Numarul mare de acreditari, facilitat de slabirea exigentelor legii

Invatamantul superior a fost unul dintre domeniile dezvoltate foarte rapid imediat dupa 1989. Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare apreciaza ca „invatamantul superior din Romania a cunoscut o crestere exploziva care, in perioada 1990-1994, a fost in mare parte necontrolabila.

Au aparut multe institutii particulare ofertante de invatamant superior si numeroase specializari noi in universitatile de stat existente inainte de 1989, care nu dispuneau de experienta in noile domenii in care s-au lansat. In anii 1993-1994, situatia devenise critica. Exista un numar mare de institutii ce se pretindeau universitare, dar care functionau fara nici o baza legala.

Unele dintre ele, atat de stat cat si particulare, ofereau programe universitare de foarte slaba calitate”.

In 1993 a aparut Legea privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea diplomelor, cunoscuta, mai simplu, ca „Legea 88”. Apoi, in 1995, a aparut Legea invatamantului, iar in 1997, Legea privind statutul cadrelor didactice. Din actiunea corelata a tuturor acestor legi, rezulta functionarea sistemului de invatamant superior din tara noastra.

Ulterior, fiecare dintre ele a suferit modificari, sub forma a numeroase amendamente. Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare semnaleaza in raportul sau ca „acreditarea unor universitati particulare si a unui mare numar de specializari din universitatile de stat a fost facilitata de amendamentele introduse in anul 1999 la Legea 88/1993.

Aceste amendamente au diminuat cerintele privind unele standarde si criterii prevazute in forma initiala a Legii acreditarii, din 1993. Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare a aplicat, in consecinta, noile conditii legale de acreditare.

Daca legea ar fi mentinut standardele din 1993, numarul universitatilor particulare si al specializarilor din universitatile de stat propuse pentru acreditare ar fi fost mai mic, in conditii de calitate mai ridicata a procesului de invatamant.

” In context, dincolo de continutul strict al raportului, dar in marginea acestuia, este de mentionat ca ultimul cuvant in autorizarea specializarilor, colegiilor, facultatilor il are guvernul, care emite hotarari in acest sens, iar acreditarea academica, de fapt infiintarea unor universitati noi, este decisa de parlament, prin lege.

Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare intocmeste numai rapoarte de evaluare, pe baza constatarilor propriilor comisii de specialitatate si propune autorizarea sau neautorizarea provizorie, precum si acreditarea sau neacreditarea, propunerile inaintandu-le Ministerului Educatiei si Cercetarii.

De asemenea, toate universitatile, dupa acreditare, sunt supuse o data la 5 ani evaluarii periodice. Evaluarea priveste facultatile, colegiile, programele de studii, iar cele care nu mai indeplinesc standardele intra in lichidare, adica universitatea nu mai are dreptul, din acel moment, sa organizeze admitere pentru ele.

Presiuni sociale, politice

si mediatice pentru acreditare

Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare recunoaste ca, in activitatea de observare, controlare, potrivit atributiilor legale, a functionarii universitatilor, „a fost supus la puternice presiuni sociale, politice si mediatice”. Consiliul apreciaza ca si-a indeplinit misiunea, evaluand peste 3.

500 de unitati, semnaland mereu cand a fost cazul situatiile care nu corespundeau cerintelor legii. Dovada este ponderea atentionarilor, in ansamblul controalelor facute anual.

Astfel, daca in 1996 comisiile Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare au efectuat 134 de controale si au lansat 41 de atentionari, in 1997 au facut 414 controale cu 85 de atentionari, iar in continuare, desi numarul controalelor a scazut la 143 (in 1998), 93 (in 1999), 54 (in 2000), ponderea atentionarilor s-a mentinut ridicata.

Proliferarea institutiilor de invatamant superior a fost amendata semnificativ dupa 2000. In 2001, Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare a propus retragerea autorizatiei provizorii de functionare, adica lichidarea, a 15 universitati particulare, din cauza calitatii slabe a invatamantului practicat acolo.

Din 2001, a inceput monitorizarea activitatii de invatamant la distanta si a celui cu frecventa redusa, inlocuitori ai scolarizarii clasice la „fara frecventa”. Au fost supuse evaluarii 295 de specializari de la invatamantul la distanta (din 46 de universitati acreditate) si 162 de specializari din invatamantul cu frecventa redusa (din 23 de universitati acreditate).

Cu totul, in perioada 1995-2003, au fost autorizate sa functioneze provizoriu 90 de institutii particulare de invatamant superior. Dintre acestea, 33 au intrat in lichidare, prin retragerea autorizatiei provizorii de functionare, cauza reprezentand-o faptul ca nu au indeplinit standardele de calitate.

In momentul de fata, invatamantul nostru particular cuprinde 57 de universitati acreditate sau autorizate provizoriu, din care: 20 acreditate (infiintate prin lege), 10 propuse de catre Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare pentru acreditare (Ministerul Educatiei si Cercetarii urmeaza sa elaboreze proiectele de lege pentru infiintarea fiecareia in parte), una propusa pentru

intrarea in lichidare, 26 se gasesc in stadiul functionarii pe baza autorizatiei provizorii.

Oferta peste cerintele pietei

in domeniile juridic si economic

In pofida dezvoltarii din ultimii ani, invatamantul superior particular ofera putine specializari, dupa cum constata raportul Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare: „Acreditarea universitatilor particulare poate parea spectaculoasa pentru ca priveste, in prima etapa, un numar relativ mare de institutii - 20.

Aceste universitati functioneaza insa cu numar mic de specializari. Numarul specializarilor acreditate din invatamantul superior de stat este de 3-4 ori mai mare decat al specializarilor acreditate din invatamantul superior particular.

Universitatile particulare acopera un evantai relativ redus de specializari. Ele isi concentreaza activitatea in specializari mai putin costisitoare si mai putin exigente in echipamente didactice si de cercetare (drept, stiinte economice, administratie publica). In invatamantul superior particular exista foarte putine specializari de inginerie, medicina, stiinte exacte.

Oferta educationala in domeniul stiintelor economice si juridice a inceput deja sa fie prea mare in raport cu solicitarile si cu cerintele pietei fortei de munca.

Acest fapt a devenit foarte evident la admiterea pentru anul universitar 2000-2001 repetandu-se si in anii urmatori, cand multe universitati particulare nu au reusit sa-si acopere locurile scoase la concurs, desi au organizat mai multe sesiuni de admitere si concursul a fost practic inlocuit cu media obtinuta la bacalaureat. Si unele universitati de stat s-au confruntat cu aceasta problema”.

Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare semnaleaza faptul ca, din lipsa de candidati, precum si din cauza scaderii exigentei la admitere, in urmatorii ani „va fi posibil ca multe universitati particulare sau de stat, inclusiv unele acreditate, sa dispara din lipsa de studenti.

Invatamantul cu taxa din sistemul universitatilor de stat este preferat in raport cu invatamantul cu taxa particular, situatie care nu va putea fi inversata fara o calitate reala a procesului de invatamant si o adaptare mai buna la cerintele pietei muncii”.

Institutiile private pierd batalia cu scolile de traditie

Cu toata concurenta unor universitati nou-aparute, cu admitere facila, practic fara concurs, observatiile Consiliului National de Evaluare Academica si Acreditare conduc la aprecierea ca universitatile cu traditie, de prestigiu, din marile centre universitare, „continua sa atraga un numar mare de candidati la admitere, desi concursul consta in mai multe probe destul de diferite.

Aceasta situatie, observabila inca din 1998, pare sa infirme opinia ca tinerii se orienteaza spre facultati cu admitere facila si cu exigente scazute in timpul studiilor, numai de dragul de a primi o diploma, evidentiindu-se o maturizare a acestora in raport cu cerintele tot mai complexe ale vietii. Se pare ca s-a ajuns la o anumita decantare a situatiilor.

Pe de o parte, universitatile de stat traditionale si cu renume si unele universitati particulare performante ce polarizeaza majoritatea studentilor; pe de alta parte, universitati particulare si universitati de stat mai putin exigente, care incearca sa atraga studenti prin facilitati oferite la admitere si pe parcursul studiilor.

Avand in vedere focalizarea universitatilor particulare in domenii academice restranse si suprasaturarea pietei fortei de munca in specializarile oferite de aceste domenii, putem anticipa ca in urmatorii ani vom asista la un recul important al multor universitati particulare, inclusiv al unora aflate in prezent in dezbatere parlamentara pentru acredtare.

Este probabil ca cele doua tendinte enuntate mai sus sa conduca in mod conjugat la disparitia unor universitati particulare din lipsa de competitivitate”.

FLORIN ANTONESCU

In 2003 600 de dosare pentru evaluare

Anul trecut, Consiliul National de Evaluare Academica si Acreditare a primit 600 de dosare pentru autorizare provizorie de functionare. Cele mai multe au continuat sa fie in domeniile juridic si economic, dar au fost depuse cereri si pentru domeniul medical si cel al stiintelor exacte.

Pentru autorizare, din dosarele depuse, 171 au fost propuse pentru autorizare provizorie, dintre care 42 din universitati particulare si 171 din universitati de stat. Ca pondere, au fost propuse spre autorizare 81 la suta dintre cererile pentru autorizare din invatamantul la forma de zi.

Dintre cererile pentru autorizare la invatamant la distanta, au fost propuse favorabil 75 la suta (din 76 evaluate). Pentru invatamant cu frecventa redusa, au fost evaluate 122 de sepcializari, 105 fiind propuse pentru autorizare provizorie.