Adrian Nastase face istorie, nu cum si-ar fi dorit, ci cum au hotarat cei pe care-i dispretuieste: este primul demnitar inlaturat din toate functiile de partidul sau din cauza suspiciunilor de coruptie.

PSD a luat in sfarsit cunostinta de adevarata sa imagine in ochii oamenilor prin intermediul sondajelor care i-au aratat ca popularitatea sa este in scadere vertiginoasa.

Partidul care nu a pedepsit pana acum niciun corupt din randurile sale s-a vazut nevoit, sub presiunea schimbarilor impuse de aderarea la Uniunea Europeana, sa se descotoroseasca brutal de cel pe care acum mai putin de doi ani il promova drept candidat la presedintie. Este o recunoastere a unui esec major pentru partid si totodata o victorie a sa.

Implicit, PSD recunoaste ca a fost condus de un om cu o imagine compromisa, pe care l-a sustinut si aparat cu pretul bunei noastre reputatii in Europa. Adrian Nastase este totusi un produs tipic al partidului fondat de Ion Iliescu.

In plus, nu este singurul croit dupa tiparul setei de inavutire prin politica - o politica generoasa care, iata, i-a daruit domnului Nastase si posibilitatea de a-si inventa o familie bogata de la care ar fi mostenit, pasamite, o buna parte din ceea ce poseda.

Pentru ca era raspunzator de evolutia lui Adrian Nastase si pentru ca a acceptat cu seninatate ca fostul premier sa-si cocoloseasca demnitarii corupti, asa cum insusi domnul Nastase a marturisit in EVZ, PSD avea si datoria sa rezolve problema fostului sau presedinte si nu sa astepte s-o faca DNA, asa cum dadeau de inteles liderii sai.

Mazilirea lui Adrian Nastase este insa si o victorie pentru partid, un moment de clarificare interna. Presupunand, cu greutate ce-i drept, ca Adrian Nastase nu va incerca sa-si regleze conturile si sa saboteze partidul de acum inainte, PSD are sansa istorica de a se reinventa. Izgonirea lui Adrian Nastase era necesara, dar nu si suficienta. Ea nu este echivalenta cu o reforma.

Politica romaneasca are nevoie de o opozitie puternica si de o social-democratie autentica. In absenta unei opozitii semnificative, combative si viguroase, balanta politica se dezechilibreaza asa cum s-a intamplat intre 2001-2004.

Nu se poate construi insa o opozitie viguroasa cu un partid uzat, ancorat intr-un trecut recent destul de controversat, care poarta semnele dubioase ale unei tranzitii hulpave si salbatice, in care economia a fost praduita pentru a imbogati "noua clasa", in acceptiunea pe care Milovan Djilas a dat-o acestei expresii.

Social-democratia romaneasca moderna, anemica in perioada interbelica, nu trebuie sa se identifice cu aceasta "noua clasa" daca vrea sa aiba o sansa de afirmare in viitor.

Dupa plecarea lui Adrian Nastase, in fata PSD se deschid doua cai: pe de o parte, revenirea la mesajul ingust al unei stangi ce se adreseaza doar pensionarilor si celor dezavantajati economic; iar pe de alta parte, reconstruirea partidului in spiritul unei social-democratii moderne, care accepta economia de piata si toate celelalte provocari ale epocii moderne - inclusiv protectia sociala in epoca globalizarii.

Experienta europeana arata ca a doua cale este drumul catre succes si singura salvare a stangii.

Sa luam, de pilda, exemplul Partidului Laburist britanic care a stiut sa se reformeze din temelii in anii ‘90, renuntand la vechile stereotipuri socialiste. Zdrobiti in alegerile din 1979 de conservatorii condusi de Margaret Thatcher, laburistii nu s-au hotarat sa se schimbe decat la inceputul anilor ‘90, cand a devenit limpede ca nimeni nu-i vrea la putere in forma lor veche, sindicalista.

Atunci si-au ales un nou lider, pe Tony Blair, si au renuntat la articolul 4 din statut care impunea proprietatea de stat asupra mijloacelor de productie, desi fusese crezul vechilor laburisti, inscris in carnetul de membru.

A urmat reducerea influentei sindicatelor si apelul la societate, simultan cu apropierea partidului de centrul spectrului politic si asumarea economiei de piata, cu privatizare cu tot. Rezultatul a fost victoria in alegerile din 1997, urmata de inca doua victorii categorice la urne.

Pentru PSD urmeaza o perioada dificila, care poate fi o ratacire prin desert sau un urcus anevoios pe calea reformelor interne. Doar a doua cale insa l-ar putea duce, intr-o zi, la victorie. Daca nu o va parcurge, l-a izgonit degeaba pe Adrian Nastase.