Banii trimisi in tara anul trecut, de catre muncitorii romani care lucreaza in strainatate au insumat aproximativ 4,3 miliarde euro, potrivit unui raport statistic al Bancii Nationale a Romaniei prezentat joi in cadrul unei conferinte de presa.

Oficialii BNR au atras atentia asupra faptului ca doar 60% din banii proveniti din strainatate intra in tara prin surse institutionale si ca se simte lipsa unor statistici dedicate migratiei fortei de munca.

In ultimii trei ani, potrivit datelor BNR, vanzarile de valuta in general ale persoanelor fizice rezidente a crescut de la 5,8 miliarde euro in anul 2003 pana la aproximativ 8,9 miliarde euro in 2005.

"Este evident ca o buna parte din acesti bani vin din strainatate", a declarat Marian Mustareata, directorul BNR.

Studiul BNR atrage atentia asupra faptului ca o evidenta clara asupra banilor trimisi de romanii din strainatate este greu de efectuat, reliefand ca doar 60% din banii proveniti din strainatate vin pe calea surselor institutionale, restul de 40% intrand in tara pe alte cai (prin prieteni spre exemplu).

"Din aceasta cauza, pentru o mai buna evidenta, se tine seama si de sondajele facute de firme specializate", a precizat directorul BNR.

Un studiu realizat de catre Grupul de Economie Aplicata (GEA) prezentat in cadrul aceleasi conferinte de catre Liviu Voinea, director executiv GEA, indica faptul ca totalul remiterilor din strainatate (transferuri private si venituri din munca) s-a situat anul trecut la circa 4,2 miliarde euro.

Din aceasta suma, transferurile private (banii trimisi de romani care stau mai mult de un an de zile in tara respectiva) au insumat 3,6 miliarde euro, in crestere semnificativa fata de 1,8 miliarde euro in 2003 si 2,8 miliarde euro in 2004.

Liviu Voinea, director executiv GEA a subliniat ca diverse studii independente arata faptul ca in Europa de Est, 65% din banii trimisi acasa din strainatate se duc in consum, restul luand calea investitiilor. Una dintre explicatiile acestui fapt este ca la inceput este tendinta de a se acoperi deficitul de venituri si nevoi esentiale al persoanelor ramase in tara. Cu trecerea timpului banii sunt insa orientati catre investitii.