Politica din carti, de Cristian Ghinea
Jurnal saptaminal de lecturi, apare in fiecare marti pe Hotnews.ro

Ce mai intelegem azi din comunism?

de Cristian Ghinea     HotNews.ro
Marţi, 5 decembrie 2006, 0:00


Liviu Malita (coord.), „Viata teatrala in si dupa comunism”; Edit. EFES; 2006

ERATA (6 decembrie): Dintr-o eroare pe care mi-o asum in totalitate, in textul de mai jos l-am confundat pe Dumitru Popescu (Dumnezeu) cu D.R. Popescu. Cer scuze celor implicati si cititorilor. In acest context, subcapitolul Pina si Dumnezeu e cenzurat trebuie citit cu totul altfel. Multumesc cititorilor care au semnalat eroarea in comentariile lor.
Cristian Ghinea



Sub titlul total neinspirat al acestei carti, se ascunde un volum viu si palpitant despre cum functiona cenzura in teatrul romanesc sub Ceausescu. Trei sferturi din carte sint ocupate de studii de caz privind diverse piese, unele interzise cu totul, altele doar schimbate pe ici ce colo, altele macelarite de-a dreptul.

In fiecare caz, sint interviuri suculente cu oameni implicati: directori de teatre, regizori, actori si chiar cenzori. A iesit un volum-document cu oameni care isi aduc aminte cu durere, cu nostalgie, cu furie sau doar cu nesimtire de o epoca pe care cu totii ar dori sa o fi uitat. O carte care, in primul rind, ridica niste dileme morale majore.

Nu stiu cum citesc altii aceast volum, dar pentru mine si pentru generatia celor care eram copii la revolutie, reiese de acolo o lume nebuna. Nu o inteleg. Ideea ca vine un tip si iti spune pur si simplu sa nu zici „carne” pe scena pare SF.

Manifestam o incapacitate benigna de a intelege cum functiona lumea aceea, si s-a vazut dramatic in modul in care presa a scris despre scandalurile dosariadei.

Interpretarea optimista spune ca ne lipseste gena respectiva, ca dupa 16 ani de tranzitie asa ceva nu ar fi posibil cu noi. Interpretarea pesimista spune ca tocmai aceasta neintelegere ne-ar face incapabili sa rezistam daca totul s-ar repeta: acea lume insidioasa si slinoasa ne e mai aproape decit vrem sa credem (modul in care Adrian Nastase domina ecranele patriei prin 2003 - 2004 arata asta).

Care cenzura?

In Romania lui Ceausescu nu exista cenzura. Oficial, nu exista un oficiu al cenzurii, pentru ca fusese desfiintat cind Ceausescu dorea sa dea o fata umana regimului sau. In loc de asta, a aparut o cenzura multipla, facuta de organisme ba de stat, ba de partid, ba de amindoua. Exista marturii din lumea editurilor ca, de fapt, sistemul s-a complicat si a devenit in practica si mai putin permisiv.

Fiind mai multi, cenzorii se temeau unii de altii, neexistind reguli despre ce e permis si ce nu, totul lua aerul unor vesnice negocieri si mofturi personale ale celor de la putere. Pentru lumea teatrului fenomenul era mai putin documentat pina la aceasta carte.

Cei intervievati aici descriu o atmosfera irespirabila, cu cenzori peste cenzori, care nici ei nu stiu ce ar trebui sa cenzureze, asa ca unii sint excesivi, altii sint permisivi, unele teatre o duc bine pentru ca sint conduse de politruci culturali ai regimului (Dinu Sararu), alte teatre sint puricate la singe pentru orice posibile „sopirle”. Nimic nu este scris, nimic nu este predicitibil.

[Pina si Dumnezeu e cenzurat

Nu, nu ma refer la Divinitate (oricum era cenzurat), ci la Dumitru Popescu. Sef la Uniunea Scriitorilor, dramaturg, scriitor, nomenclaturist cultural, avea un mic imperiu in lumea scriitorilor, unde taia si spinzura. De unde si porecla: Popescu-Dumnezeu.

Ca sa intelegeti ce inspira personajul in epoca, v-as trimite la acest articol al lui I.T. Morar. Fostul Dumenezeu a scris si niste memorii numite „Cronos autodevorindu-se”, aflate deja la al treilea volum, aparute in 2005 - 2006 la Editura Curtea Veche.

L-am inceput pe primul, dar nu am avut rabdare sa il termin, cu tot interesul personal pentru intelegerea epocii. Cum sugereaza si butaforia titlului, omul este total plictisitor si maniacal.

Parca pentru a anunta de la inceput ca aceasta carte este complicata, primul studiu de caz e despre cenzurarea unei piesa a lui ... Popescu-Dumnezeu: „Mormintul calaretului avar”, pus in scena de regizorul Mircea Marin la Brasov in 1980 si la teatrul Bulandra in 1981.

Aici, „vedeta” este tovarasul Dulea, care avea probleme cu piesa, un fel de alegorie a istoriei nationale. Dar, cum Popescu-Dumnezeu nu putea fi interzis in epoca, totul cadea pe regizor. La „vizionari” (sapte in total, spune regizorul), Dulea avea probleme cu eliberarearea detinutilor politici, apoi cere un portret al tovarasului Ceusescu.

Pina la urma, poza lui Ceasescu este asezata pe masa, cu spatele la spectatori. Nu este singurul moment de umor din carte, voi reveni la subiect.

Nici Popescu-Dumenezeu nu era deci tocmai in regula. Jocul complicat al cenzurii creeaza un tarim de creaturi nebune, te simti ca Alice in tara minunilor: cind crezi ca intelegi, legile fizicii o iau si ele razna. In alt capitol, Virgil Ogasanu povesteste cum Popescu-Dumnezeu insusi a pus capat cu o singura propozitie unei piese a altui autor, dupa 20 de reprezentatii.
]

Cine e bun si cine e rau in povestea asta?

Aceasta e intrebarea cheie. Ar fi trebuit ca, dupa 16 ani, sa intelegem macar atita lucru dintr-o carte care ii pune fata in fata pe cenzurati cu cenzorii lor. Nu intelegem.

Cei care au plecat la timp din tara au fost cei care, de fapt, s-au salvat. Ei sint singurii „salvati”, singurii care, sub raportul neatingerii cu cenzura sint „puri”. Toti ceilalti am fost, intr-o masura mai mare sau mai mica, atinsi - regizorul Mihai Manutiu (a montat piesa „Tulburarea apelor” de Lucian Blaga, care nu a fost aprobata de cenzura), pg. 81.

E vorba aici de atitudine. Nu am avut-o. Nu mi-am asumat nici o clipa o vertebralitate, o coloana vertebrala ca cetatean, dincolo de scena, ca un om care traieste, care sa aiba o atitudine verticala. N-am stiut - actrita Coca Bloos, pg 116 - 117

Asemenea tulburari ale constiintelor sint rare in carte. Si aproape exclusiv la cei cenzurati. Victimele au mustrari de constiinta pentru ca nu au fost eroi. In schimb, cenzorii nu au nici un fel de mustrari, dimpotriva, se dau eroi.

De pilda, tovarasul Amza Saceanu. I-a hartuit pe cei care puneau „Conu` Leonida fata cu reactiunea” la Piatra Neamt (1985/86). Scenografia, decorurile, starea de paranoia sugerata in piesa "nu dadeau bine”. Domnul Amza Saceanu este in 2005 director la Opereta din Bucuresti. Refuza initial un interviu pentru carte, cind e prins in sfirsit devine vorbaret si sfidator.

Numai bine a facut acolo unde a fost, numai amintiri frumoase a lasat. Nu are nimic de ascuns din biografia sa, a scris si o carte. Nici nu isi aminteste de spectacolul pe care l-a sicanat la Piatra Neamt.

Parca actrita, actorul, directorul teatrului, secretarul literar intervievati inaintea lui sint toti nebuni, numai el, tovarasul Amza Saceanu, a fost un om de bine, ei faceau oricum un produs artistic discutabil. Citesti interviul facut de Andreea Iacob si te apuca o scirba profunda. Toti au fost oameni buni. Nimeni nu a fost rau.

„Nu zau, ma si suparati cu asta!”, zice Saceanu iritat de o intrebare despre incarcatura politica a spectacolului.

Un cenzor, doi cenzori...

O alta figura este Ion Girmacea, instructor la Comitetul de Cultura al Muncipiului Bucuresti, implicat in cazul dramatizarii dupa „Dimineata pierduta”, romanul Gabrielei Adamesteanu, pus in scena de Catalina Buzoianu la teatrul Bulandra. Este poate cea mai ticaloasa figura din carte.

Saceanu incerca sa se salveze prin amnezie trucata. Girmacea e doar un ticalos logoreic. Sporovaieste de zor, se lauda cu cartile sale, e un om de cultura, vezi bine. E expansiv, interlocutoarea abia apuca sa puna intrebari. Cenzura!? Care cenzura!? Se autocenzurau ei. Asa, ca prostii. Nu exista cenzura! Completari pe texte? As. De unde? Nu se putea.

Un cenzor enigmatic este Nicolae Croitoru, secretar cu propaganda pe capitala. Toti il identifica ca fiind cel care a lasat sa treaca ”Dimineata pierduta”. O piesa ce descrie cald burghezia veche.

Argumentul „oficial” al celor din teatru, repetat obsesiv in interviuri: este o lume cazuta, depasita de istorie, o istorie care altfel merge inainte spre comunism.

Dar parca prea frumos prezentati lumea asta veche si depasita, venea replica. Si tot asa, un joc al nervilor, vizonari peste vizionoari, pina cind tovarasul Croitoru a intervenit de sus si i-a dat drumul. El nu da un interviu vorbit pentru carte, raspunde doar scurt si in scris unor intrebari. Se vrea inteligent, e un fel de analist:

Caracterizarea acelor ani nu poate sa fie decit foarte complexa. Era perioada cind vechea societate obosise, sistemul politic se osificase si devenise tot mai autoritar - pg. 211

Dincolo de rafinamentul analizei tovarasului Croitoru, se vede o oarecare jena, ascunsa sub limbajul de lemn:

Meritul este al intelepciunii colective, al valorosilor oameni din cultura cu care am reusit sa navigam prin vremuri mai putin favorabile - pg 212

Este poate singura licarire de umanitate din cealalta parte a baricadei. Croitoru nu braveaza ca cei doi de mai sus, parca iti spune in limbajul sau de culturnic pecerist: mai, copii, am mincat cu totii cacat, asa erau vremurile. Am facut si eu ce puteam.

Dar de ce a permis „cenzorul de bine” Croitoru „Dimineata pierduta”? Pentru ca era un om luminat, spun unii. Pentru ca nu dorea un scandal la Europa libera, spun altii. Tovarasul Croitoru e bun sau rau?

Dar, daca nu era, de fapt, nici o baricada? Ion Besoiu era un actor celebru si, potrivit politicii PCR, fusese pus si secretar de partid la teatru. A jucat el insusi in „Dimineata pierduta” si s-a luptat pentru piesa. Daca Rebenciuc este in interviul sau intransigentul usor excentric, Besoiu este guralivul istet, care stie unde trebuie sa cedeze ca sa iasa ce trebuie.

Vorbeste mult, isi aminteste multe, mai ales fazele haioase. Povesteste cum a acceptat o piesa inepta despre constructia metroului ca sa „treaca” „Dimineata pierduta”, iti da impresia omului care se adapteaza, inteligent si unsuros.

Este din teatru, tine cu teatrul, stie cum sa-i ia pe cenzori, pune suflet, cedeaza, asa erau vremurile. Dar de ce il intrebam de atunci?, se intreaba mirat. Ce poti sa-i raspunzi? De-aia.

Besoiu e bun sau rau?

Hop si Securitatea. Sau despre principiul „eu te-am ingropat, eu te dezgrop”

Poate cea mai interesanta poveste este cea legata de „O scrisoare pierduta”, pusa in scena la Craiova de Mircea Cornisteanu in 1988. Piesa a trecut de cenzura „civila”, a avut reprezentatii, dar a intervenit Securitatea si a cerut schimbari regizorale. Reprezentatiile au incetat. Securistii au cerut reluarea lor. Oricit de nebuneste v-ar suna, asa s-a intimplat.

Le era frica sa nu faca un „caz”, sa nu iasa scandal la Europa libera.
Cartea reproduce chiar fragmente din dosarul de Securitate al regizorului. De acolo se vede parcursul piesei. Interventia cretinoida a securistilor, care se scandalizeaza pentru ca regizorul a introdus un personaj - „omul negru”:

este un personaj misterios, mefistofelic (ce securisti culti aveam! - nota C.G.), tipul omului rau, care ingrozeste prin atitudine si infatisare (...). Nu scoate o vorba, este suspicios, iscoditor.
In piesa astfel montata, el apare in urmatoarele situatii: soseste in casa prefectului Tipatescu, cu citeva minute inainte de a sosi candidatul de la Bucuresti, Agamita Dandanache, cotrobaie peste tot spre a gasi ceva suspect, dupa care pleaca.
Tipatescu se intreaba si el: Cine-i acesta (oare un prefect, deci seful unui judet, nu trebuie sa stie cine-i intra in casa, puterea sa este sub a acestui personaj?)
(pg. 241).

Ofiterul se arata apoi ingrijorat ca elevii care nu vor mai citi piesa vor pica examenele pentru ca vor vorbi in lucrarile lor despre "omul negru" imaginat de regizor. Pe pagini intregi, securistii pureca piesa: de ce are Cetateanul Turmentat o plasa goala in mina? de ce Catavencu flutura tricoloroul? Si se ajunge la concluzia stupida ca:

Viziunea regizorala a lui Conrnisteanu este aceea unui dispret total, de incrincenare specific evreiasca - pg 244

Dupa ce piesa este sistata, tot securistii se sesizeaza:

Apreciem ca fiind exagerata, fara motive justificate, scoaterea din repertoriu a piesei in cauza. Era suficient scoaterea acelor elemente regizorale. Masura respectiva poate sa conduca la o stare de spirit necorespunzatoare in rindul publicului si la prilej ca cercurile reactionare din exterior sa comenteze nefavorabil - pg. 246

„Sint niste lucruri pe care nu ai cum sa le pricepi”

Spuneam ca nu inteleg cartea asta. Dar nu pentru ca e ceva in neregula cu mine. Acest subiect, povestit in 2004 - 2005 de oameni direct implicati atunci suna bizar acum. Atit de bizar incit si ei isi dau seama de asta. Cei care le iau interviurile sint tineri. In fata acestor tineri care probabil fac ochii mari, ei remarca din cind in cind:

Ei, voi habar nu aveti de chestiile astea si nici nu-i bine sa aveti - actorul brasovean Dan Sandulescu, pg. 41

N-am cum sa-ti explic, draga mea, sint niste lucruri pe care nu ai cum sa le pricepi - actrita Irina Petrescu, pg. 184

Recunosc, e greu sa iti imaginezi acuma cum functiona sistemul - actorul Virgil Ogasanu, pg. 289

Da, e greu.

De ce rid oamenii astia?

Insa nu considerati cartea asta ca fiind o colectie de grozavii, ca memoriile de la canal sau de la Pitesti. Nici pe departe. Sint multe momente de haz nebun. Stiti acel gen de povesti pe care le deapana actorii si oamenii de teatru pina la saturatie: ce farse si-au facut, ce a zis maestrul cutare si ce a raspuns actrita cutare etc. Si cind vorbesc despre cenzura fac la fel:

„Mi l-au taiat pe Moliere”. „Da? Cum ti l-au taiat pe Moliere?”. Pai, zice, aveam o piesa acolo si nici n-au stat de vorba cu mine, mi-au taiat-o”. „Dar, ce piesa?” „Femeile savante”. Am inceput sa ridem: „Nu ti-ai dat seama ca daca scria in titlu femei savante nu putea sa apara?”.

Si, ca sa apara, a trebuit sa-i schimbe titlul
- Constantin Cublesan, director la teatrul din Cluj.

La Regele descult, il chinuiam pe bietul Maciuca (cenzorul - nota C.G.) Tot timpul il intrebam: „Da` de ce sa nu aiba Burebista doi baieti si o fata?”; „Hai, tovarasu` Besoiu, ca stii dumneata de ce...”; „De ce?”, faceam eu pe prostu`. Ei se gindeau la Zoie Ceausescu si la cei doi baieti. Nu aveau nici o legatura una cu alta.
Asa a scris-o Paul Anghel - era o piesa excelenta si nu ne-au lasat sa o jucam
- Ion Besoiu, pg. 180

Parca oamenii cauta special hazul printre amintiri. Cenzura avea si partile ei haioase si cabotinajul intervievatilor le pune bine in valoare.

Ce ar zice Popescu-Dumnezeu la o `vizionare` de azi

Spuneam ca aceste studii de caz ocupa trei sferturi din carte. Ultimul sfert este o trecere in revista mai degraba plicticoasa a ce s-a intimplat in teatru dupa 1989. Nu inteleg de ce s-au amestecat cele doua componente, aceasta parte a cartii pare a fi mai degraba o colectie de teze de licenta in teatru insuficient editate, mici studii de teatrologie de interes ingust.

Dar daca ai rabdare intelegi si ce este cu generatiile de dramaturgi post-1989. Cind ajungi la cei foarte tineri, chiar daca ii mai stii, tot ai un soc al contextului. Cu Popescu-Dumnezeu, Besoiu si tovarasul Capatina in minte treci la piese ca, de pilda, „Ziua fututa a lui Nils”, scrisa de dramaturgul Peca Stefan:

„Hans: De unde pula mea sa stiu?
Nils: Hans, in pula mea, n-ai auzit de Peca?
Hans: De unde pula mea sa aud?
Nils: N-ai auzit pentru ca esti analfabet. E cunoscut... in pula mea... in toata lumea
Hans: Pentru ce?
Nils: Scrie teatru, in pula mea”
- pg. 341

Acum, imaginati-va cum ar fi o comisie de „vizionare” formata din Popescu-Dumnezeu, Amza Saceanu, Ion Girmacea, tovarasul simpatic Croitoru, Suzana Gidea si ceilalti la piesa lui Peca. Eu mi-am imaginat si am ris de unul singur. Mi-am mai imaginat cum ar fi stat tovarasul Dulea in Green Hours, la excelentul „Stop the Tempo”, unde i-ar baga actorii lanterna in ochi.

Ce ar spune ei? Ca era mai bine atunci? Ce ar spune mare parte din romani?

Imi amintesc acum cum s-a indignat majoritatea morala la piesa „Evanghelistii” a Alinei Mungiu-Pippidi.

O idee: poate dupa ce se vor fi racorit prin injuraturi, dupa ce vor fi terminat de povestit fascinantele vieti proprii, dupa ce vor fi obosit sa proclame absurditatea lumii si alte bla-bla-uri, tinerii dramaturgi vor scrie o piesa in piesa: cum se vede teatrul din loja unde statea comisia de `vizionare`.



















369 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Nu stiu daca o sa si-o ia in cap, dar... (Marţi, 5 decembrie 2006, 10:20)

    daniel [anonim]

    Ma surprind citind textele lui Cristian Ghinea cu acelasi interes cu care citeam mai demult texte ale lui Paler. Si parca imi vine sa ma laud prosteste amicilor cu asta, asa cum mi se lauda nu stiu care coleg de liceu ca citeste vreun Noica despre care eu nu stiam prea bine cine e.
  • 0 (0 voturi)    
    Ce mai intelegem azi... (Miercuri, 6 decembrie 2006, 8:49)

    Rusu Aurelian [anonim]

    Vorbiti de cenzura. Eu nu am simtit-o deoarece in Romania se muncea, se construia mult.
    Salile teatrelor erau pline, carti bune si ieftine, cercetatori de renume international, realizari vizibile.
    Cred ca este util sa va concentrati critica pe lipsurile actuale si pe solutii.
  • 0 (0 voturi)    
    cenzura (Miercuri, 6 decembrie 2006, 12:08)

    Mircea Morariu [anonim]

    Tocmai am citit ce ati scris despre cartea de la Cluj. Atentie! unul e Dumitru Popescu (Dumnezeu), cel care a cochetat si el cu literatura (veyi romanul Pumnul si palma) si altul dramaturgul D. R. Popescu . Exist[a totusi legatura i9ntre cele doua parti. Tot printr-un act de cenzura a fost demis de la Odeon regiyorul Alexandru Dabija. Numai bine!
  • 0 (0 voturi)    
    Politica din carti (Miercuri, 6 decembrie 2006, 12:16)

    Pozzo [anonim]

    Intersant articolul lui Cristian Ghinea, odata prin mirarea autorului la intilnirea cu aceasta lume a personajelor cenzurii comuniste care, de ce nu, se integreaza, (a)temporal vorbind intre personajele fictiiunii textului dramaturgic:Croitoru, Popescu, Suzana cu Moliere, Tipatescu, Cronos si Tipatescu, iar a doua oara prin curiozitatea de a descoperi aceasta lume, a efemerului act teatral surprins in cele peste 550 de pagini care alcatuiesc cele doua volume. Daca a citit chiar tot, dl. Ghinea, n-avem de unde sti? Dar a spune ca: "Ultimul sfert este o trecere in revista mai degraba plicticoasa a ce s-a intimplat in teatru dupa 1989. Nu inteleg de ce s-au amestecat cele doua componente, aceasta parte a cartii pare a fi mai degraba o colectie de teze de licenta in teatru insuficient editate, mici studii de teatrologie de interes ingust." -mi se pare nedrept, intr-o lume a cartii in care chiar Humanitasul isi numara profitul din tirajul "Bunelor Maniere" iar pe piata scrisa studii despre fenomenul teatral postdecembrist lipsesc cu desavirsire. Autori ca Miruna Runcan, Anca Maniutiu etc, prin analiza pe care o fac ies cu siguranta din categorisirea facuta de Cristian Ghinea. Poate ca pe unii ii intereseaza, Domnule Ghinea! Oricum cei despre care credeti ca au fost superficiali cu siguranta nu l-ar confunda pe DUMITRU RADU POPESCU cu DUMITRU POPESCU!
  • 0 (0 voturi)    
    Romania comunista.Propaganda si cenzura (Joi, 7 decembrie 2006, 16:28)

