Directorul SRI, Radu Timofte, a spus miercuri ca telefoanele omului de afaceri Dinu Patriciu au fost ascultate pentru ca existau suspiciuni ca prin actiunile sale aducea atingeri sigurantei statului, relateaza agentiile de presa.

Declaratiile lui Radu Timofte au fost facute dupa audierea sa de catre membrii Comisiei de Control a activitatii Serviciului Roman de Informatii.

Timofte a aratat ca interceptarea convorbirilor lui Dinu Patriciu a fost facuta doar pentru o perioada de un an si 3 luni, si nu in mod continuu, in perioada 2004-2005. In plus, interceptarile au fost facute pe baza unor mandate legale iar ulterior informatiile obtinute au ajuns la procurori, dar si la seful statului.

Intrebat daca Dinu Patriciu a adus atingere sigurantei nationale, directorul SRI a spus: "Daca nu aduceau atingere, nu era sesizat Parchetul".

Radu Timofte a evitat sa precizeze daca telefoanele lui Dinu Patriciu au fost interceptate inainte de anul 2004 si a refuzat sa raspunda la unele intrebari ale ziaristilor legate de interceptarea telefoanelor lui Dinu Patriciu, uneori invocand faptul ca informatiile pe care le-ar da sunt secrete de stat.

Dinu Patriciu a declarat, la Realitatea TV, ca suspiciunea care planeaza asupra sa este "o monstruozitate". El a adaugat ca interceptarile s-au facut ilegal atata timp cat de la inceputul anului 2004 ele nu puteau fi executate decat pe baza unui mandat eliberat de un judecator.

Reprezentanti ai companiei Rompetrol au depus saptamina trecuta plingeri la comisiile de specialitate ale Parlamentului in legatura cu "incalcarea dreptului la inviolabilitatea convorbirilor telefonice ale presedintelui Rompetrol Dinu Patriciu si ale companiei".

Marti 24 ianuarie, dupa ce a fost audiat de Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Dinu Patriciu a declarat ca a aflat "cu stupoare" de la anchetatori ca i se asculta telefoanele inca din 2003, cu toate ca cercetarile in cazul sau au inceput mult mai tarziu. Avocatul sau le-a cerut anchetatorilor sa comunice daca interceptarile au continuat si in 2004.

Reprezentantii grupului Rompetrol atrageau atentia asupra consecintelor "extrem de grave" pe care un astfel de precedent le poate crea asupra atmosferei mediului de afaceri, sigurantei circulatiei informatiei, increderii reciproce intre partenerii de afaceri si confidentialitatii planurilor de afaceri.

In martie 2005, Patriciu a fost pus sub acuzare in dosarul Rompetrol, alaturi de membrii ai conducerii companiei, pentru evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune.