De ce fac bulgarii branza mai buna din lapte mai prost?

de Ionut Balan     Saptamana Financiara
Luni, 29 august 2005, 0:00


Lefurile vecinilor de la sud de Dunare le-au depasit pe ale romanilor fiindca PIB-ul nostru este redistribuit in proportie din ce in mai mare sub forma de profituri si din ce in ce mai redusa sub forma salariilor

Adevarul nu mai poate fi ascuns. In momentul de fata, Romania este Bulgaria Europei Centrale si de Est pentru ca Bulgaria are sanse sa devina, printre submediocritatile din zona, o Estonie a Balcanilor.

Iar daca in anii ’80 radeam de polonezii care se indreptau cu cortul spre litoralul nostru, intre timp PIB-ul lor pe locuitor s-a dublat, ceea ce inseamna ca au schimbat si litoralul - merg la Nisipurile de Aur sau chiar la Mediterana. Deci Romania este subliniata pe lista UE, dar numai fiindca dupa ea se trage linia de final.

Afirmatiile mai sus nu reprezinta nici pe departe rodul unei imaginatii bolnave, ci pot fi dovedite prin cifre. Romania se situeaza pe ultimul loc in topul statelor Uniunii Europene si al tarilor candidate in ceea ce priveste salariul minim pe economie, cu 72 de euro, in urma Bulgariei, cu 77 de euro, asa cum arata un studiu Eurostat care se intinde pana la inceputul anului 2005.

Si, ca sa nu se creada ca este vorba de o intamplare, Romania s-a plasat pe ultima pozitie si in 2004, cu 69 de euro. Asa ca n-are nici un sens sa ne mai uitam la unguri sal la polonezi, decat poate doar sa stim cum sa ne impartim invidia intre fostii colegi de CAER. Salariul minim din Ungaria este de 232 de euro, cel al polonezilor - de 205 euro.

Membrii care au cele mai mici remuneratii din Uniune - Letonia (116 euro) si Lituania (145) -, au salarii minime cu doua treimi mai mari sau chiar duble fata de noi.

Imbogatire prin redistribuire

Totusi ceea ce ne mira este altceva. PIB-ul pe locuitor in Romania este mai mare decat PIB-ul pe cap de bulgar. Cand vorbim de salarii insa, se schimba treaba. Ei aveau, in 2003, 51 de euro pe luna si s-au dus la aproape 80, noi am scazut de la 73 la 72, chiar daca ni s-a apreciat moneda si am inregistrat cea mai mare crestere economica din regiune. Pai, ce inseamna asta?

Ca Produsul Intern Brut este redistribuit in proportie din ce in ce mai mare sub forma de profituri si din ce in ce mai mica sub forma salariilor. De aici se ajunge cu discutia la rentele atribuite clientelei politice in locul unor profituri maximizate de management, prin majorarea cifrei de afaceri, pentru ca intreprinzatorul sa faca fata presiunii concurentiale. Care concurenta?!

Asadar, e cat se poate de clar cum functioneaza lucrurile in Romania: intai japca, pe urma pomana! PIB-ul pe cap de locuitor din Romania este egal cu o treime din media Uniunii Europene. Din asta se stoarce. Dar salariile reprezinta doar a zecea parte din cele europene. Asta se arunca saracimii.

Problema exista tocmai fiindca de maximizare nu se poate ocupa decat piata, un sistem natural de distributie a resurselor, in care companiile se gasesc intr-un feed-back permanent cu angajatii lor, care sunt in acelasi timp si consumatori finali.

Cand vedem insa ca lucrurile stau altfel decat ar trebui, inseamna ca in locul pietei s-a interpus bugetul care „da” si „ia”, lipsind individul de forta decizionala.

Inflatia nu se reduce prin majorarea consumului, dupa regula „marfuri mai multe, la pret mai mic”, ci prin reprimarea acestuia. Capitalismul obtinut pe aceste cai e, de regula, rezistent pana la prima ploaie, iar oamenii cauta societatea de consum in alte tari, unde bunastarea macroeconomica se confunda cu bunastarea individului.

Vanatori si pescari

Una peste alta, teorema non-distributiei are tot ce-i trebuie - ipoteza, demonstratie si concluzie. Dar oare nu intra ea in contradictie cu formula consacrata care spune ca salariile nu pot creste decat in paralel cu productivitatea? Si cei care ne conduc au demonstratia lor: la cat de mica-i productivitatea in Romania, distanta fata de salariile din UE este fireasca.

Rezulta ca rationamentul noastru e gresit, al lor e bun, nu?

O fi bun, numai ca ei pornesc de la concluzie: oamenii nu muncesc. Dupa care ajung repede la corolar: daca nu muncesc, ce sens are restructurarea? Mai bine s-ar recunoaste ca nu exista nici un interes sa fie altfel. Altfel, piata ar distribui corect resursele si ar dimensiona natural preturile.

Ar exista concurenta reala, ceea ce ar aduce profituri realizate de management, nu rente. Nu ca acum, cand salariile mici rezolva, intr-adevar, problema inflatiei, dar fara sa deranjeze sistemul de impartire a beneficiilor catre clientii politici, cu pretul pierderilor de la stat.

Si sa nu traim cumva cu impresia ca in UE nu sunt satisfacute interesele clientelei. Diferenta este ca acolo politicienilor le pasa. Sunt direct interesati ca firmele sa prospere pentru a putea incasa si ei „taxa de protectie” fara sa bata la ochi.

La noi insa taxa se incaseaza oricum, chiar si din pierderi, chiar cu riscul taierii „vacii de muls”. Conducatorii nostri sunt niste primitivi fiindca n-au depasit inca faza culesului, vanatului si pescuitului - roade oferite de natura, fara sa fie nevoie sa faca ceva.

Mai are sens sa discutam despre potentialul extraordinar al tarii, laudat de straini? Pai, daca nu se munceste?! Fals. Romanii au dovedit ca pot lucra cand are cine sa-i puna la treaba. In strainatate!

Economia subterana face diferenta

Am pornit cu analiza de la Bulgaria si am oferit niste explicatii, dar pentru a pune cu adevarat punctul pe i este nevoie sa aducem in discutie economia subterana.

Dupa cum se poate sustine ca reducerea partii neinregistrate a economiei a permis bulgarilor sa-si treaca salariile de „la negru” in sfera monitorizata de Statistica, la fel de bine se poate afirma ca economia informala face nivelul de trai al romanilor suportabil, dincolo de limita celor 72 de euro.

Si fireste ca decalajul tehnologic fata de Occident poate fi redus pe seama investitorilor straini, dar aceleasi rezultate se pot obtine si pe seama intreprinzatorilor autohtoni, atunci cand statul inchide ochii la munca la negru, la plata cu intarziere a taxelor ori la majorarea preturilor pe piata interna pentru a se micsora cele de la export.

Normal ca somajul este redus datorita faptului ca romanii pleaca in strainatate sa caute investitorii care lipsesc din tara lor, dar nu doar de-asta, ci si fiindca plafonarea indemnizatiilor de sprijin ii impinge pe oameni sa lucreze acolo unde exista interes real: la negru.

Integrare à la grec

Am descoperit deci calea prin care capitalul autohton va reusi sa reziste competitiei la momentul integrarii, dar pentru populatie tot n-o sa fie bine. Cresterea economica nu spune mare lucru in absenta indicatorilor de lichiditate.

Lichiditatea de pe piata noastra se realizeaza, de regula, sub forme neinregistrate: impozite neplatite, facturi la utilitati neachitate, bani neincasati pe care bugetul ii acopera din credite angajate sau garantate. In schimb, atunci cand imprumuturile ajung la scadenta, populatia este cea care plateste pana la ultimul sfant pretul pastrarii lichiditatii in piata.

Sa nu se creada insa ca Romania ar fi autoarea vreunei retete originale. Grecia si Portugalia au procedat asa cu mult inaintea noastra. Tocmai din acest motiv si la ei s-au codit sa intre investitiile straine directe si le-au plecat oamenii la munca in strainatate.

Dar nu asta trebuie sa fie concluzia. Ca Grecia si Portugalia au oferit Romaniei formula compensarii avansului tehnologic. Inflatia, deficitul bugetar, dobanzile n-au fost inventate pentru a gasi unii formule „ajutatoare” care sa arate progrese remarcabile fara sa se schimbe obiceiul pamantului. Acestia sunt indicatori de performanta.

Pentru ca una se vede la CV sau TV si alta in realitate, atat Romania, cat si Grecia ori Portugalia platesc in planul dezvoltarii scenariile alternative utilizate. Grecii si portughezii erau ultimii europeni, inaintea extinderii Uniunii, noi vom fi ultimii din Europa cu 27 de membri.

Mergand pe calea intortocheata a neamului lui Ulise, viitorul ne poate rezerva salarii mai mari, dar dupa sumedenia de taxe implicite si explicite care se vor plati oamenii vor vedea ca nu raman cu mare lucru.

Statul va avea nevoie sa-si capitalizeze neincetat clientela. Inflatia se va apropia, cu siguranta, de limitele impuse de UE, dar populatia va continua sa se intrebe de ce majoritatea preturilor sunt duble fata de medie. Cum altfel sa se obtina o crestere economica de 5%, atunci cand inflatia se va duce la 2-3%?!

Economia e dirijata politic la Bucuresti, ca si la Atena. Abia cand partidele se vor separa de afaceri, ca la Dublin, ne va folosi si noua la ceva mult asteptata integrare.















48 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version