Dupa ce acum doua zile i-a trimis o scrisoare mai putin ortodoxa presedintelui PNL, Theodor Stolojan, prim-ministrul Adrian Nastase face acelasi lucru, de aceasta data, insa, cu presedintele PD, Traian Basescu.

Nastase a reactionat in acest fel dupa ce ieri, liderul democrat s-a grabit sa comenteze afirmatiile premierului, despre care a spus ca are „complexul remorcii tractate de Iliescu“. Basescu a precizat ca relatia sa cu Stolojan se bazeaza pe respect, iar incercarea de a transpune in acest caz relatia Nastase-Iliescu este una fortata.

„Eu si Stolojan nu suntem in nici o competitie.

Nu avem de distribuit ministri sau putere in interiorul unui partid. Nastase poate avea complexul remorcii in privinta disputei sale cu Iliescu pentru sefia PSD“, a spus Basescu.

Liderul democrat a mai precizat ca a lucrat foarte bine, ca ministru, cu Theodor Stolojan, in perioada cand acesta s-a aflat in fruntea Guvernului, si ca este mandru ca se afla alaturi de un om care a activat ca inalt functionar al Bancii Mondiale. „Un om ca Stolojan trebuie folosit la el acasa“.

„Lui Nastase ii reamintesc ca partidul pe care il conduce acum este cel care a fabricat mineriada din septembrie 1991, iar singurul care a mentinut atunci echilibrul a fost Stolojan“, a adaugat Basescu.

Liderul democrat l-a acuzat pe presedintele PSD ca „a avut micimea, ca om si politician, sa transpuna modelul Nastase-Iliescu, in cazul conducerii Aliantei“, dar este convins ca va veni o zi in care Nastase va spune daca are „investitii de vreun miliard de euro, in strainatate“.

Traian Basescu este de parere ca Nastase i-a trimis lui Stolojan scrisoarea deschisa pentru ca „si-a pierdut capul, realizand ca vine sfarsitul oligarhiei periculoase pe care o patroneaza“ si a sugerat ca scrisoarea lui Nastase sa fie trimisa unui psiholog. „O astfel de analiza poate spune ca este scrisoarea unui om debusolat, care se teme“, a spus democratul.

Traian Basescu si-a reiterat pozitia conform careia, in cazul unei victorii a Aliantei in alegerile generale, va instala in Piata Victoriei tepe ce vor purta nume sonore din PSD: „teapa lui Nastase, teapa lui Iliescu, teapa lui Mischie, teapa lui Iacubov“. „Trebuie sa se stie de toate tepele pe care acestia si altii ca ei le-au dat poporului roman“, a conchis Basescu.

Acesta a culminat acuzandu-l pe Nastase ca face trafic de copii peste hotare, aluzie la scandalul adoptiilor internationale.

Cu toate ca a fost sfatuit sa „nu raspunda la seria de injurii lansate de Traian Basescu“, dupa cum singur declara, premierul Nastase a facut-o totusi, tot printr-o scrisoare deschisa in stilul celei trimise lui Stolojan. De data aceasta el a ales rolul de victima pe nedrept batjocorita de niste persoane de proasta calitate.

„Am acceptat strangand din dinti ca niste persoane care au nenorocit Romania in anii cat au fost la putere sa batjocoreasca munca si rezultatele unei natiuni intregi. Am auzit din gura acestor constructori de morala cetateneasca injurii la adresa parintilor mei, sotiei mele, rudelor si prietenilor“, se plange Nastase.

Totul insa pana la onoarea politica, pentru ca premierul nu vrea „ca oamenii simpli si corecti ai acestei tari sa auda din glasul unui politician iresponsabil ca eu am in conturi o suma egala cu valoarea investitiilor straine in Romania pe un an“, a scris el indignat.

Dupa care, decis sa arate ca poate manevra si el acest limbaj, ba chiar mai bine, Nastase continua: „Stiu ca hotul este cel care striga primul hotii, dar totusi, domnule Basescu, dorinta de a-l pune pe Videanu prim-ministru si pe Berceanu ministrul Economiei este atat de mare incat pierdeti si ultima farama de decenta.

Salut curajul domnului Stolojan, care la o scrisoare deschisa adresata direct domniei sale, trimite sa raspunda in locul sau doi oameni cu un foarte asemanator profil psiho-social, portarul PNL si Traian Basescu“.

Dupa aceasta porcaiala, premierul isi cere scuze de la electorat, explicand insa ca „desi atat morala crestina, cat si logica omului public iti cer, nu mai suporti sa-ti vezi obrazul inrosit de palmele jigodiilor. Si atunci, simti nevoia sa dai si tu“.