Romanii raman fideli popularului Etno, in fata MTV-ului modern

de     Evenimentul Zilei
Vineri, 28 iulie 2006, 0:00


Romanii au sase posturi muzicale autohtone: Etno, TV Klumea, Taraf, Favorit, MTV Romania, U TV.

Dintre acestea, preferatul romanilor ramane un post de nisa, Etno TV.

Conform celui mai recent sondaj CURS realizat la solicitarea Consiliului National al Audiovizualului, ale carui rezultate au fost facute publice la sfarsitul lunii iunie, Etno TV nu este preferat doar dintre posturile de nisa, ci intra in topul televiziunilor preferate ale romanilor, 1,6% dintre cei chestionati comutand frecvent pe acest post.

Etno TV se afla pe aceeasi pozitie (a noua) cu Antena 3, dar pe una superioara MTV Romania sau TVR 2.

Muzica populara de televizor

In conditiile in care muzica este preferata filmelor seriale si emisiunilor sportive, conform aceluiasi studiu, dintre posturile muzicale receptionate de romani, doar Etno TV le furnizeaza acestora cele mai cunoscute figuri. 2,2% dintre romani considera ca acest post are mai multe vedete populare decat Acasa TV si Realitatea TV.

„Majoritatea celor care se inghesuie la posturile gen Etno TV sau Favorit TV nu sunt interesati de muzica traditionala”, considera Razvan Tupa, titularul rubricii „Muzica pe litere” din revista „Suplimentul de cultura”.

Cei care se constituie in fanii unor posturi precum Taraf sau Etno nu sunt, din punctul de vedere al lui Razvan Tupa, consumatori de folclor autentic, ci doar consumatori de „muzica populara de televizor”, un gen nou, care nu are nimic de-a face cu muzica populara autentica.

Romanii incep sa strambe din nas la manele

Razvan Tupa crede ca vinovati de aceasta confuzie valorica sunt si cei care activeaza in industria muzicala romaneasca. Acestia nu sunt interesati sa distinga intre succesul „pe bune” si cel fabricat.

„Astfel ajung Parazitii sa faca piese pentru Televiziunea Nationala sau manelistii sa detina emisiuni in prime-time”, adauga Tupa.

Conform aceluiasi sondaj, romanii pozitioneaza Taraf TV, un post majoritar manelist, pe primul loc al celor mai nesuferite posturi romanesti muzicale. 3,1% dintre repondenti mentioneaza Etno TV, 1,3% TV Klumea, iar 1,2% Favorit, MTV nefiind mentionat.

Rezultatele acestea ar putea fi interpretate ca un semn al saturatiei de manele a pietei muzicale. Sondajul CURS a fost realizat pe 2.500 de subiecti, cu varsta de peste 18 ani.

Pentru o alta categorie de varsta insa, respectiv 15-24 de ani, MTV este postul de televiziune preferat. Conform TBS-AGB International, unicul furnizor de date de audienta TV din Romania, media de audienta inregistrata de MTV Romania pe aceasta categorie de varsta este de 0.5 puncte de rating.

Integral in EVZ



















44 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi