Dosarul privatizarilor

E oficial: Codrut Seres, invinuit de tradare si spionaj

de D.Galantonu     HotNews.ro
Joi, 21 decembrie 2006, 0:00


Procurorii Parchetului General au declarat joi seara ca fostul ministru al Economiei, Codrut Seres, a fost pus sub invinuire pentru tradare prin divulgare de informatii secrete.

Codrut Seres declarase si el joi, la iesirea din Parchetul General, unde a fost audiat, ca a fost pus sub invinuire pentru tradare.

Procurorii au mai stabilit ca omul de legatura al lui Seres cu Stancev a fost un director al cabinetului ministrului Economiei si Comertului, Roxana Iacob.

Seres sustine ca dosarul privatizarilor strategice este unul politic. Procurorii au intentionat cercetarea parlamentarului inca din perioada in care era ministru al Economiei, functie la care a renuntat la inceputul acestei luni.

Fostul ministru al Economiei a fost acuzat de procurorii DIICOT ca ar fi servit interesele retelei lui Stamen Stantchev in mai multe cazuri, de la privatizari, pana la contracte ieftine de energie. Acuzatia de tradare presupune divulgarea de informatii secrete sprijinirea unui grup infractional organizat cu caracter transnational, adica a retelei de spionaj organizate de Stamen Stantchev.

Seres sustine ca este "un dosar politic si un circ mediatic orchestrat de papusarul Traian Baseescu si realizat de mana doamnei Monica Macovei... Este un dosar facut pentru a arata cat se lupta in aceasta tara, dar din pacate se lupta cu tinerii politicieni".

Secretarul de stat din MEC, Cosmin Popescu, a depus si el o plangere impotriva lui Seres. Acesta il acuza pe fostul ministru de abuz in serviciu, fals intelectual si uz de fals.

Codrut Seres a catalogat afirmatiile ca fiind o stupizenie, spunand ca acuzatiile aduse de Popescu sunt exact aceleasi pe care i le-au adus lui cei de la DNA.

Saptamana trecuta, presedintele tarii a transmis procurorului general o informare conform careia, in cazul lui Seres, comisia speciala de la Cotroceni nu va mai analiza sesizarile cu privire la savarsirea unei infractiuni in exercitiul functiei.

In acelasi dosar este vizat si ministrul Comunicatiilor Zsolt Nagy.
Seres a fost interceptat de SRI in 2005, monitorizarile relevand raporturile directe dintre acesta si Stamen Stanchev, precum si aranjamente privind privatizarile Electrica Muntenia, Hidroelectrica, Romaero, Avioane Craiova, Romtelecom, Posta Romana.


















240 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Seres, coada de topor (Joi, 21 decembrie 2006, 15:31)

    Per [anonim]

    Seres este doar o coada-de-topor in acest caz. Nu pot sa cred ca facea totul de capul lui, sau il servea pe Bulgar dupa ce-l servea pe Voiculescu. Pai va dati seamna ce a tot servit pe Grivco!!! Cred ca afacerile cu bulagarul erau un fel de extra, dupa ce satisfacea cererile greilor... La fel si Zolt, alta coada de topor a grupurilor de unguri care se ocupa cu mafia economica in zona CJ.

    Este foarte trist sa vedem "tineri politicieni" ca se ocupa cu lichelism de asa fel. De la oameni ca ei, Romania astepta o schimabare! Din pacate viitorul nu suna prea bine. Un alt exemplu este mucosul de Iucinu, care a devenit mare lider pe tineretul PRM. Mi-a fost scarba sa-l vad cum se isteriza cu cartonasul roshu la Basescu, in timpul sedintei de condamnare a comunismului... halal "tineri politicieni"
  • 0 (0 voturi)    
    si daca castiga procesul? (Joi, 21 decembrie 2006, 15:34)

    yo [anonim]

    daca seres castiga procesul , ce face?...poate sa ceara daune? cui cere daune?
    cine e responsabil?
    deocamdata ce a avut seres de castigat de pe urma treburilor astea nu e clar, in schimb e foarte clar ce a avut de pierdut.

    vreun avocat forumist ma lamureste si pe mine?
  • 0 (0 voturi)    
    codruletz!!! (Joi, 21 decembrie 2006, 15:42)

    popo [anonim]

    mai codruletz dragutz, ti-am pregatit un pat la noi in celula. sa faci si tu baitza inainte sa vii.

    te pupam totzi colegii de la camera 12
  • 0 (0 voturi)    
    Lupii tineri sunt flamanzi....se adevereste! (Joi, 21 decembrie 2006, 15:43)

    Robert [anonim]

    Nu stiu cum se face, dar toti cei care au avut functii publice(dealtfel propulsati politic) si sunt cercetati pentru diverse probleme legate de activitatea lor de functionar(accentuez: FUNCTIONAR) al statului se reped prima oara sa afirme ca e facatura politica. O fi, n-o fi, dar de ce nu astepta verdictul final? Oricum a devenit un stereotip deacum, si ceea ce ma intriga mai tare este faptul ca sunt obraznici si nesimtiti!
    In ceea ce ii priveste pe tineri(cei politici), m-am lamurit; nici o speranta, le calca pe urmele mentorilor lor care sunt asa cum sunt!
    Nu mai stiu cine a spus prima data (eu am citit din ceva scris de N. Iorga) dar se pare ca se adevereste si la noi zicala: LUPII TINERI SUNT MAI FLAMANZI!
  • 0 (0 voturi)    
    base forever (Joi, 21 decembrie 2006, 16:00)

    dan [anonim]

    noroc ca a stiut base sa tina in mana serviciile. Va dati seama ca , daca secu lucra ptr rom, seres ar fi fost anuntat de cum a intrat stancev in minister ce si cum. ca secu stie tot ce intra si iese pe usa ministr. ca stan asta nu e vreo ruda sa zici ca l-a adus el acolo. pe usa securizata a intrat.

    avem o mana de fier in fruntea tarishoarei. sa ne traiasca!

    we got the whole world in our hand...


    jalnic!
  • 0 (0 voturi)    
    Se antreneaza de mici (Joi, 21 decembrie 2006, 16:06)

    Gigu [anonim]

    Si din toate procesele astea "rasunatoare" cati au facut puscarie pana la urma? Si cat timp? Care s-au imbolnavit, care au fugit din tara sau eventual procesul se taraganeaza la infinit....
    Coruptia incepe de la sindicatele studentesti cu gainarii - locuri de cazare in camin sau locuri in taberele gratis.....cand se vad la cascaval sunt deja antrenati.
  • 0 (0 voturi)    
    o altfel de manipulare (Joi, 21 decembrie 2006, 16:20)

    daniel [anonim]

    Sa incep cu yo. Normal ca ce a avut de castigat Seres nu e clar, va deveni clar (presupunand fireste ca e vinovat si ca acuzatiile se probeaza) dupa ce vom afla pentru ce e judecat si care au fost avantajele sale.

    Acuzatia in sine mi se pare extrem de grava, voua nu? Tradare, hmm... Daca se adevereste, tot ceea ce pot sa sper este ca Seres va dori sa isi imparta anii de detentie cu altii.

    In alta ordine de idei, mi-e greu sa ma gandesc la altceva decat la manipulare vazand ce poza a lui Seres au ales hotnewsii pentru acest articol. Smecherul de Seres, rade si face cu ochiul, se hlizeste obraznic in fata justitiei. Pai, e sigur, ce mai, si eu cred ca e vinovat apriori.
  • 0 (0 voturi)    
    Orice proces e politic ??? (Joi, 21 decembrie 2006, 18:18)

    Horia Cornescu [anonim]

    A se observa ca totii acuzatii de coruptie fi frauda, DAR TOTI-fara exceptie declara ca sunt fabricatii/rafuieli politice.
    Asta denota o FOARTE GRAVA problema esentiala de caracter la noi Romanii; repet -foarte grava. Si daca'i prinzi furand efectiv ar spune: "Pai nu'l furam , i'l puneam deoparte"; aici trebuie lucrat mult-asumarea raspunderii: in scoli, in presa, la locul de munca.
    Traiesc in America de peste 22 de ani: nu am vazut nici un Democrat sau Republican anchetat sa spuna ca e vorba de razbunare politica. Clinton a recunoscut ca a umblat cu mitzu la curvetul acela-si'a asumat raspunderea; daca era Roman o schimba "pai ea a navalit peste mine in birou, dar n'am facut nimic-am glumit doar". Aici i'l vezi pe magistrat ca striga la tine cu energie: " did you agress him? Yes or Not?
    Nu ca e gri sau maro, bla bla.
    HC
  • 0 (0 voturi)    
    Seres (Joi, 21 decembrie 2006, 18:34)

    leo [anonim]

    Cata nesimtire la Seres! Incredibil!
  • 0 (0 voturi)    
    Toate sunt instrumentate politic si toti sunt nevinovati (Joi, 21 decembrie 2006, 19:10)

    Ionut Calugaru [anonim]

    Toti nesimtiii care sunt incoltiti sunt niste "victime" ale orgoliilor unor fiinte supranatuare ce le vor raul sii vaneaza... Nici unul nu e vinovat toti sunt curati si nu au nicio treaba cu fraude, tradari si alte chestii. In tara asta banii publici nu se scurg in buzunarele infractorilor cu gulere albe ci se evapora din trezorerie.
  • 0 (0 voturi)    
    Unde esti tu Tepes Doamne (Joi, 21 decembrie 2006, 19:30)

    Anonim [anonim]

    Atunci cand "sistemul ticalosit" a fost "schimbat" stiam foarte bine cu ce este schimbat -- tot cu romani, DAR am sperat ca, o sa fie cineva tras in teapa pana la urma; si asta e un lucru bine prin sine, intrucat, chiar daca 1% sunt astazi trasi in teapa, maine vor deschimde gura si le va veni randul si celorlalti 99% sa fie trasi in teapa.
    Dar asta nu s-a intamplat, adica NIMENI nu a facut puscarie, nimeni NU a fost TRAS IN TEAPA (nici chiar Nastase care e atat de urat de "papusar", nici baroni locali, nimic), de unde sunt 100% sigur ca, nimic nu se va schimba, azi nu pateste nimeni nimic, maine la fel (maine = la viitoare schimbare a "sistemului ticalosit").
    Concluzia e ca, cineva acolo sus, stie lucrurile astea -- ca daca est "magar" astazi, si ii bagi pe corupti la zup, maine, tu care esti la fel de corupt o sa fii si tu bagat la zdup (pe motive de flota de exemplu :) ) .
    Deci tot ce vedem noi astazi e doar PRAF IN OCHI, si o incercare DISPERATA de a puna mana pe o bucata cat mai mare din cascaval.
  • 0 (0 voturi)    
    PROCESELE VOR DURA ANI DE ZILE (Joi, 21 decembrie 2006, 20:17)

    x1 [anonim]

    Cei care cred ca in Romania nu se va face niciodata dreptate, vreau sa le spun ca procesele demarate in anul 2006 vor dura ani de zile, chiar si 10-12 ani...

    asa este sistemul juridic, in Occident este la fel.
    mafia italiana a fost judecata si pina la 14 ani...

    important este ca a pornit si sa nu se opreasca.

