UE cere operatorilor de telefonie mobila sa reduca tarifele la roaming

de Maria Cora     Curierul National
Joi, 6 octombrie 2005, 0:00


Uniunea Europeana a avertizat companiile de telefonie mobila care practica tarife ridicate pentru convorbirile facute de clienti in strainatate ca va lua masuri impotriva lor, in cazul in care nu vor reduce costul acestui tip de servicii in decurs de sase luni, transmite Reuters.

Comisarul european pentru Societatea Informationala si Media, Viviane Reding, a declarat ca tarifele de roaming sunt prea ridicate si trebuie reduse, adaugand ca "exista indicii privind dezvoltarea concurentei, dar ca acestea sunt nesatisfacatoare".

Pretul unei convorbiri de patru minute, in perioada de varf, variaza de la 0,2 euro pentru un client finlandez care utilizeaza serviciul de roaming in Suedia, pana la 12,7 euro in cazul unui client din Malta, aflat in Letonia.

"Initiativa amintita va contribui la dezvoltarea pietei, fara a fi nevoie de noi reglementari la nivelul Uniunii, a spus Reding, dar a precizat ca, in cazul in care piata nu se va regla, Executivul comunitar va fi nevoit, dupa sase luni, sa ia anumite masuri.

Institutiile de reglementare vor hotari in luna noiembrie masurile ce vor fi luate in aceasta privinta, dar Reding spera ca operatorii sa intervina pana atunci.

Departamentul pentru respectarea concurentei din cadrul Comisiei Europene analizeaza situatia operatorilor de telefonie mobila Vodafone si O2 din Marea Britanie si T-Mobile din Germania, suspectati ca supraevalueaza tarifele la roaming.

















30 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version