Geoana il va superviza direct pe Dan Ioan Popescu

de Florin Negrutiu     Gandul
Marţi, 17 mai 2005, 0:00


Biroul Permanent National al PSD a operat, ieri, o noua repartizare a sefilor partidului pe judete. Fiecare lider va raspunde direct de doua-trei judete, pe care le va inspecta periodic.

In perioada in care PSD era la guvernare, acesta imparteala avea logica ei: centrul avea, pe langa puterea politica, si instrumentele financiare cu care sa ajute judetele.

De aceea, pesedistii care aveau posibilitatea sa dirijeze resurse bugetare inspre teritoriu, „naseau" pe linie de partid judetele unde aveau interese de natura economica si politica.

Acum, repartizarea pe judete are o alta miza: in conditiile in care la varful PSD nu este un centru de putere, ci cel putin trei, controlul asupra filialelor este decisiv pentru castigarea intaietatii.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, si-a ales Bucurestiul, organizatia cea mai consistenta, care, intr-o lupta politica interna, poate inclina balanta in favoarea uneia sau alteia dintre parti. „Am luat Bucurestiul in coordonare directa.

Stiu aceasta organizatie, dar poate nu suficient de bine", a anuntat Geoana. Intre el si organizatia pastorita de Dan Ioan Popescu, lucrurile au stat mai degraba prost, criza cea mai profunda aparand dupa alegerile locale, cand Geoana a fost alungat din postura de presedinte executiv al PSD Bucuresti.

Acum, Mircea Geoana ar vrea sa ingroape securea razboiului cu cea mai mare organizatie a partidului, convins fiind ca sprijinul ei il va ajuta in competitia cu Miron Mitrea si Adrian Nastase. Pana nu demult, organizatia era sub obladuirea directa a lui Nastase.

Conform noii organigrame, Nastase, fostul numar unu din Kiseleff, are in grija filialele de Arges, Dambovita si Giurgiu – organizatii unde PSD face scoruri bune, dar care nu au importanta Capitalei. Miron Mitrea si-a pastrat una din cele mai „fertile" filiale ale PSD, cea de Constanta, pastorita de Radu Mazare.

Ca bonus, Mitrea si-a mai ales Doljul si Prahova, iar lui Geoana i-au mai revenit Timisul si Iasul. Liderul grupului de la Cluj, vicepresedintele Ioan Rus, se va ocupa de Arad, Mures si Salaj.

Ca fapt divers, una dintre cele mai puternice organizatii PSD, aflata mult timp in sfera de influenta a lui Miron Mitrea, cea condusa de baronul Oprisan de Vrancea, nu a fost repartizata vreunui „greu" al partidului. De Oprisan se va ocupa vicepresedinta Corina Cretu.

Cozmanca vrea sa fie si el „un simplu membru de partid"

Fostul presedinte executiv al PSD, Octav Cozmanca, s-a alaturat taberei nemultumitilor din formatiunea condusa de Mircea Geoana. La sedinta de grup a senatorilor PSD de ieri, Cozmanca si-a anuntat colegii ca nu mai vrea nici o functie in partid sau in Camera legislativa din care face parte.

„Doresc sa raman un simplu membru de partid si un simplu senator", a spus fostul lider pesedist. El nu s-a rezumat insa doar la un anunt sec, avertizandu-si colegii ca, daca starea actuala de lucruri va continua, partidul va scadea si mai mult in sondaje.

Octav Cozmanca s-a declarat foarte suparat de faptul ca PSD a ajuns, dintr-un partid de 37 al suta, unul de 20 la suta, in mai putin de sase luni. El a atras atentia asupra riscului ca partidul sa coboare si mai mult in preferintele electoratului, daca pesedistii nu termina cu disputele interne si nu se pun pe treaba.

Supararea lui Cozmanca era generata si de anumite „atitudini necolegiale" ale actualei conduceri a partidului, dar fostul lider pesedist a preferat sa nu intre in detalii. Colegii de partid ai lui Octav Cozmanca au interpretat diferit mesajul dat de acesta grupului si, implicit, partidului.

Unii, cum este cazul fostului ministru al Culturii, Razvan Theodorescu, i-au dat dreptate. Si Theodorescu crede ca exista riscul diminuarii cotei electorale a PSD si considera ca actuala conducere a partidului ar trebui sa se mai consulte din cand in cand cu Octav Cozmanca, cel mai bun organizator pe care l-a avut vreodata un partid.

Altii, printre care George Maior si Mihai Popescu, nu sunt de acord cu ex-presedintele executiv. „Mie mi-a placut mai mult discursul de la Consiliul National al presedintelui Iliescu", a spus Maior. „La noi in partid nu e degringolada.

Trebuie doar sa ne mobilizam ca sa ducem la indeplinire decameronul (sic!) pe care ni l-am impus", a afirmat generalul Popescu, fost sef al Marelui Stat Major al Armatei.


















24 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă