Liberalii traverseaza zilele acestea o criza acuta de succesiune, identitate si viziune, iar riscul major in perioada imediat urmatoare este fractionarea partidului. Este insa o criza provocata de obstinatia refuzului de a subscrie declansarii alegerilor anticipate, iar detonatorul este Traian Basescu.

Ca lucrurile urmau sa evolueze in aceasta directie devenise limpede inca din aprilie, atunci cand presedintele a rostit celebrele: "Imi pare rau ca l-am numit pe Tariceanu prim-ministru" si "Alianta va functiona pana la 31 decembrie 2006". Semnalul fusese dat, iar evenimentele in derulare nu fac decat sa confirme ca Basescu nu se va da batut pana nu va obtine acordul PNL pentru anticipate.

Pe fir logic, debarcarea lui Calin Popescu Tariceanu si a celor cativa din jurul lui care pun piedici acestui plan devine inevitabila. Platforma lui Stolojan nu ar fi aparut daca liberalii ar fi acceptat anticipatele, s-ar fi putut chiar negocia mentinerea lui Tariceanu in fruntea guvernului si un raport convenabil intre PD si PNL pe listele parlamentare ale Aliantei.

Acum insa este putin cam tarziu, integrarea e adjudecata, 2007 bate la usa, presedintele si-a cam pierdut rabdarea, iar butonul pentru punerea in miscare a mecanismului de indepartare a lui Tariceanu a fost apasat.

Prizonieri ai razboiului de uzura cu Basescu, cu un ochi la tablourile prafuite ale Bratienilor si cu altul la evolutia conturilor in banci si a statelor de plata ale lui Patriciu, liderii PNL au pierdut din vedere cateva lucruri esentiale.

Prabusirea in sondaje este luata in serios de filiale, care n-au niciun chef sa-si piarda pozitiile si afacerile castigate cu truda si bani, iar Stolojan se contureaza ca o alternativa la hemoragia de procente. Socotelile sunt simple si pragmatice, iar cei care au aderat la Platforma le-au facut rapid.

Raportul de forte dintre PD si PNL este in momentul de fata de 1,5 la 1 si se va mari in conditiile in care degringolada si gafele impardonabile ale lui Tariceanu, cazul Vosganian fiind doar ultimul pe raboj, continua. Cu Tariceanu in frunte, PNL nu are nicio sansa sa negocieze un alt de raport de forte pe listele Aliantei, reactia PD fiind clara in acest sens.

Cu alte cuvinte, PNL isi va reduce efectivele parlamentare la jumatate daca printr-o minune Alianta se va mentine, lucru care se va intampla si daca decide sa mearga singur in alegeri, fiind putin probabil sa sara de un 7%.

In plus, in teritoriu se vede mult mai clar ca PNL nu are un lider care sa-l tracteze, Tariceanu gafaie pe undeva pe la mijlocul plutonului de favoriti, lui Vosganian i-a venit de hac respingerea de la Bruxelles, Olteanu nu are anvergura si nici carisma, iar Flutur migreaza la Stolojan.

Ca sa nu mai discutam ca oferta de programe si strategii este cam saracuta si merge schiopatand in trena celor ale tandemului Stoica-Stolojan.

Acestea sunt motivele pentru care in doar trei saptamani excluderile, care in viziunea limitata a conducerii PNL trebuiau sa aduca linistea in partid si sa fie un exemplu pentru viitorii recalcitranti, s-au transformat in catalizatorul celor care vor sa-si salveze cariera politica si relatiile de afaceri. Dezertarile vor lua amploare, iar pasul inapoi facut la Suceava a fost un mesaj de teama.

Conducerea partidului este constienta ca alternativele sunt doar doua: ruperea partidului sau inscaunarea lui Stolojan la sefia PNL printr-un congres.

Prima varianta este menita a conserva grupul oportunistilor condus de Tariceanu, care va impusca probabil cateva locuri in viitorul parlament cu ajutorul siglei, in timp ce buna parte a partidului se va alia cu PD si PNTCD intr-o alta coalitie cu sanse de a castiga alegerile.

A doua varianta va conserva insasi PNL, care se va putea aseza pe picior de egalitate la masa negocierilor cu un PD recunoscator ca poate declansa anticipatele. Pragmatic vorbind, Stolojan se contureaza a fi raul cel mai mic pentru PNL.