Soc: Cupa UEFA - Saisprezecimi de finala

Benfica Lisabona vs. Dinamo, Steaua vs. FC Sevilla

de S.N.     HotNews.ro
Vineri, 15 decembrie 2006, 0:00


Steaua se intoarce la Sevilla, orasul amintirilor pentru ros-albastri. Aici au castigat Cupa Campionilor si au invins sezonul trecut cu 3-0 pe Betis. Acum insa vor intalni pe FC Sevilla, detinatoarea Cupei UEFA si a Supercupei Europei. Dinamo reintalneste echipa portugheza Benfica Lisabona care i-a eliminat pe liderii Romaniei din aceeasi competitie acum 7 ani. Jocurile sunt programate in luna februarie (turul pe 14, returul pe 22).

Steaua Bucuresti - FC Sevilla

Steaua se intoarce pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, unde a obtinut cea mai mare performanta din istorie: Cupa Campionilor Europeni din 1986, in fata Barcelonei. In sezonul trecut, Steaua a eliminat in optimile de finala ale Cupei UEFA cealalta reprezentanta a orasului Sevilla, pe Betis. Dupa 0-0 la Bucuresti, ros-albastrii s-au impus in Spania cu 3-0.

FC Sevilla este a doua clasata in campionatul Spaniei, la doua puncte in urma Barcelonei. Ibericii au in palmares doua trofee europene, ambele castigate in acest an: Cupa UEFA si Supercupa Europei. Sezonul trecut, Steaua a fost la un pas sa intalneasca pe Sevilla in finala, fiind eliminata in penultimul act de Middlesbrough. Englezii au pierdut finala in fata spaniolilor, fiind invinsi cu 4-0.

In ultima etapa din campionatul Spaniei, FC Sevilla a invins cu 2-1 pe Real Madrid, fosta adversara a Stelei din grupele Ligii Campionilor.

"La fel ca si in Liga Campionilor, sortii ne-au oferit cea mai proasta optiune dintre variantele posibile. Noi ne vom juca sansa, iar daca ii vom elimina, cu atat mai mare va fi satisfactia. Este una dintre cele mai puternice echipe din Europa."
Cosmin Olaroiu - antrenor Steaua

"N-am motive sa fiu suparat pentru ca n-am pierdut calificarea. Mai e pana cand vom juca. Voiam orice alt adversar, dar Sevilla nu. Este echipa care-mi place cel mai mult din Europa. Suntem dezavantajati ca vom juca primul meci acasa, si intalnim probabil cea mai buna echipa din Europa in acest moment."
Mihai Stoica - manager general Steaua

In acest sezon, Sevilla a incheiat pe locul 2 in Grupa C a Cupei UEFA. Spaniolii au obtinut doua victorii (2-0 acasa cu Braga si 4-0 in deplasare cu Grasshopers Zurich), o remiza (0-0 in deplasare cu Slovan Liberec) si au pierdut o partida, chiar pe teren propriu (1-2 cu Alkmaar).

Benfica Lisabona - Dinamo Bucuresti
Dinamo a mai intalnit-o pe Benfica in Cupa UEFA in 1999. In deplasare, Dinamo a castigat cu 1 - 0, gol marcat de Vali Nastase, dar in retur, lusitanii s-au impus cu 2 - 0 si au mers mai departe.

Benfica ocupa locul 4 in campionatul din Portugalia, la egalitate cu a treia clasata, Braga, dar la 11 puncte de liderul FC Porto.

"Toate echipele erau foarte bune, erau venite din Liga Campionilor. Ei au avantaj ca sunt in plin campionat, noi venim dupa perioada de pregatire. Cred ca ei au prima sansa. Dar sunt optimist, am incredere in jucatorii mei, sunt sigur ca si cei care vor veni vor aduce un plus de valoare."
Mircea Rednic - antrenor Dinamo

"Speram sa pregatim meciul cum trebuie pentru a ne califica. Avem jucatori si echipa destul de buna. Sper sa fim destul de puternici pentru a-i elimina. Este posibil."
Cosmin Moti - Dinamo

"La nivelul acesta sansele sunt 50% - 50% pentru ambele echipe. Important pentru noi e ca avem acest culoar bun si trebuie sa facem tot posibilul sa mergem mai departe. Daca trecem de Benfica jucam cu AEK Atena sau PSG. Paradoxal, dar este mai usor in optimi decat in saisprezecimi. E foarte important ce facem in partida din deplasare, pentru ca acasa suntem redutabili in ultimele sezoane.

Nu-mi amintesc cu placere de ultimul meci cu Benfica, pentru ca nu ne-am calificat."
Cristi Borcea - director general Dinamo

Benfica a ajuns in Cupa UEFA din Liga Campionilor, unde a ocupat locul 3 in Grupa F, fiind devansata de Manchester United si Celtic Glasgow. Portughezii au reusit doua victorii, ambele pe teren propriu (3-0 cu Celtic si 3-1 cu FC Copenhaga) si un egal alb in deplasarea de la Copenhaga.

Au pierdut ambele partide cu Manchester (0-1 la Lisabona si 1-3 in Anglia) si partida din deplasare cu Celtic (0-3).

"E bine ca jucam cu echipe puternice, dar dupa mine n-avem nicio sansa. Poate doar daca ne intarim cu 2-3 jucatori de mare valoare. Nu stiu de unde o sa-i aducem..."
Dumitru Dragomir - presedinte LPF

"Dinamo are sanse mai mari decat Steaua. Benfica nu e la nivelul Sevilliei. Portughezii joaca bine dar nu se compara cu Sevilla. In plus, Dinamo are niste rezultate foarte bune. Sevilla este cea mai buna echipa din Spania, dupa Barcelona. O echipa foarte agresiva, care joaca un fotbal ofensiv. Este peste Real Madrid fara discutie."
Gheorghe Craioveanu


Programul complet al 16-imilor de finala:
Zulte Waregem (BEL) - Newcastle United
Braga (POR) - Parma
Lens - Panathinaikos Atena
Bayer Leverkusen - Blackburn Rovers
Hapoel Tel Aviv - Glasgow Rangers
Livorno - Espanyol Barcelona
Feyenoord Rotterdam - Tottenham Hotspur
Fenerbahce Istanbul - Alkmaar
Werder Bremen - Ajax Amsterdam
Spartak Moscova - Celta Vigo
TSKA Moscova - Maccabi Haifa
AEK Atena - Paris Saint Germain
Benfica Lisabona - DINAMO BUCURESTI
STEAUA BUCURESTI - FC Sevilla
Bordeaux - Osasuna
Sahtior Donetk - Nancy

Castigatoarea dintre Steaua si Sevilla va intalni in optimi invingatoarea dintre Sahtior Donetk si Nancy.

Iar Dinamo, daca va trede de Benfica, va infrunta castigatoarea mansei dintre AEK Atena si Paris Saint Germain.



















448 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Si asta a fost aventura echipelor romanesti in cupele europene (Vineri, 15 decembrie 2006, 16:18)

    gigel [anonim]

    Dupa 16-zecimi se termina cu joaca prin uefa. Adversari puternici, sanse mici de calificare...
  • 0 (0 voturi)    
    Sanse MINIME (Vineri, 15 decembrie 2006, 17:36)

    Sorin Moisa [anonim]

    Pentru Steaua nu se putea mai rau. Intalneste probabil echipa momentului in Europa si mi-e greu sa cred ca-si va pierde acest statut pana in luna februarie...oricum, Steaua are sansa ei pe care trebuie sa si-o joace.
    Dinamo are o misiune relativ mai usoara, insa nu trebuie uitat faptul ca Benfica vine din Liga Campionilor, cea mai puternica competitie inter-cluburi...nu le va fi usor nici lor.
    Paradoxal, cele mai mari sanse le-ar fi avut Rapid...daca s-ar fi calificat!
    Oricum, bafta ambelor echipe si... ce-o fi vom vedea.
  • 0 (0 voturi)    
    Sa va vedem ! (Vineri, 15 decembrie 2006, 18:09)

