Presedintele Basescu tocmai a descoperit o limita importanta a popularitatii sale, tocmai si-a dat seama ca o buna bucata din opinia publica a trecut peste talentul sau nativ, risul smecheresc si vocea batos-hotarita, pentru a-l sanctiona dur pentru ca nu a marsat la politica anti-Securitate.
Pare a fi o dezamagire reciproca: acea parte a electoratului pentru care Securitatea si deconspirarea ei inca mai conteaza tocmai descopera ca Presedintele portocaliu are alta agenda, ca „e departe ca interes" de aceasta tema.
De cealalta parte, Basescu vede brusc ca mare parte din media, comentatori, ONG-uri, adica exact acel segment care, satul de PSD, a creat atmosfera pentru schimbare, se intoarce impotriva sa.
Si pe drept cuvint, pentru ca pe aceasta tema Basescu a actionat deplorabil.
Pe termen lung, s-a aratat enervant de apropiat de serviciile secrete, s-a declarat brusc multumit de activitatea acestora dupa ce le criticase din opozitie si i-a pastrat in fruntea lor pe trepadusii pesedei ai lui Iliescu – Timofte si Fulga – deveniti profesionisti apolitici.
Dar, mai ales, a avut o prestatie dezastruoasa cind cu legile sigurantei nationale, ajungind in postura ridicola de a promova public proiecte de lege scrise de serviciile secrete, pe care le-a trimis la Parlament ca secret de stat si apoi s-a enervat ca au ajuns in presa.
In diverse alte interventii, Presedintele a intrat singur in off-side. De pilda, in doua interviuri la rind, s-a trezit sa spuna ca nu sint mai mult de 20% fosti securisti in serviciile secrete, si aceia doar pe la cifru, caratori cu circa adica.
Siguranta cu care numara securisti de parca ar fi vorba de borcane de muraturi in debara e cu totul dubioasa, mai ales ca procentul asta de 20% e o fantezie scoasa din palarie de Virgil Magureanu acum mai bine de 10 ani (ciudat cum procentul ramine atit de fix peste ani).
Nu degeaba il tot roaga Ticu Dumitrescu sa ii acorde o intilnire privata pe indelete: Basescu pare ca se lasa prea usor convins de argumentele serviciilor secrete. Fascinatia sa fata de militarie pare ca il face sa accepte imediat ce i se serveste pe tava, ca „pune botul", cum s-ar spune la mine in Salajan.
Asta in timp ce abordeaza un aer superior de presedinte-informat-care-le-stie-pe-toate cind vine vorba de opiniile dinspre partide, presa, ONG-uri, in general de la civilii galagiosi si indisciplinati.
Dar sa revenim la greselile presedintelui. In chestiunea propriu-zisa a CNSAS au fost mai multe. Partidul Democrat (si orice ar spune, Presedintele raspunde politic si pentru actiunile PD) a avut in fostul CNSAS doi reprezentanti pentru care nu putea primi ghionturi de imagine,dimpotriva: Andrei Plesu si Mircea Dinescu.
Dupa retragerea primului, l-a numit pe Dan Lazea, un tinar fara antecedente in domeniu, care insa a colaborat partial la noua ordonanta de urgenta de modificare a „legii Ticu" si s-a dovedit a fi un sustinator al taberei anti-Onisoru.
La formarea noului Colegiu, PD i-a reconfirmat sprijinul, dar la alegerea presedintelui comportamentul lui Lazea a fost cu totul bizar si nu mai insir aici detaliile, fiind vorba de informatii foarte vehiculate.
In al doilea rind, PD s-a hotarit brusc sa nu-l mai sustina pe Mircea Dinescu, ultimul supravietuitor al tripletei Dinescu-Plesu-Patapievici. Care or fi fost motivele nu se stie: fiind intrebati de ziaristi, pedeii au zis ca votul e secret. In locul lui Dinescu, PD a venit cu Corneliu Turianu.
Pentru ca liberalii doreau totusi ca Dinescu sa fie in CNSAS l-au propus ei, fiind nevoiti sa retraga sprijinul pentru Stejarel Olaru, un istoric care pina acum se lupta cu securistii pe cont propriu.
Olaru a ramas deci pe-afara, in vreme ce Presedintia l-a propus pe Dragos Petrescu, un istoric altfel onorabil dar cu totul alte interese in trecut decit securistii. Aceasta poveste complicata are o singura morala: PD si seful sau au provocat singuri aceasta criza si acum culeg roadele.
Cu Dinescu si Olaru in CNSAS si cu Turianu ramas linistit la pensie, nimic din nebunia din ultima saptamina nu ar fi avut loc. Presedintele putea poza in continuare in cel mai curajos sef de stat roman.
Odata declansata criza, dupa ce bomba cu Turianu-presedinte a explodat, Basescu a dat din China cea mai proasta declaratie a sa, zicind ca e departe si ca distanta, si ca interes de problema asta.
Cu aerul acela de caporal deranjat de la masa, care incepe sa fie tot mai enervant la el in ultima vreme, Basescu ne-a spus practic ca ne agitam ca prostii, sa-l scutim de dureri de cap, ca are de condus vaporase puse la dispozitie de gazdele chineze (ce popor disciplinat chinezii astia, ei ar fi meritat cu adevarat un asa
presedinte hotarit). Declaratia vine dupa o alta de acum vreo citeva saptamini, trecuta nemeritat de nebagata in seama. A spus atunci ca SRI a predat la dosare... sa tot aiba ce sa studieze aia de „tipa ca n-au dosare". Asta l-a aruncat in plin nastasianism: „sint unii acolo care ling dosare". Va amintiti?
La toate astea ma gindeam luni seara, cind Presedintele a intervenit telefonic in emisiunea lui Razvan Dumitrescu, oarecum iritat de felul in care a ajuns el sa fie vazut ca aparator al Securitatii; el, care a fost primul si unicul Presedinte care a ordonat predarea dosarelor; el, care a reusit predarea a 1,3 milioane sau cam pe acolo
de dosare; el, care ar lasa si presa sa aiba acces in arhiva; el, care vrea depolitizarea CNSAS. La telefon, pus in fata unui Mircea Toma dezlantuit, care improviza in direct pancarde cu „Ticu", Basescu parea ca doar acum realizeaza ce i se intimpla. Parea ca pune intrebarea: „dar ce aveti, fratilor, cu mine?".
Poate ca aceasta recapitulare i-ar putea furniza un raspuns.
De altfel, Presedintele face in ultimele zile ceea ce se numeste "limitarea pagubelor". Compromisul de la CNSAS este o solutie partiala, cu mult sub ceea ce ar fi putut sa fie. Presedintia rotativa a CNSAS va face postul mai instabil.
In loc de o presedintie lunga a lui Ticu Dumitrescu, vom avea presedinti mai multi si mai slabi. Traian Basescu nu are ce lauri sa culeaga in problema asta. Doar sa piarda cit mai putin.
