Braila: orasul cutitarilor, intretinut de croitorese

de Viorel Ilisoi     Cotidianul
Luni, 24 ianuarie 2005, 0:00


Braila s-a reintors la matriarhat. Barbatii dau la peste in Dunare, asteptind muscatura baboiului si dezmierdarea lunara a ajutorului de somaj, in timp ce femeile se spetesc la masinile de cusut pentru a-si tine familiile. Confectiile tin azi pe picioare, cit sa nu se darime, un oras cindva infloritor.

Sub vintul tranzitiei, Braila a pierdut aproape tot. S-a dus Progresul cu excavatoarele lui, s-a dus Laminorul, s-au dus Combinatul de celuloza si Combinatul de fibre sintetice, santierul naval l-au luat veneticii, pescariile s-au dus si ele, Balta Brailei s-a facut tarita. Si, in criza asta, orasul si-a descoperit dintr-o data vocatia de citadela a confectiilor. Din camasi se tine Braila.

„Femeile tin orasul asta. Cred ca 90% dintre brailenii care muncesc in productie sint femei, si mai toate la masina de cusut”, zice Veronica Tuta, director la Oficiul Registrului Comertului din Braila. Taca-paca pe citeva taste si din creierul de siliciu al computerului curg, pe hirtie, cifrele. „278 de firme au ca obiect principal de activitate confectiile”, citeste doamna director.

Si mai da o cautare in calculator, fiindca i se pare prea gogonat numarul. Ar insemna sa revina o firma de confectii la fiecare 800 de braileni de ambele sexe. Cite una la 400 de brailence. Dar nu, numarul e corect. Cusutul, tivitul, tighelitul sint acum ocupatiile de baza in orasul unde se faceau excavatoare.

Intrarea in UE: o catastrofa

Pentru Braila, mai catastrofala decit tranzitia - cu demolarile ei de-a valma si cu privatizarile pe ochi frumosi - va fi intrarea Romaniei in UE, crede primarul Constantin Sever Cibu. Pentru ca atunci strainii isi vor muta fabricile si atelierele de confectii mai spre est, la mina de lucru mai ieftina. „Asta se va intimpla probabil in mandatul meu...

Cit e de sarac acum orasul asta, din 2007 va fi si mai rau. O ca-tas-tro-fa! Nu stiu ce o sa ma fac!”, se jeluieste primarul.

De bine, de rau, croitoria varsa ceva bani la amaritul de buget local. Mai multi de la mastodonti, cum este Braiconf, cu mii de angajati si cu cifra de afaceri de aproape 500 de miliarde de lei, mai putini - pe masura - de la atelierele cu patru-cinci croitorese. Dar se aduna. De ici, de colo, se incropeste un buget de 592 de miliarde din venituri proprii. De cinci ori mai putin decit la Galati.

Un bugetel auster pentru un oras cu 250.000 de locuitori - mai mult de jumatate din toata populatia judetului Braila.

„Au aparut aici afacerile astea cu confectii si toata lumea a dat buzna in oras, explica primarul. Am 5.000 de cereri pentru locuinte sociale. Am 70.000 de pensionari. Ma costa 36 de miliarde de lei pe an mincarea pentru 1.920 de persoane inscrise la cantina de ajutor social.

Trebuie sa asigur si venitul minim garantat pentru aproape 1.000 de oameni… Mai mult tigani, dar o sa-i cam raresc eu, ca astia cistiga din pomenile Primariei mai mult decit o femeie care se chinuieste la masina de cusut…”.

Ca solutie la catastrofa pe care o prevesteste, primarul Cibu are un plan secret. Nu dezvaluie decit ca, atunci cind confectiile vor disparea, se vor lansa puternic constructiile, vor veni niste firme americane.

Sa fie tot braileanul la casa lui: un vis frumos. Cum vor cumpara brailenii casele din cele mai mici salarii din tara sau din ajutorul de somaj, aceasta este partea cea mai secretizata din planul salvator al primarului liberal.

Domnul Lohn, exploatatorul

Printre ruinele fostelor combinate se iteste, cu termopanele stralucind in soare, cite o fabricuta de confectii. Braila are o centura strategica de fabrici, in care biziie fara odihna mii de masini de cusut.

Si prin oras dai, din loc in loc, peste cite o fabricuta, un atelieras, o sectioara de confectii - nu se stie de ce, in industria asta toti oamenii se striga numai pe numele mic si toti diminutiveaza, parca ar alinta tot ce tine de meseria lor.

Maria Balan munceste intr-o astfel de sectioara, Madex SRL, aflata chiar in centru, intr-un apartament de la parter. Are 58 de ani, dar trage la masina mai dihai decit celelalte trei colege ale ei, mai tinere si cu ochi mai buni. Patru femei, la patru masini de cusut, cos cite zece ore pe zi gulere. Numai gulere. Si fiecare face numai o anumita cusatura.

Dupa ce a trecut de la o croitoreasa la alta, gulerul e gata. Cind se aduna de o dubita, gulerele sint duse la o fabrica din Sibiu, unde isi vor lua locul potrivit la camasa.

„Asa muncim noi aici, zice Maria Balan, fara sa-si ridice ochii de pe talpa de inox pe sub care trece gulerul. Pe bucatele. Asa vrea italianul, un domn Lon si nu stiu mai cum. El aduce materialul, ata, modelul, tot, noi numai coasem. Ne plateste cu minimum pe tara, doua milioane si ceva acolo”.

Domnul Lon al Mariei Balan, strainul care ii exploateaza munca, face asta cu toate croitoresele din Braila. Toate il urasc. De fapt, nu e italian. Sau nu doar italian, ci si turc, francez, englez, neamt, toate natiile. Si nu e un domn, ci cunoscutul sistem lohn.

Din putinul acesta scapat printre degete de „domnul Lon” traiesc de pe azi pe miine, muncind pe brinci, 28.000 de brailence, dar si copiii si barbatii lor.

Rolul saramurii in matriarhat

Din totalul somerilor braileni, numai 30% sint femei. In restul tarii, raportul este invers: 70% dintre someri sint femei. Laurentia Vasilescu, inspector la Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Braila, crede ca, in realitate, rata reala a somerelor din Braila este mult mai mica, pentru ca multe dintre femeile aflate in somaj muncesc la negru.

Si, oricum, birocratia nu tine ritmul cu fluctuatia reala a fortei de munca. Pe femei nu prea le vezi prin oras, nici macar de sarbatori. Cind nu-s la fabrica, trebaluiesc pe acasa.

De barbati, insa, te lovesti la tot pasul. Prin circiumi, omorindu-si timpul cu o halba, prin parcuri sau pe faleza, privind visatori cum se duce Dunarea la vale. Ce altceva sa faca un somer?

„Daca stau acasa, imi scoate nevasta-mea ochii ca ea munceste si eu nu. E vina mea ca nu-mi gasesc de munca?”, se tinguieste Adrian Budur, un pipernicit cu degete fine, de domnisoara.

A fost controlor de calitate la Combinatul de celofibra. Vreo sapte ani a muncit cind si pe unde a apucat. Acum, iarna, e mai greu sa gasesti ceva. Da la peste in Dunare. Daca prinde de-o saramura, macar ii inchide gura nevestei, ca a adus si el ceva pe ziua aceea.

Daca nu, iar incepe femeia cu cicaleala si-l pune la munci de gospodina… Se pare ca Adrian va spala iar vasele si va lustrui geamurile, fiindca pestele nu musca. Si se fitiie pe-acolo si un politist.

„Lumea e atit de saraca in Braila, zice Adrian, ca politistii inchid si ei ochii, ca-s oameni si ei, te lasa sa pescuiesti fara permis. Ca nu saraceste Dunarea de-o mreana si de-un moian. Anul trecut, te lasau si-n prohibitie. I-a rugat primarul sa se faca ca nu vad, fiindca moare lumea de foame, dom’le. Si ce daca munceste multa lume? Eu saracie mai mare ca-n Braila n-am vazut”.

In cartierele marginase, urmasii legendarilor cutitari si hoti de cai nici sa fure, nici sa mai dea cu sisul nu mai sint in stare. S-au cumintit brusc. „Cind esti ca mine, cit un cal, si iti da nevasta de tigari, iti mai vine sa te dai mare?”, se intreaba cu ciuda un galigan din cartierul brailean Comorofca.

De cind au venit femeile la putere, toate merg de-a-ndoaselea. Si nici pestele, al naibii, nu pune botul.

Un salariu cit o camasa de export

O croitoreasa face vreo 200 de camasi pe luna. Munca ei de o luna este platita cu pretul unei camasi. Una de pret mediu, nu dintre cele de sute de dolari facute pentru familia sultanului din Brunei sau pentru echipa de Formula 1 Ferrari. Doua milioane si jumatate in mina. Atit. Cu citeva sute de mii mai mult ia cineva ca Steluta Dumitru, sa zicem, de la Valmet SRL, care are studii superioare.

Este inginer metalurg, dar munceste, de voie-de nevoie, la croitorie. „Sa stau degeaba e mai bine?”, zice inginera de 32 de ani. Cam tot cit ea cistiga barbatii mecanici de intretinere - sase-sapte la o suta de femei. La firmele mici, putine croitorese sint de meserie. Fiindca in Braila, orasul camasilor cu staif, nu exista nici o scoala de profil.

Cele mai multe au furat meserie la locul de munca. Printre femeile care trag la masina sau ciupesc scame de pe camasi sint sudorite, buldozeriste, bucatarese, chimiste, operatoare de calcul, proiectante, educatoare, economiste, telefoniste, stewardese, arhitecte. Cu acte in regula si cu ani de experienta in meseria de baza. Toate acestea nu valoreaza nimic.

O croitoreasa cu studii superioare si una analfabeta au acelasi randament la masina de cusut.

Sensei Danut si mama lui, croitoreasa

Rodica Dima si-a nenorocit viata, la 44 de ani, pentru ca n-a putut plati intretinerea o luna. Chiar n-a putut sa dea tot salariul la intretinere: 2.400.000 de lei. Asociatia a dat-o in judecata pentru recuperarea sumei. Cit timp a durat procesul, femeia a platit cite putin din restanta. Cind s-a dat sentinta, mai avea de achitat 600.000 de lei.

Dar sentinta a luat in calcul si a fixat penalitatile la suma initiala. Asa ca acum femeia are de platit vreo 5 milioane: restanta, penalitati, cheltuieli de judecata, taxe de executare silita. „Niciodata nu voi putea plati suma asta uriasa, spune femeia, se vor aduna alte penalitati si voi ramine cu copilul pe drumuri”.

Rodica Dima a muncit 18 ani la calculator, la Centrul judetean de calcul. In 1997, centrul s-a desfiintat. Un timp a fost vinzatoare la un chiosc. Acum doi ani, i-a murit sotul. Apoi, la scurt timp, parintii, unul dupa altul. A ramas sa-l creasca singura pe Dan, fiul ei de 12 ani. S-a angajat ca muncitoare necalificata in confectii.

Dan se viseaza campion la inot. Este elev la acelasi liceu care le-a dat pe Diana Mocanu si Camelia Potec, la aceeasi profesoara. Inoata trei ore in fiecare zi. De doua ori pe saptamina se antreneaza la karate. Are deja centura maro - penultima. In bloc i se spune Sensei Danut. Sensei maninca „piinica cu margarina, ceiut, cartofiori”.

L-au tinut totusi muschii sa devina campionul orasului la inot, la categoria lui. „Ar fi trebuit, pentru victoria asta, sa-l duc la cinematograf, prima oara in viata lui. Dar nu s-a putut…”, spune mama. Singura distractie pe care si-o permit mama si fiul este sa se plimbe pe faleza, sa priveasca vapoarele. Sensei n-a mincat niciodata un hamburger in oras.

Zice ca n-are el timp de asa ceva, are de invatat pentru olimpiada: romana, matematica, engleza. Singurul oras strain vazut vreodata este Galati. Se vede bine de pe bloc de la el. N-a primit niciodata, de ziua lui, o jucarie. Nici nu-i arde de joaca, avind acum atitea griji pe cap. Stie ca nu i se poate oferi mai mult. Dar este mindru ca mama lui face camasi care ajung in toate tarile.

Dan este un copil ca mai toti copiii din Braila, iar mama lui este o femeie ca mai toate femeile din Braila.

Closca Braiconf a nascut pui vii

Emulatia nemaiintilnita in domeniul confectiilor, crede Ioan Chiriacescu (foto), presedintele Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Braila, se datoreaza in primul rind uriasei Fabrici Braiconf.

Afaceristii din Braila au vazut ca se poate scoate profit din confectii. Au angajat meseriasi de la Braiconf si au pornit masinile de cusut. De la acestia au invatat croitorie somerii din industria grea.

In doua luni, gata, ai o croitoreasa buna, fara cheltuiala. „Braiconf a fost, asadar, ca o closca de sub care puii au pornit-o in toate directiile si a inceput fiecare sa se oua, spune Chiriacescu. Puii acestia ar trebui sa se pregateasca de pe acum pentru momentul cind lohn-ul va disparea din Braila. Trebuie sa inceapa sa produca sub marca proprie. Alta solutie nu este”.

Harnicie bine temperata

Valmet SRL este prima in topul firmelor mijlocii. Ionel Adetu, patronul, a pornit prin ’92 cu zece masini de cusut luate la mina a doua. Acum are 500 de angajati si se pregateste sa se extinda in Republica Moldova cind mina de lucru se va scumpi in Braila, o data cu intrarea Romaniei in UE. Fabrica a instalat-o in fosta cantina a uzinelor de excavatoare Progresul.

A pus camere de supraveghere in sectii, pentru c-asa-i romanca: mai baga o papiota in sutien, o camasa in chiloti, mai freaca menta. „O muncitoare din Occident, spune Adetu, produce cu 150 de camasi mai mult, in acelasi timp si cu aceleasi masini. Mentalitatea face diferenta”.

Zilnic, patru-cinci muncitoare chiulesc. Patru-cinci pleaca, in fiecare luna, la alte firme, fara sa anunte, pentru 100.000 in plus. Idealul comun al croitoreselor este sa ajunga in Spania, la capsuni.


















1078 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri