Comentariul de vineri

Cind PSD da lectii

de     HotNews.ro
Joi, 5 august 2004, 0:00


PSD creeaza un precedent important prin organizarea alegerilor preliminare si da o serioasa lovitura de imagine. In acest timp, celelalte partide, mai ales liberalii si democratii, vor trebui sa explice de ce au preferat in continuare proceduri bizantine de intocmire a listelor.

August si inceputul lui septembrie nu vor fi dominate de programul de guvernare al Aliantei D.A., care se lasa nepermis de mult asteptat, ci de campania electorala interna si de alegerile din PSD, care ocupa spatiul public cu o tema exclusiv pozitiva, ofera un spectacol democratic tocmai acolo unde partidele romanesti sufera cel mai mult: democratia interna.

Vor schimba aceste alegeri fizionomia PSD, partidul-mamut, mostenitor principal al PCR, care s-a manifestat pina acum aproape exclusiv ca vehicul pentru Ion Iliescu? Nu foarte mult, dar reprezinta un pas important, fiind cea mai indrazneata miscare de reforma a partidului de cind Adrian Nastase a preluat conducerea, una dintre putinele, de altfel.

Schimbarea nu va aparea imediat, membrii simpli ai PSD care vor vota nu sint niste reformisti fanatici redusi la tacere pina acum de lideri. Sint mai degraba oameni multumiti prin diverse mijloace de statutul lor si al partidului. Dar mecanismul de selectie odata schimbat, viata de partid poate lua o turnura noua, in orice caz pozitiva.

Apoi, celelalte partide vor invata din aceasta lectie si vor folosi procedee similare in viitorul an electoral. Nu te poti numi liberal, sa te lauzi pe drept cuvint cu o viata interna mai democratica prin traditie si sa continui cu procedee obscure de selectie a listelor, in care Viorel Catarama si Mona Musca apar alaturi.

Chiar daca liberalii vor spune ca au adoptat sistemul cu dosar si puncte, chiar daca Traian Basescu va repeta ca a promovat tineri si i-a exclus pe cei implicati in scandaluri, PSD le va fi superior la acest capitol. Foarte probabil ca baronii PSD isi vor pastra intacta puterea, dar PSD a facut astfel incit procedura sa fie mai importanta decit rezultatul.

Pe deplin justificat: democratia tine si de proceduri.
De ce nu este destul de bine?
Procedura de vot de la alegerile preliminare va fi destul de complicata, nu pare a fi fost inteleasa de ziaristi, ca sa nu mai vorbim de majoritatea membrilor de partid. Practic, intr-un judet care ar trebui sa trimita 9 deputati in Parlament, se va alcatui o lista de minim 18 (dublu) si maxim 27 (triplu) candidati.

Fiecare membru de partid isi va da acordul pentru maxim 9 persoane (in cazul votului pe calculator va fi intrebat: sinteti de acord ca Gheorghe X-ulescu sa candideze? Cu optiunea “da” sau “nu”, optiunea “cancel” nu exista). Candidatii cu cele mai multe acorduri vor intra pe lista parlamentara, in ordinea respectiva.

De fapt, nu este un vot uninominal, asa cum spun liderii PSD pentru ca suna bine, este asemanator sistemelor de vot pe lista unde alegatorul poate schimba ordinea candidatilor. Era, de altfel, imposibil sa ai un vot uninominal cind trebuie sa alegi mai multi candidati, iar PSD nu putea sa inventeze circumscriptii uninominale proprii.

Pentru ca viitoarea harababura sa fie completa: organizatiile de femei si de tineri vor avea locuri rezervate, astfel incit cel mai bine plasat tinar si cea mai bine plasata femeie vor cistiga (tinerii si femeile au in Romania au un fel de statut de persoane cu dizabilitati, cu organizatii speciale).

Practic, un sistem foarte, foarte complicat devine si mai incurcat printr-un soi de alegeri in cadrul altor alegeri. Vor aparea inevitabile confuzii si neintelegeri, nimeni in afara de Dan Nica nu pare a fi inteles, de fapt, cit de complicat este sa organizezi asa ceva.

PSD are nevoie de un proces intens de pregatire a acestor alegeri, altfel totul poate deveni lesne un fiasco, savurat de o presa tot mai ostila, care a simtit in ultima luna gustul libertatii din epoca post-PSD.
Dincolo de aspectele tehnice, exista si o critica de fond. Adrian Nastase incearca sa democratizeze PSD controlindu-l strict. S-ar putea spune ca Adrian Nastase construieste democratia in PSD, asa cum Partidul Comunist Chinez construieste capitalismul: sub severa supraveghere si fiindu-i principalul beneficiar. Adrian Nastase si-a protejat propriile pozitii prin mai multe bariere.

In primul rind, nu a mers atit de departe incit sa organizeze alegeri preliminare deschise (”open primaries”), in care toti cei interesati ar fi putut vota. Voteaza doar membrii de partid cointeresati si controlati prin avantaje de superiorii din partid.

Impactul va fi mai mic decit in cealalta varianta (alegerile primare deschise pentru desemnarea candidatului prezidential al dreptei au scos din casa 800.000 de bulgari in 1996 si au asigurat valul de simpatie pentru cistigarea alegerilor propriu-zise). Dar, mai ales, izolindu-se de publicul larg, masura in care aceste alegeri vor schimba PSD va scadea.

In al doilea rind, si organizatiile centrale si cele judetene pastreaza controlul prin limitarea numarului de candidati. In exemplul de mai sus, daca se inscriu mai mult de 27 de candidati, conducerea va face selectia. Pentru personaje ca Marian Oprisan, acesta este mijlocul perfect de a ”aranja lucrurile”, punind de exemplu candidati-papusa pentru a lua locurile contestatarilor.

In al treilea rind, conducerea centrala pastreaza ultimul cuvint in ce priveste ordinea pe liste si are rezervat un procent dintre viitoarele locuri eligibile.

Viitorul va demonstra daca aceste alegeri vor conta sau nu. Oricum, Adrian Nastase a actionat curajos, pina la un punct. Deocamdata, nimeni nu stie sigur spre ce se indreapta comunismul chinezesc.
Cristian Ghinea















22 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version