Legislatia privind administratia locala va fi modificata astfel incat, pe viitor, presedintii consiliilor judetene sa fie alesi uninominal.

Potrivit modificarilor referitoare la administratia publica locala, prezentate ieri de secretarul general PNL Dan Motreanu, se are in vedere schimbarea modalitatii de inlocuire a presedintilor Consiliilor Judetene. Dan Motreanu, care este presedintele Comisiei pentru Administratie Publica la Camera Deputatilor, a explicat ca in lege se va introduce principiul "simetriei juridice".

Legislatia in vigoare prevede ca presedintii Consiliilor Judetene sunt alesi cu jumatate plus unu prin voturile consilierilor, dar nu pot fi inlocuiti decat cu doua treimi din voturi. In urma modificarilor, ei vor putea fi inlocuiti cu jumatate plus unu din voturi.

Pe de alta parte, Motreanu a anuntat ca de la scrutinul local viitor, deci din 2008, presedintii Consiliilor Judetene vor fi alesi uninominal prin votul direct al cetatenilor. In acest fel, presedintii Consiliilor Judetene vor avea legitimitate si se vor evita situatiile de "mizerie politica" de la alegerea presedintilor Consiliilor Judetene din vara anului trecut.

"Au fost cazuri de mita, de tradare, de consilieri tinuti prin hoteluri ca sa nu fie cumparati. Este o situatie ridicola si noi am hotarat sa-i punem capat", a fost explicatia lui Dan Motreanu.

De la 1 ianuarie 2006, prefectii urmeaza sa devina functionari publici si nu vor mai putea face parte din partidele politice.

Potrivit modificarilor legislatiei privind administratia locala, primarii vor fi cei care-i vor propune Consiliului Local pe viceprimari. In acest fel, initiatorii proiectului spera sa evite situatiile din trecut cand conflictele dintre primari si viceprimari au blocat functionarea unor primarii.

Potrivit calendarului convenit de coalitie, modificarea legislatiei privind administratia locala trebuia sa se afle pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Senatului si sa fie votata pana pe 31 august. Insa Dan Motreanu a recunoscut ca exista intarzieri intrucat in coalitie, dar si in cadrul fiecarui partid exista opinii diferite intr-o serie de subiecte delicate.

De exemplu, chiar in cadrul PNL exista viziuni diferite ale primarilor fata de consilierii judeteni. Primarii doresc ca fondurile sa le fie distribuite direct de la centru, sarind peste Consiliul Judetean. In aceste conditii, Dan Motreanu a afirmat ca se spera ca legea sa fie depusa la Parlament cel mai probabil la sfarsitul lunii septembrie astfel incat sa fie votata pana in luna noiembrie.

In cazul in care adoptarea va fi tergiversata, se va recurge la asumarea raspunderii.