    Mosca [anonim]

    Dupa finala cupei Uefa de anul trecut unii oficiali ai Stelei dar si jucatori declarau ca s-ar fi descurcat mult mai bine decat Middlesborough in finala cu Sevilla. Ei bine acum au ocazia sa demonstreze lucrul asta. Eu sper sa isi scoata din timp morcovul din fund, care tot apare la meciurile decisive, si sa evolueze cu curaj.
    Cu un pic de noroc si vom iesi iar in februarie pe strazi....
    Dinamo nu se califica nici daca intalnea Zulte Waregem. Tot ce ii intereseaza e campionatul si asta s-a vazut cu Tottenham. N-au fata de Europa...
  • 0 (0 voturi)    
    Steaua si Dinamo (Vineri, 15 decembrie 2006, 19:54)

    Ion Ungureanu [anonim]

    Steaua nu are nicio sansa cu actualul antrenor, Cosmin Olaroiu. Cu Zenga sau Protasov se schimba situatia.
    Steaua nu joaca nimic de cind a venit Olaroiu. Numai Stoica si Becali il vad atrenor mare.
    Dinamo are 50% sanse, dar daca se va duce iar la cumparaturi........ n-are nicio sansa.
  • 0 (0 voturi)    
    LA REVEDERE! (Vineri, 15 decembrie 2006, 21:49)

    haralamb [anonim]

    SUNT DINAMOVIST DE MIC...DAR DIN PACATE, DACA NU COMPLETEAZA LOTUL DINAMO NU ARE SANSE DELOC IN FATA PORTUGHEZILOR...STEAUA LA FEL, CRED CA ARE SANSE MINIME...PACAT DE ECHIPELE NOASTRE!
  • 0 (0 voturi)    
    cupa UEFA (Luni, 18 decembrie 2006, 11:41)

    codrin [anonim]

    cred ca e foarte greu sa treci de benfica , dar avand in vedere ca primul meci e la bucuresti dinamo are sanse reale sa elimine pe sporting ,cat desprre steaua ....cam greu dar se poate chiar dak acestia detin acest trofeu dupa 16-zecimi cred ca vom avea doar pe dinamo in cupa UEFA.codrin din bacau
  • 0 (0 voturi)    
    Cititi Asta (Sâmbătă, 23 decembrie 2006, 23:05)

    Costel Galati [anonim]

    In leguta de meciul SLbenfica-d.bukarest..sa stiti ca portughezi sun ff invidiosi..fac totul ptr fotbal.eu am facut 2 ani de scoala in luxembourg,,si in scoala erau f multi portughezi..sa va spun sincer...Ei fac totul pentru fotbal..toata lumea era ptr benfica chiar si cei de alta nationalitate..aveau pe rucsacul de scoala numai embleme Cu SL Benfica...eu la momentul ala tineam cu steaua si rapid ca erau singurele calificate in uefa...dinamo pierduse cu Olimpique marseille..i-am inebunit pe portughezi cu echipele romanesti,ce sa fac si yo ma laudam si eu cu ce puteam...ei spuneau mereu ca echipa lor e mai buna de cat echipele romanesti si ca noi suntem varza si asa mai departe...As vrea CA dinamo sa reuseasca sa ii descalifice pe portughezi ar fi o onoare pentru romani si in psecial ptr mine chiar daca nu sunt dinamovist.....Un singur lucru va mai spun si gata Dinamo Bucuresti Nu este o echipa care joaca fotbal cum trebuie jucat la locul care il ocupa in clasament!!sorry ptr dinamovisti...ast-ai viata!!!
  • 0 (0 voturi)    
    pe ce data joaca steaua cu svilia (Miercuri, 27 decembrie 2006, 22:52)

    samuel [anonim]

    cand va juca steaua cu sevilia

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri