Comisia Europeana (CE) ar putea sa nu mentioneze in Raportul privind aderarea Romaniei si Bulgariei, care va fi publicat pe 16 Mai, data la care cele doua tari vor intra in Uniunea Europeana, decizia urmand a fi amanata pentru toamna acestui an, informeaza agentia bulgara de stiri Focus News.

Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, a declarat pentru Hotnews.ro ca ceea ce contine Raportul de monitorizare va fi cunoscut la data publicarii acestuia si ca pana atunci Delegatia nu comenteaza articolele de presa ce apar cu privire la posibilul continut al raportului.

"Continutul raportului de monitorizare il vom cunoaste la data publicarii acestuia pe 16 mai. Pana la acel moment nu comentam articolele de presa ce apar cu privire la posibilul continut al raportului", a declarat Jonathan Scheele.

Scopul unei eventuale aminari a anuntului privind data aderarii este acela de a constrange cele doua tari sa intreprinda masuri energice in privinta problemelor din justitie si a luptei impotriva crimei organizate, scrie agentia bulgara.

Potrivit publicatiei Der Standard, citata de Focus News, Comisia nu va specifica in Raportul din 16 mai data la care Romania si Bulgaria vor adera la Uniunea Europeana, aceasta decizie urmand a fi amanata pentru Raportul din toamna acestui an.

Datorita progreselor insuficiente din domeniul judiciar, Comisia va anunta abia in toamna daca cele doua tari vor adera in anul 2007 sau 2008.

Raportul Comisiei Europene care va fi publicat la data de 16 mai a acestui an va evidentia in mod cert, pe langa aspectele pozitive si capitolele la care cele doua tari mai au de facut progrese, relateaza Focus News. In orice caz, raportul va mentiona faptul ca in privinta procesului de preaderare, Bulgaria se afla intr-o situatie mult mai delicata decat Romania.

Citand Der Standard, agentia bulgara scrie ca Raportul Comisiei nu va face referire la data aderarii celor doua tari, scopul eventualei amanari a deciziei fiind acela de a constringe cele doua tari sa intreprinda masuri energice in privinta problemelor inca nerezolvate din justitie ca si a luptei impotriva crimei organizate.

Potrivit AFP, citata tot de Focus News, surse europene sustin ca este posibil ca Raportul din mai sa nu faca, in acest stadiu, nici o recomandare privind data exacta a aderarii celor doua tari la UE.

In 2004, Romania si Bulgaria au semnat tratatele de preaderare care mentioneaza intrarea celor doua tari in UE la 1 ianuarie 2007, dar care permit celor 25 de state membre UE, ca la recomandarea Comisiei Europene, sa amane cu un an aderarea.

Comisarul European pentru Extindere, Olli Rehn, a evidentiat de mai multe ori in ultimele luni ca "raportul final" privind aderarea va fi publicat la 16 mai, astfel incat sefii de stat si de guvern sa poata lua o decizie la summitul European din luna iunie a anului curent.