcatuia portretul de demnitate persecutata, imi pune in mina doua xerocopii olografe, una continind o scurta felicitare si cealalta - dedicatia de pe pagina de garda a volumului hermeneutic

amintit, ambele adresate “tovarasului Dumitru Popescu”. (...)
Dedicatia de pe pagina de garda suna asa: “Tov.

Dumitru Popescu, cu multe multumiri si recunostinta pentru sprijinul decisiv acordat acestei carti - o “premiera absoluta” -, cu rugamintea de a o apara in continuare de atacurile joase, murdare ale odiosului Vasile Nicolescu, satrapul presei literare romane, pe care o instiga de pe acum impotriva acestei realizari culturale romanesti. Omagiul lui Adrian Marino.

” Iata-l pe Marino asezindu-se sub pulpana marelui satrap (care intre timp punea sub obroc filmele lui Pintilie si Daneliuc), cerindu-i protectie si turnindu-l, de sub certitudinea faldurilor ei, pe satrapul mai mic Vasile Nicolescu. (...

) Si cind te gindesti ca acest ipochimen, care dupa ce se strecura printre picioarele marilor activisti de partid si ii scotocea lui Eliade prin sertare la Paris, a ajuns sa-l “demaste” pe Noica si sa vorbeasca de “colaborationismul” lui! (...)”


















562 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version