Dintre noi, pentru noi", „alaturi de oameni, impreuna cu ei", „un pre-sedinte pentru linistea noastra"; acestea sunt cateva dintre sloganurile electorale ale fostului presedinte Ion Iliescu prin care spin-doctorii FSN-PDSR au incercat sa-i construiasca identitatea politica si sa-l identifice cu majoritatea.
Ion Iliescu a fost perceput si consacrat ca omul din popor care intelege perfect nevoile si asteptarile majoritatii, fiind votat pentru aceasta imagine in ‘90, ‘92 si 2000.
S-a si comportat ca atare, actionand public in favoarea celor multi, chiriasilor din casele nationalizate sau angajatilor cu salarii mici si medii, respingand introducerea cotei unice de impozitare pe motiv ca ar fi discriminatorie.
Dar „Ion Iliescu-tatucul natiunii" a fost exclusiv un construct politic, rezultatul unei operatiuni de marketing care a exploatat stereotipul comunist al egalitatii fara diferente. El nu putea fi „la fel ca noi" numai pentru simplul motiv ca, inca din tinerete, a facut parte dintr-o elita.
Imbracat in costume fine si purtand pe cap palarii de fetru englezesc, Ion Iliescu a fost numai populist, nu si popular. Comunicarea lui cu oamenii a fost mediata (prin corespondenta), iar interactiunea directa, ori conjuncturala, ori bine regizata.
Ion Iliescu nici nu s-a simtit vreodata conducator al tututor romanilor, s-a rafuit permanent cu aceia care nu l-au ales sau nu l-au simpatizat („mai, animalule", „o anumita parte"), i-a scindat pe romani, conducand potrivit strategiei „divizeaza si stapaneste".
Fara a pretinde ca este „sarac si cinstit" sau ca este „dintre noi, pentru noi", Traian Basescu -provenit din elita comunista tehnocrata - reuseste in mod natural sa incarneze sloganurile iliesciene.
Daca-l privim in grupul de muncitori de la Caineni, cu fesul tras pe urechi si imbracat intr-o pufoaica de culoare incerta, ori dansand impreuna cu sotia pe ringul de la Neptun, intre presedinte si ceilalti nu se mai face distinctia.
Identificarea oamenilor obisnuiti cu Basescu este spontana, „vorbeste ca noi, pleaca in concediu ca noi, poarta aceleasi haine ca noi", iar asemanarea acestuia cu oricare dintre romani, o calitate fundamentala pentru un presedinte.
Putem spune ca marketingul politic al lui Ion Iliescu a creat, in mod paradoxal, un orizont de asteptare pentru Traian Basescu, nu pentru Adrian Nastase sau Mircea Geoana, si ca actualul presedinte il satisface mai bine decat fostul.
Interpeleaza direct oamenii cu particularitatile lor, vorbeste numai in numele lor, intervine public in favoarea tuturor, in chestiuni arzatoare, cum ar fi sistemul de sanatate, pretul benzinei sau al gazului natural.
Popularitatea presedintelui, dovedita de votul romanilor in proiectul Realitatea TV „10 pentru Romania, dovedeste ca Traian Basescu beneficiaza de capitalul simbolic al lui Ion Iliescu, a devenit „adevaratul presedinte" (ori „un presedinte adevarat/tare"), ca adevaratul tar sau adevaratul profet.
Rolul de „presedinte dintre noi, pentru noi" pe care Traian Basescu il are in sange comporta insa un risc, pentru institutia prezidentiala, nu pentru presedinte.
Faptul ca seful statului intervine fara invitatie la un post de televiziune pentru a polemiza cu ziaristii aflati in studio ori ca se plimba zile in sir imbracat ca un docher, cum remarca amuzat un simplu privitor, poate conduce la desolemnizarea institutiei prezidentiale.
Actionand pentru respectarea din punct de vedere simbolic a institutiilor, chiar impotriva criticilor pertinente formulate de partenerii sai politici, cum a fost cazul Curtii Constitutionale si foarte recent al Consiliului Superior al Magistraturii, prin iesirile in multime imbracat ca un santierist si vorbind asijderea, Basescu poate submina respectul pentru presedintie, identificata cu tipul
comic pe care-l bati pe umar. Nu cred sa fi existat un precedent, cu exceptia, poate, a presedintelui Cehiei, Vaclav Havel, care la inceputul mandatului colinda berariile pentru a lua pulsul societatii. Havel insa se potriveste mai bine conceptului de „monarh deghizat" decat Traian Basescu, pentru ca nu pleca cu televiziunile dupa el.
Si, spre deosebire de Basescu, Havel a pastrat intotdeauna distanta si implicit solemnitatea institutiei prezidentiale in intalnirile sale nocturne si neprotocolare cu oamenii obisnuiti.