    daniela [anonim]

    Foarte interesant articolul Domnului Cristian Ghinea.
    Pentru cei care sunt interesati de acest tip de subiect, va recomand o carte aparuta in 2006 la editura Tritonic, sub titlul "Romania comunista. Propaganda si Cenzura", autor Drd. Tiberiu Troncota, prefata Brandusa Armanca.
    Tiberiu Troncota (n.1978) este doctorand in Stiinte Politice. A absolvit Facultatea de Stiinte ale CDomunicarii, promotia 2000, urmand cursuri postuniversitare si de masterat in cadrul Universitatii Bucuresti, de jurnalism, stiinte politice si relatii internationale. Este o prezenta constanta in paginile mai multor reviste specializate in geopolitica si relatii internationale. Studiile istorice de gen, privind perioada comunismului reprezinta, pe langa o traditie de familie, o preocupare conexa a tanarului autor.
    Spicuiri din prefata semnata Brandusa Armanca:" Aflati sub vremi, vremi adesea de neinteles, cetatenii RPR/RSR, adica romanii care au vibrat in 1989 la Revolutie, au trait cum au putut, creand o rezistenta mucalita, mica subversiune a bancurilor cu Bula si rasturnand lozincile penibile care dominau televiziunea, radioul, ziarele, strada:" Traiasca victoria socialismului", spunea lozinca. "Asupra maselor", raspundeau in soapta, oamenii. Cartea lui Tiberiu Troncota lumineaza imaginea vremurilor cetoase ale comunismului, in care fiecare contemporan a exersat compromisurile dedublarii si ale dublului discurs, a cunoscut pe viata proprie privatiunile dictaturii, a dat ochii cu cenzori, propagandisti sau calai, fara sa aiba imaginea intregului si mai ales fara sa poata decela toate mecanismele diabolice care conservau puterea sistemului asupra oamenilor"
  • 0 (0 voturi)    
    Multumesc Ghinea (Vineri, 8 decembrie 2006, 13:32)

    alex [anonim]

    Mi se pare cel mai bun comentariu de pana acuma al unei carti. Chiar si cu acea confuzie de nume, am reusit sa inteleg si pozitia autorului si stilul cartii si cateva posibile obiectii. Plus cateva motive de ce as vrea sa o citesc. Sper sa mai am ocazia sa mai citesc si alte cronici la fel de bune.

    Cu stima
  • 0 (0 voturi)    
    UNATC (Sâmbătă, 9 decembrie 2006, 3:40)

    bernard [anonim]

    recent la UNATC un examen de licentza, regia miruna dinu, a fost supus la vizionari in genul celor despre care povestitzi. spectacolul se numeste "fotografii explicite". cu cateva zile inainte de premiera oficiala la studioul de teatru cassandra a avut loc o vizionare fara public in prezenta decanului facultatii de teatru Gelu Colceag, a sefei catedrei de regie Ludmila Szekely a profesorului de actorie Doru Ana si a profesorilor de la catedra de regie anul IV. dupa vizionare, profesorii pe care iam numit au vrut sa interzica jucarea piesei la casandra p motiv k neoanele de pe scena obosesc ochii, muzica e prea tare, iar contzinutul sexual insuportabil pentru bisericoshi. antologica este exclamatzia domnului Colceag "da, eu sunt decan, eu cenzurez", adusa ca argument final discutiei. sa propus discutatarea cazului in consiliul profesoral,a mai avut loc o vizionare cu rectorul florin zamfirescu si seful catedrei de actorie adran titieni si pana la urma spectacolul se joaca in forma dorita de regizoare. pentru mai multe informatii despre cenzura, nepotismul,amatorismul gainarismul si comunismul din universitatea nationala de arta teatrala si cinematografika scrietimi un mail

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri