Painea, laptele, uleiul, zaharul si iaurtul ar putea fi taxate cu o cota a TVA de 9%. Propunerea Partidului Conservator a fost acceptata de ministrul Finantelor, cu conditia ca acesta sa gaseasca sursa ce ar acoperi eventualele pierderi create la buget.

O taxa pe valoarea adaugata mai mica la alimentele de baza a fost acceptata de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, in urma discutiilor pe care presedintele PC, Dan Voiculescu, le-a avut cu acesta in cursul zilei de miercuri, a anuntat ieri liderul conservator. "Cred ca vom merge probabil pe 9% la alimentele de baza", a aratat Dan Voiculescu.

El a precizat insa ca ministrul a acceptat aceasta initiativa a conservatorilor, cu conditia ca acestia, in termen de doua saptamani, sa identifice sursa ce ar acoperi eventualele pierderi create la buget de reducerea taxei pe valoarea adaugata la produsele alimentare de baza. "Daca reusim sa demonstram aceasta, scaderea de TVA se va aplica de la 1 ianuarie 2006.

In caz contrar, aceasta se va face din iunie 2006", a precizat Dan Voiculescu termenele de la care ar putea fi introdusa aceasta masura.

ASIGURARI SOCIALE. In paralel, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, are in vedere o alta masura pentru reducerea fiscalitatii. Contributiile pentru asigurarile sociale vor fi reduse anul viitor cu doua puncte procentuale, exclusiv din cota platita de angajatori, a declarat ieri ministrul Finantelor Publice, citat de Mediafax.

In prezent, totalul CAS reprezinta 49,5%, din care 32,5% din fondul de salarii in cazul firmelor si 17% pentru salariati.

Ministrul Finantelor a afirmat recent ca diminuarea contributiilor pentru firme vizeaza incurajarea introducerii in zona fiscala a unei cote cat mai mari din forta de munca, dupa ce salariatii au beneficiat deja de un supliment de venit, prin introducerea cotei unice de 16% la inceputul acestui an.

Pe de alta parte, reprezentantii Ministerului Finantelor elaboreaza o serie de masuri in vederea suplimentarii veniturilor bugetare, printre elementele avute in vedere fiind majorarea veniturilor din accize, reglementarea antrepozitelor fiscale din domeniul petrolier si un control mai strict al acestora.