In lupta de pe piata presei scrise, publicatiile au gasit o modalitate de promovare, la limita reglementarilor CNA. Se asociaza cu televiziuni pentru realizarea de emisiuni.

Tirajele relativ mici din presa scrisa romaneasca dau nastere unei inventivitati aproape debordante din partea directorilor de publicatii.

Tabloidizare excesiva, tombole peste tombole sau preturi cit mai derizorii pe foaia tiparita sint cele mai la indemina si cele mai evidente exemple prin care ziarele si revistele romanesti ademenesc cititorii sa se caute prin buzunare atunci cind trec pe linga vreun chiosc.

Una dintre metodele cele mai recent brevetate de catre presa scrisa este parteneriatul cu o televiziune pentru o emisiune, care, daca este posibil, sa poarte chiar numele publicatiei cu pricina. Promovare incrucisata, spun cei implicati, publicitate mascata, opineaza Consiliul National al Audiovizualului.

Cotonogeli in presa sportiva

Concurenta acerba pe piata de presa scrisa sportiva. Doua cu tiraje, care ar face invidios aproape orice cotidian generalist, lupta cu inversunare intre ele si dincolo de clasica cronica de dupa meci. „Recursul Etapei" de pe Antena 1, emisiune moderata de directorul „Gazetei Sporturilor", Ovidiu Ioanitoaia, face editie de editie trimiteri la publicatia tiparita pe fond roz.

Redactorul Andrei Vochin are in fiecare emisiune o rubrica de analiza de meci pe un panou pe care e scris cu litere de-o schioapa „Gazeta Sporturilor".

De cealalta parte, chiar daca nu are o televiziune in acelasi trust care sa o sprijine in promovare, „Pro Sport" are un parteneriat incheiat cu Prima TV si o emisiune, „Pro Sport Show", moderata de redactorul-sef, Dorin Chiotea, care o are alaturi pe vedeta postului, Iulia Fratila. „Aceasta emisiune este gindita ca o contrapondere la «Recursul Etapei».

Chiar daca nu avem audienta «Recursului» lui Ioanitoaia si experienta sa de televiziune, «Pro Sport» trebuia sa aiba o emisiune tv care sa-i sustina cit mai bine cauza. In Romania, ziarele se impun foarte greu in lipsa unui sprijin din partea unui post TV", spune Dorin Chiotea, a carui emisiune are un rating care oscileaza intre 0,6 si 1,2.

Principala problema cu care se confrunta Chiotea in realizarea emisiunii saptaminale este faptul ca acesta nu este un om de televiziune propriu-zis. „De multe ori nu ma pot pregati asa cum mi-as dori pentru emisiune, pentru ca trebuie sa coordonez un intreg ziar. Mai sint apoi o serie de invitati care refuza invitatia in platou pentru ca sint criticati in paginile ziarului", completeaza acesta.

Subiectele abordate in emisiunea „Pro Sport Show" sint furnizate fie de ziar, fie de emisiunea de stiri sportive a postului Prima TV. „Articolele din ziar nu se preiau insa mot à mot pentru a nu fi acuzati de publicitate mascata", spune la rindul sau producatorul emisiunii, Horatiu Ciornei.

Capital sporit de imagine

O alta concurenta care trece de paginile ziarelor opune doua publicatii economice, „Saptamina Financiara" si „Capital". Pornita initial ca emisiune TV pe Antena 1 acum cinci ani, „Saptamina Financiara" a dezvoltat din luna martie o publicatie saptaminala cu profil economic. „Ne sprijinim reciproc unii pe altii.

Atita timp, insa, cit nu trimitem telespectatorii sa cumpere ziarul de la chioscuri in cadrul emisiunii, nu mi se pare ca facem in vreun fel publicitate mascata", spune realizatoarea Gabriela Vrinceanu Firea. Emisiunea „Capital TV" de pe Realitatea are o vechime comparabila cu „Saptamina Financiara", avind insa tot timpul in spate revista trustului Ringier.

„E important pentru orice publicatie sa fie pe sticla. Intri mult mai usor in mentalul colectiv", dezvaluie directorul editorial Ionut Popescu motivul care a stat la baza realizarii emisiunii.

Apropouri mai subtile

Revista „Apropo TV" are o emisiune similara pe un post din acelasi trust, PRO TV. „Realizam mai mult o raspindire a brandului decit o promovare fatisa", spune redactorul-sef Costi Rogozanu, care nu considera relatia dintre revista si televiziune ca fiind una de subordonare. „Nu avem sedinte de redactie comune si nu ne pasam unii altora subiectele", adauga acesta.

Revista a aparut cu doua saptamini inainte de lansarea emisiunii, cele doua fiind gindite ca un concept comun, dupa cum asigura Rogozanu. Intr-un viitor apropiat, brandul Apropo, care mai detine si site-ul apropo.ro, va avea si o emisiune pe radio, „Apropo FM".

Blinzi de dragul tirajelor

Desi in Europa Occidentala genul acesta de practici este destul de putin raspindit, Attila Gasparik, membru CNA, nu o condamna total, desi o considera in cele mai multe cazuri „publicitate pe fata". „In conditiile in care doar 9% din populatia Romaniei citeste presa scrisa, sintem mai permisivi in aceasta privinta.

Atita timp cit nu se sare prea tare calul, nu vom interveni decit cel mult cu avertizari verbale. Contam inca pe moralitatea televiziunilor in aceasta problema", afirma Gasparik. Pina la aceasta ora, CNA nu a acordat amenzi pentru publicitate mascata in cadrul acestui gen de emisiuni.