Povestea Zoiei cerea o stire in ziua mortii acesteia, nu rangul de principal eveniment si in niciun caz reinventarea istoriei familiei Ceausescu.
Din diferitele emisiuni si talk-show-uri am aflat ca Zoia a mostenit cinstea de la tatal ei, un om onest, amuzat de bancurile pe seama sa, dar sub papucul nevestei, a carei zgarcenie a fost singura si cea mai importanta drama inainte de caderea comunismului, ucis pentru ca reprezenta legatura intre Est si Vest.
Si ca fiii Valentin si Nicu impreuna cu fiica Zoia erau pro-occidentali, un fel de disidenti acoperiti in casa familiei.
Problema nu este ca Nicolae, Elena, Zoia, Nicu, Valentin erau oameni cu vise, spaime, indoieli, obiceiuri ce trezesc curiozitati legitime, ci ca informatiile oferite de invitatii diferitelor posturi de televiziune, prieteni sau apropiati ai familiei, au oferit o singura perspectiva, o intimitate telenovelizata, mistificand realitatea si generand noi mitologii.
Unele pozitive, care le contrabalanseaza pe cele negative de la inceputul anilor ‘90, de nu mai stii ce este adevarat: ca Nicolae Ceausescu era modest si cinstit sau ca avea W.C.-uri si robinete din aur?
Am asistat la umanizarea cuplului Nicolae si Elena Ceausescu, tratament de care au beneficiat si alti dictatori, Hitler si Eva Braun, de exemplu, dar in produse de fictiune si nu in buletine de stiri.
Aparitia filmului "Der Untergang" ("Apusul"), o incursiune psihologica teribila in buncarul claustrofob in care Hitler a trait caderea Berlinului, refuzand orice contact real cu exteriorul, a fost intampinat cu critici in Germania.
Coincidenta, in ziua reevaluarii mediatice a contributiei familiei Ceausescu la comunism, doi europarlamentari olandezi - de stanga, nu populari - Elly Groen-Kouwenhoven si Erik Meijer - propuneau un amendament la raportul Moscovici, reflectand atitudinea Uniunii Europeane fata de ramasitele comunismului in Romania.
Amendamentul 10 cere clasei politice si societatii civile sa previna nominalizarea in alegerile europene a unor candidati fosti agenti sau colaboratori ai Securitatii comuniste sau care au fost implicati in acte de coruptie si incalcari ale drepturilor omului.
Ceea ce este tolerat, primeste incredere si voturi aici, in Uniunea Europeana este considerat reprobabil, incompatibil cu statutul de europarlamentar. Nu este sigur ca, daca nu s-ar fi retras din viata publica, Zoia sau Valentin n-ar fi fost propusi si votati pentru Parlamentul European ca disidenti.
Unii dintre noi - cei mai multi? - nu au complexe sau remuscari in relatia cu trecutul comunist ce urmeaza sa fie condamnat oficial, de raportul comisiei "Tismaneanu", pentru crime impotriva umanitatii, sunt gata sa-l imblanzeasca, sa-l transforme intr-un animal de casa de care te impiedici in graba spre iesire.
Unii cred ca este timpul sa ne despartim de comunism zambind, sa privim inapoi fara manie, in bascalie, sa relativizam, sa ne reconciliem. Dar este oare posibil inainte ca responsabilitatile sa fie oficial stabilite, iar victimele reabilitate?
In Germania, care si-a reglat conturile cu trecutul in mare masura, nostalgia comunista cu trabantomania sa este un produs de succes, dar al capitalismului. Numai asa rasul vindeca.
