International Finance Corporation, divizia privata a Bancii Mondiale, va acorda Finansbank Romania o finantare in valoare de 50 milioane dolari. Banii sunt destinati dezvoltarii activitatii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), domeniu in care Finansbank incearca sa devina lider pe piata romaneasca.

Finantarea de la IFC consta intr-un imprumut de 20 milioane euro, pe o perioada de 7 ani si o transa aditionala, disponibila in moneda nationala, se arata intr-un comunicat de presa. Imprumutul este in mod special structurat pentru a pune la dispozitie fonduri IMM-urilor din Romania.

“Imbunatatirea accesului IMM-urilor la finantare, prin intermediul unei banci comerciale private, reprezinta un pas important in pregatirea acestui segment semnificativ al economiei pentru competitia viitoare din Uniunea Europeana”, a declarat Shahbaz Mavaddat, Directorul IFC pentru Sudul Europei si Centrul Asiei.

La rindul sau, presedintele Finansbank Romania, Tamer Ozatakul, a afirmat ca finantarea "se inscrie in programul extins de finantare destinat sustinerii cresterii substantiale a bancii si implementarii unor ample proiecte de dezvoltare".

Imprumutul va facilita acordarea de finantari pe termen lung clientilor bancii. Pe de alta parte, a doua transa a imprumutului in moneda nationala reprezinta o dovada clara a increderii crescute a pietelor internationale in RON si in performanta economica a Romaniei pe termen lung, au mai spus oficiali ai Finansbank.

Finantarea IMM-urilor reprezinta una din componentele principale ale strategiei de dezvoltare si consolidare a pozitiei Finasbank pe piata bancara romaneasca.

Finansbank Romania a incheiat anul 2005 cu active totale de 1,25 miliarde de lei (circa 340 milioane de euro), in crestere cu 58%, in lei, fata de 2004, avand o cota de piata de circa 1%.

Pentru acest an, banca are in vedere atingerea unei cote de piata de 1,4%, in functie de valoarea activelor, fata de 1,2% in luna iunie.

Parte a FIBA Group, subsidiara din Romania a Finansbank si-a inceput activitatea in februarie 2000, cand Finansbank AS Turcia a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al Bancii de Credit Industrial si Comercial, institutie de credit cu capital mixt romano-american infiintata in 1993.