Noutati la Polirom

Razboiul fluturilor, de Paul Cernat, Andrei Ungureanu

de     HotNews.ro
Marţi, 9 august 2005, 0:00


„O carte pe care Nabokov ar fi fost fericit s-o prefateze...” (Dan Petrescu)
Cartea semnata de criticul Paul Cernat si poetul Andrei Ungureanu este primul volum-experiment scris la patru miini din cadrul colectiei „Ego. Proza”. Roman pentru rafinati si, in acelasi timp, poveste diafana pentru copii, Razboiul fluturilor descrie razboiul teribil care se isca intre regatul Fluturilor de Zi si cel al Fluturilor de Noapte pentru Gradina Amytis.

Idile si pasiuni, gratioase tradari, recuzita clasica in combinatie cu elemente din tehnologia de ultima ora si discrete trimiteri inspre alte lumi din literatura romana sau universala se intretaie intr-un basm plin de culoare si gingasie.
„Plonjonul extrem de avizat si curajos al celor doi autori in lumea lepidopterelor (si, deopotriva, in aceea a genurilor literare cam deficitare din literatura nationala) demonstreaza ca se poate face literatura nu numai cu orice fel de cuvinte (asta stiam de la Tristan Tzara si Arghezi), ci si cu eroi (ba chiar si subiecte) de tot felul – hobbiti, zmei, vrajitori nubili si, iata, ca o suprema

si rafinata gratuitate, fluturi. O carte pe care Nabokov ar fi fost fericit s-o prefateze...” (Dan Petrescu)

Paul Cernat (n. 1972), unul dintre cei mai cunoscuti critici literari din tinara generatie, este asistent la catedra de Literatura Romana a Universitatii Bucuresti. Colaboreaza cu cronici literare si eseuri la numeroase publicatii culturale din tara.

A publicat in colaborare cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir volumele colective: In cautarea comunismului pierdut (Paralela 45, 2001), O lume disparuta. Patru istorii personale urmate de un dialog cu H-R. Patapievici (Polirom, 2004) si Explorari in comunismul romanesc I (Polirom, 2004); volumul al doilea, in pregatire.

Andrei Ungureanu (n. 1979) este absolvent al Facultatii de Drept, Universitatea „Ovidius”, Constanta. Debut literar: Insomnie de peste, poezii, Arc, Chisinau, 2000 (premiul Fundatiei Culturale Romane pentru debut; premiul Fondului Literar din Moldova). Colaborator cu proza si eseuri la revistele de cultura Contrafort si Sud-Est.


Misterul lui Marie Roget si alte povestiri, de E. A. Poe
Traducere, note si comentarii de Liviu Cotrau
Colectie: Biblioteca Polirom

Din varii motive, o editie romaneasca integrala a schitelor si povestirilor lui Edgar Allan Poe, cel mai important scrii­tor american pentru literatura mo­derna, a ramas de fiecare data un proiect aminat. Mai mult de jumatate din nuvelistica sa a ramas necunoscuta cititorilor romani.

In acest con de umbra vom descoperi insa acum, nu fara surprindere, schite, nuvele si po­ves­tiri cu nimic mai prejos, din punct de vedere artistic, de capodoperele intrate de mult in constiinta publicului. Acest vechi deziderat se implineste, iata, cu Misterul lui Marie Roget, al doilea volum al editiei E.A. Poe.

Cititorii vor regasi, in versiuni noi, moderne, celebrele Carabusul de aur, Butoiul de Amontillado, Pisica neagra, Ingropat de viu, Scrisoarea furata etc., alaturi de numeroase (peste jumatate din cuprinsul volumului) nuvele si poves­tiri inedite.

La fel ca Masca Mortii Rosii (aparuta la Editura Polirom, 2003), volumul de fata pune la dispo­zitia cititorilor un amplu si util instru­men­tar: un capitol de note si comen­tarii menite sa faciliteze intelege­rea numeroaselor aluzii si referinte.
Edgar Allan Poe (1809‑1849) este con­si­derat unul dintre cei mai impor­tanti poeti, prozatori si critici literari americani. In colectia „Biblioteca Polirom” a mai fost tradus volumul: Masca Mortii Rosii si alte povestiri (2003).


Maigret si ucigasul, de Georges Simenon
Traducere de Nicolae Constantinescu
Seria Maigret

De ce a trebuit ca un tinar de familie buna, student pasionat de antropologie, sa plateasca cu viata obsesia sa de a inregistra in cele mai diverse medii frinturi de conversatii, discutii, fragmente de viata? E adevarat, surprinsese fara sa vrea un dialog intre membrii unei bande de spargatori ce puneau la cale o lovitura.

Si totusi, cel care l-a ucis cu sapte lovituri de cutit nu i-a smuls nici casetofonul, nici inregistrarea-marturie... Maigret porneste o ancheta in stil propriu, fiind convins ca are de-a face cu un ucigas neobisnuit, de care nu va reusi sa se apropie decit daca va invata sa-l inteleaga.

Georges Simenon (1903-1989) este unul dintre cei mai cunoscuti scriitori de literatura politista din intreaga lume. A scris peste 200 de romane, traduse in peste cincizeci de limbi, dintre care 75 de romane si 28 de povestiri avindu-l drept personaj principal pe celebrul inspector Maigret. Pina astazi, cartile sale au fost vindute in peste 850 de milioane de exemplare in intreaga lume.

Autorul moare in 1989 la Lausanne, in Elvetia, la virsta de 86 de ani.

La Editura Polirom au fost traduse romanele: Prima ancheta a lui Maigret (2004), Inspectorul Cadavre (2004), Maigret si scoala crimei (2004), Cazul Louise Laboine (2004), Maigret se teme (2004), Maigret si mortul (2004), Nebunul din Bergerac (2004), Dansatoarea din Gai-Moulin (2004), Asta-i Felicie! (2004), Maigret la New York (2005), Maigret se insala (2005) si Maigret la Picratt’s (2005).


Feng Shui. Cum sa-ti aranjezi casa ca sa-ti schimbi viata, de Kirsten M. Lagatree
Cuvint inainte de Angi Ma Wong
Ilustratii de Frank Paine
Traducere de Mirela Mircea
Colectie: Hexagon. Practic (cheia succesului)

Armonia si echilibrul locuintei dumneavoastra sint in corelatie cu suflul universal (chi). Respectind principiile de baza ale feng shui, stravechea arta de amenajare a locuintei, va asigurati o buna relatie cu dumneavoastra insiva, cu ceilalti, cu spatiul in care traiti si cu intregul Univers.

Cimpul energetic al mediului inconjurator poate fi directionat in folosul obtinerii tuturor obiectivelor pe care vi le-ati impus in viata.

Din cuprins:
• Feng shui: ce este, de unde provine, cum functioneaza • Bazele ba-gua • Casa dumneavoastra in lume • Amenajarea dormitorului, a camerei de zi si a sufrageriei • Biroul, bucataria, baia si gradina

Kirsten M. Lagatree este scriitoare si producator radio cu multe premii cucerite. Lucrarile sale au aparut frecvent in Los Angeles Times si in alte publicatii din sudul Californiei. Autoarea are o diploma de studii postuni­versitare in stiinte umaniste acordata de Universitatea din Chicago.

A mai publicat: Checklist for Life: 104 Lists to Help You Get Organized, Save Time, and Unclutter Your Life (1999), Feng Shui at Work: Arranging Your Work Space to Achieve Peak Performance and Maximum Profit (1998) si Sizzling Sex: 242 Sure-Fire Ways to Heap Up Your Love Life (2002).

Angi Ma Wong este consultant intercultural si practicant feng shui in zona Los Angeles. A elaborat prima „trusa de feng shui” pentru cei care vor sa practice singuri, acasa, aceasta straveche disciplina chineza. Dintre cartile publicate, retin atentia in mod special: Night of the Red Moon (1994) si premiata Target: The U.S. Asian Market: A Practical Guide to Doing Business (2000).


Reflexologia plantara pentru sanatatea intregului corp. Masajul zonal al piciorului, de Clara Bianca Erede
Traducere de Dana Zamosteanu
Colectie: Hexagon. Medicina naturista si traditionala
Desene de Paolo Giomo si Tiziana Zanetti.

Sistem unic de masaj al picioarelor, reflexologia dateaza de aproape 5.000 de ani, fiind folosita pentru prima data de catre chinezi ca metoda terapeutica extrem de eficienta. Masarea anumitor puncte reflexe, legate prin canale energetice cu organele interne, permite restabilirea functiilor organismului, precum si vindecarea diverselor afectiuni.

Veritabil manual de masaj zonal, cartea este structurata in vederea unei aprofundari cit mai usoare si mai rapide a tehnicilor folosite. Cu ajutorul hartilor detaliate si al numeroaselor indicatii pentru fiecare tip de afectiune (astm, hipertensiune, dureri de cap, probleme renale etc.), veti beneficia de un remediu natural nepretuit.

Din cuprins:
• Sanatatea in virful picioarelor • Identificarea zonelor reflexe • Unde trebuie sa masati in caz de... • O dezvoltare particulara: De la terapia prenatala si metamorfoza la tehnica metamorfica
Clara Bianca Erede s-a initiat in masajul zonal in urma unei vizite efectuate in comunitatea Findhorn din Scotia, prin intermediul careia a facut cunostinta cu reflexologia si, prin aceasta, cu „metamorfoza”, terapie elaborata de Robert St. John, a carui eleva si colaboratoare a fost.

Inainte de a se specializa in aceasta tehnica a studiat homeopatia, macrobiotica, alimentatia naturista si hatha yoga. La Editura Red a mai publicat: Massaggio zonale della mano (1986, reeditata in 2003) si Massaggio zonale (1988).



















271 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri