Adrian Nastase a sesizat Curtea Constitutionala

de Liliana Nicolae     BBC
Sâmbătă, 8 ianuarie 2005, 0:00


Conform unui comunicat al Curtii Constitutionale, presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase a sesizat Curtea cu privire la un pretins conflict de natura constitutionala intre presedintele Romaniei si Camera Deputatilor.
Din comunicat nu reiese, insa, ce anume i se reproseaza presedintelui Traian Basescu. Se vorbeste de o posibila incalcare a Constitutiei - fara sa se precizeze despre ce anume este vorba.

Surse din PSD au confirmat la BBC ca sesizarea lui Adrian Nastase ar viza declaratiile lui Traian Basescu din interviul acordat ziarului Adevarul.

E prima data cand Curtea Constitutionala primeste o astfel de sesizare. Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase invoca un articol nou, introdus in Constitutie anul trecut, odata cu revizuirea Constitutiei.

Este vorba despre articolul 146, aliniatul e, care se refera la solutionarea conflictelor juridice dintre autoritatile publice.

Este greu de spus, insa, daca ceea ce reclama Adrian Nastase poate fi considerat un conflict juridic sau nu. Surse din PSD au declarat la BBC ca sesizarea presedintelui Camerei ar viza declaratii ale presedintelui Traian Basescu, din interviul acordat saptamana trecuta ziarului Adevarul.

Mai exact, declaratiile referitoare la posibilitatea schimbarii din functie a presedintilor celor doua Camere. In urma acestor declaratii, presedintelui Romaniei i s-ar putea reprosa - nerespectarea separararii puterilor in stat. Sau, altfel spus, amestecul in treburile institutiilor statului.

Ce poate sa faca, in acest caz, Curtea Constitutionala? Judecatorul Ion Predescu, membru al Curtii Constitutionale:

"Curtea Constitutionala nu poate sa dea vreo sanctiune sau sa faca vreo observatie, ci doar sa dea o solutie - in sensul daca s-a incalcat sau nu Constitutia. Iar daca s-a incalcat sa asigure restabilirea constitutionalitatii."

Demersul lui Adrian Nastase la Curtea Constitutionala pare a fi un pas sau o incercare de suspendare a presedintelui Traian Basescu. Conform articolului 95 din Cosntitutie, presedintele poate fi suspendat in cazul unor fapte grave prin care incalca prevederile Constitutiei.

Actiunea poate fi initiata de cel putin o treime din numarul parlamentarilor. Daca propunerea acestora este aprobata, in cel mult 30 de zile se organizeaza un referendum pentru demiterea presedintelui.

Constitutia nu prevede, insa, ce fapte pot fi considerate drept incalcari grave ale legii fundamentale.

Fostul presedinte al Curtii Constitutionale, judecatorul Lucian Mihai e de parere ca sesizarea lui Adrian Nastase ar putea fi respinsa, avand in vedere ca ea nu se refera la un act sau o decizie a presedintelui Basescu, ci doar la o declaratie a acestuia.

In 1994, insa, opozitia de la acea vreme a initiat procedurile de suspendare a presedintelui Ion Iliescu, dupa ce acesta recomandase judecatorilor, intr-o vizita la Satu Mare, sa protejeze interesele chiriasilor in procesele privind restituirea caselor nationalizate.

Initiativa opozitiei de atunci a fost respinsa.















38 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version