Justitia, nu doar ca institutie, ci chiar ca forma de realizare a Dreptatii, ramine calciiul lui Ahile. Fara un reper privind dreptatea, functionarea statului si activitatea societatii sint improvizate.
Coruptia endemica care distruge fundamentele oricarei guvernari nu este doar un comportament de raspuns la disfunctionalitatile institutionale, nu este doar o atitudine indusa de sistem, nu este doar rezultatul educatiei si nici doar un efect al fracturii sociale, ci, mai ales, o consecinta a Nedreptatii ridicate la rang de principiu. Dar Justitia nu se poate substitui Ordinii.
Desi ar trebui sa fie dinamica, axa de sprijin a reformei statului, facilitatoare a spatiului public, prin caracterul sau de corp (grup de interese), justitia romana se manifesta ca un actor cvasi-privat. Hotaririle sau reactiile CSM sint bune exemple ale acestei stari.
Aflati sub semnul unor reflexe conditionate, politice si de corp, agentii sistemului juridic se repliaza si profita de tensiunile institutionale pentru a intirzia sau bloca orice transformare.
Ultima atentionare in privinta Justitiei venita de aceasta data din partea Parlamentului european da dimensiunea unui esec: reforma justitiei. Vointa de reforma, cind exista, nu poate schimba un sistem autosuficient. Singura sa ratiune pare a fi supravietuirea. De aceea rejecteaza orice proiect de politica.
Si astfel, cu doar o luna inainte de incheierea anului, si cind mai sint cel mult cinci luni pina la redactarea raportului crucial al Comisiei europene in functie de care se va accepta sau amina aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007, Parlamentul european isi exprima indoielile privind capacitatea CSM de a asigura integritatea si moralitatea necesare unui sistem juridic functional.
Confundind spatiul public cu cel privat, multi membri ai CSM au reactionat ca parte a corpului, iar nu ca agenti ai statului.
In absenta unei etici de grup, dar cu puternice reactii corporatiste, actorii sistemului juridic (avocati, judecatori, procurori) si-au definit rolul doar ca factori de conservare. Suprapusa unui sistem politic dominat de partide oligarhice, un astfel de sistem juridic nu poate juca rolul unui regulator, raminind complicele celor ce profita de pe urma anomiei generalizate.
Cu participarea mimata a actorilor politici si institutionali reforma este aminata. Cind cel mai important factor al schimbarilor, oricit de putine, a fost UE, capacitatea de autoreglare a sistemului pare inexistenta. Fara stimuli exteriori, cu complicitati interne, mecanismul functioneaza doar pe baza reflexelor dobindite.
In cazul scandalului telefoanelor (Iliescu la Botos, Tariceanu la Botos, Botos la Basescu sau Nastase la Morar) CSM a dat dovada reflexelor sale politice.
Pe de o parte inspectorii CSM (ale caror competente nu s-au declinat totusi) au conchis ca informarea nu constituie imixtiune cita vreme nu presupune si interventia intr-o ancheta, pe de alta parte, disjungerea intre aspectele publice si private ale problemei nu s-a realizat. Ambiguitatea solutiei este pe masura momentului.
Transferind discutia in domeniul strict al comunicarii (chiar al mijloacelor de comunicare, daca ne raportam la declaratiile presedintelui CSM care a acuzat telefonul metoda de comunicare prin formula sa: "de vina este telefonul...") celelalte aspecte (mai ales cele politice) au fost ocultate.
In cazurile judecatoarelor Huza, Bejinariu si Barbulescu (luate in discutie si de Parlamentul european), CSM a actionat in baza reflexelor de corp. Incapabil sa analizeze obiectiv problemele in fata carora a fost pus CSM a deraiat atit in privinta masurilor disciplinare cit si in directia imbunatatirii calitatii deciziilor.
Cita vreme justitia nu va reusi sa isi creeze proprii anticorpi, reforma sa nu va reusi. Iar rezistenta la schimbare nu este doar una generationala, ci un efect al constiintei de corp si o consecinta a protectiilor si complicitatilor politico-economice.
Un mediu restrictiv, cum va fi cel din UE, poate eventual limita daunele, dar nu poate transforma un sistem a carui functionare se bazeaza doar pe reflexe.