    Deci, rabdare!!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    e un inceput... (Joi, 21 decembrie 2006, 20:39)

    fabius [anonim]

    insa fara continuare, cred. Sunt foarte sceptic ca va functiona procesul juridic, pt ca e clar ca seres si nagy sunt doar fraierii care au picat. Cei care au beneficiat "la greu" de pe urma lor nu au dc sa se teama. Ma amuza ca toti tipa ca sunt victimele unor comploturi politice. Pai, bine, asta stim cu totii, insa nu are nici o relevanta. Ar trebui sa tipe ca sunt nevinovati - in cazul in care se considera inocenti - nu ca sunt victime politice. Se vede ca nici macar ei nu au tupeul asta, sa spuna ca sunt nevinovati. Se oftica doar ca sunt trasi la raspundere. ca niste copii imbecili, pardon, "tineri politicieni".
  • 0 (0 voturi)    
    completare (Joi, 21 decembrie 2006, 20:41)

    fabius [anonim]

    felicitari redactorului pt poza cu Seres. Chiar arata a imbecil, cu zambetul ala de javra care a furat oul. Din pacate frige, iubitul nostru Zdreantza.
  • 0 (0 voturi)    
    o tara de hoti ! (Joi, 21 decembrie 2006, 21:18)

    marius niculcescu [anonim]

    nu are cine sa-l judece pe asta.l-au dat la o parte ca sa poata sa fure ei.astia sunt lupii paznici la stana cu oi.aaa,mai nou un barosan de la PD si-a facut punct vamal in Voluntari si se fac controale drastice in celelalte vami din Buc. pt. ai dirija pe importatori spre vama din Voluntari unde nu se fac deloc controale.o sa plecam dracu toti din tara asta, sa ramana doar hotii in ea ,sa se fure intre ei.mi-e scarba ca inca traiesc in tara asta .
  • 0 (0 voturi)    
    nime nu e vinovat !!! (Vineri, 22 decembrie 2006, 0:36)

    G BUJU.CANADA [anonim]

    iar din toate punctele de vedere situatia ROMANIEI ,este catastrofala.

    saracia ,primitivul,mizeria in ROMANIA este dezarmanta,a fost distrusa ECONOMIA DE ACESTI TRADATORI,HOTI,LINGAI,CALAI,BAROI, au fost distruse peste 4 milioane de locur de munca ,intre4 si 5 milioane de romani au fost izgoniti din tara ,ca sa lucreze in conditii umilitoare,la spalat de buze si cururi in alte tari ,unde suntem priviti ca PARIA europei.

    acest SERES sa fie tras in teapa ! acesta cand a fost si in Canada rogute doamne sa invete democratia ,fura si pe aici din magazine,sia facut o NUNTA ca in basme pe lac, este milionar in dollari,iar bietul popor insaracit total in romania ,isi casatoresc copii peteciti in cur ,ruptiin coate .
  • 0 (0 voturi)    
    io dacal prind ii tau cu sacurea capu ! (Vineri, 22 decembrie 2006, 0:40)

    Gavrila Baraboi . [anonim]

    aesta ne'o facut si Maramuresul de scarba si rusine !dac'l prind io ii tau capu !!
  • 0 (0 voturi)    
    In trecut, tradatorii erau pur si simplu impuscati (Vineri, 22 decembrie 2006, 4:46)

    Lucian [anonim]

    A fost vre-odata un sobolan prins la furat care sa nu urle ca e vorba de un proces politic?

    Acuzarile sunt prea serioase ca sa mai fie vorba de rafuieli politice, iar asemenea acuzari NU se fac fara probe solide in dosar.
  • 0 (0 voturi)    
    Tradare,spionaj,generatia asteptata? (Vineri, 22 decembrie 2006, 6:49)

    zexe [anonim]

    Tradare,spionaj,acuzatii foarte grave,care sint pasibile cu pedeapsa capitala.Cum aceasta nu mai exista,se inlocuieste cu detentie pe viata.
    Daca a fost pus sub invinuire,nu inteleg de ce mai sburda in libertate si nu este retinut pentru cerceteri asa cum este orice gainar.
    Asta-i generetia asteptata de politicieni care trebuie sa o schimbe pe cea veche ceausista?
    Si din pacate nu este singurul tinar politician care se da in stamba cind ajunge sus.
    Toate partidele sint pline de ei
    Cind am spus ca ce naste din pisica tot soareci maninca am fost luat la misto si contrazis.
    Se pare ca se adevereste si am avut din pacate dreptate.
    Nimic nu se schimba,doar generatiile,dar naravurile,ba.
    Din contra acum hotiile se petrec la vedere pentru ca nimeni nu mai are frica de cineva.
    Atita timp cit in fruntea partidelor sint fosti activisti ,securisti si alte lepre ale regimului comunist nu ne putem astepta la o schimbare de mentalitate nici la generatiile tinere care intra in acest joc.
    Exemplu chiar acest Seres,sau Bodu,cu declaratiile lui tv ca face si drege cu datornicii pina ii spune cel batrin din frunte sa o lase mai moale daca vrea sa-i fie bine.
    Si atunci revin iar la o vorba a mea de acum citiva ani care intre timp a fost atit de uzitata peste tot ca imi venea sa cer drepturi de autor"Romania este o tara minunata......pacat ca-i locuita"
    Seres=Voiculescu=partidul conservator=solutia imorala.
    Se pare ca iar a avut dreptate cel care a spus acest lucru si ca acest partid este facut numai din imorali ,tradatori ,securisti si hoti.
    Dar nu este singurul.
  • 0 (0 voturi)    
    Iar praf in ochi (Vineri, 22 decembrie 2006, 8:05)

    Cristi Matei [anonim]

    Un alt subiect grav al degradarii continue la care este supusa Romania. Dar sigur, ca si in alte cazuri, Seres va fi pe prima pagina cateva zile, poate va demara si un proces apoi se va asterne linistea. Iar daca politic nu mai are viitor, Seres va fi un alt fals burghez creat de o falsa clasa politica pe banii publici. De ce nu se urmareste fiecare caz de coruptie pana la declararea unui verdict juridic? Oare nu si aceasta "revolta" a mass-mediei este parte din marele plan de a tine romanul convins ca traieste in cea mai curata democratie. Exista politician neacuzat de lucruri murdare? Si cati fosti politicieni sunt in spatele gratiilor pe tema asta? Traim in haz de necaz si supremul ironiei ne-a dat si un imn sugestiv : "Desteapta-te romane"!
  • 0 (0 voturi)    
    seres (Vineri, 22 decembrie 2006, 9:26)

    delia [anonim]

    ar trebui impuscat ca de judecata nu mai este timp ca avem mult prea multi infractori care au furat si omul de rand sufera ca nu are ce sa puna pe masa ca se apropie sarbatorile iar ei nu mai pot de bine, petrecandu-si vacantale in locuri exotice de care romanul de rand doar daca a auzit!sa le fie rusine si ar trebui executati vreo cativa dintre ei ca sa ii mai sperie!daca in tara nu se reintroduce pedeapsa cu moartea tot nu o sa avem o rezolvare prea mare!am fost impanziti de infractori!
  • 0 (0 voturi)    
    Comments (Vineri, 22 decembrie 2006, 10:06)

    Costi [anonim]

    Am vazut si eu ceea ce a fost scris pe aici. Nu am treaba cu Seres, dar pana nu se adevereste ca e adevarat eu nu il invinuiesc. Care e treaba cu privatizarile astea, sa spuna cineva ce efect nociv au avut. "Electrica Muntenia, Hidroelectrica, Romaero, Avioane Craiova, Romtelecom, Posta Romana". Curentul e mai scump din cauza sindicatelor, a fost supusa de multi altii, deci nu a tinut de el, avioane craiova... nu-mi spune nimic nu am auzit probleme la ei, romtelecomu' merge bine. Se face atat scandal de aceste privatizari, eu unul nu am auzit, dar in schimb privatizarea Petrom, care ne arde pe toti la buzunare, cum ramane, ca au fost unii destepti si acum jucam dupa bunul lor plac. Sunt convins ca toti de la putere fura, dar mai sunt unii care se gandesc si la popor, foarte putin dar o fac. Oricum e clar ca atat timp cat o sa ramana aceeasi oameni la putere o sa fie acelasi kkt.
    Sa auzim de bine :(((
  • 0 (0 voturi)    
    E SI MAI OFICIAL: (Vineri, 22 decembrie 2006, 10:25)

    doi domni [anonim]

    INNOCENCE, PRESUMPTION OF - The indictment or formal charge against any person is not evidence of guilt. Indeed, the person is presumed by the law to be innocent. The law does not require a person to prove his innocence or produce any evidence at all. The Government has the burden of proving a person guilty beyond a reasonable doubt, and if it fails to do so the person is (so far as the law is concerned) not guilty.
  • 0 (0 voturi)    
    nepotrivire (Vineri, 22 decembrie 2006, 10:39)

    hr [anonim]

    · 1998 - 1999 Programul MBA Romano-Canadian (Organizat de Ottawa University, HEC Montreal, Academia de Studii Economice Bucuresti)- Marketing Magna Cum Laudae
    · 1988 - 1993 Academia Tehnica Militara, Inginer Mecanic - Sef de promotie

    In alta ordine de idei numai cu cv-ul si tot se cerea afara din politica rom.
  • 0 (0 voturi)    
    Vina lui e cea mai mica! (Vineri, 22 decembrie 2006, 11:41)

    Nica Leon [anonim]

    Daca tara asta ar fi avut cetateni stiutori de carte, poate ar fi citit pingarita Constitutie a Romaniei, unde la art. 131scrie: "In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor."
    De unde rezulta nu avem inca nici un stat de drept, care sa respecte prevederile art, 1 alin.3 si 5 si art. 136 din siluita Lege fundamentala.
    Seres, daca ar fi fost stiutor de carte si ar fi avit o bruma de bun simt ar fi trebuit sa tina cont de avertismentele mele, formulate in scris, mai inainte sa chem in judecata M.E.C. (cine vrea se poate convinge citind scrisorile catre M.E.C. postate pe site-ul 3w.piatauniversitatii.com apoi clic pe spatiul proiectelor si pe Nica Leon).
    Dar oare este nu vina lui si a celor care au jefuit tara?
    Eu cred ca principalii vinovati sint cei care au votat din '90 incoace, ca berbecii, tot felul de ticalosi, prosti si hoti, fosti comunisti desigur.
    Daca tara asta ar fi avut cetateni acestia ar fi protesta la anuntul primei instrainari puse la cale de guvernele care nu au nici un rol si nici un drept constitutional asupra averii inalienabile a poporului roman.
    Daca nu asi fi dat eu in judecata guvernul si M.E.C. nu am fi avut nici macar dreptul sa citim contractele prin care au fost instrainate B.C.R., S.N.P.Petrom, Distrigaz, Electrica etc.
    Asa ca ne meritam soarta tovarasi!
  • 0 (0 voturi)    
    seres (Vineri, 22 decembrie 2006, 12:06)

    gigi marga [anonim]

    Seres,pestisorul mic,e dat de Felixoi in schimbul unui favor pe care il vom afla in curind.
  • 0 (0 voturi)    
    tradare,tradare dar s-o stim si noi (Vineri, 22 decembrie 2006, 16:14)

    jiji [anonim]

    baieti astia fura ca-n codru imaginati-va cum urau si psd -ul cand erau singuri la guvernare acum astia sunt atenti unul pe altul si se dau in vileag.Oricum sri-ul isi face treaba incepand de cand cu marinarul nu stiu de ce si nu stiu daca peste tot dar ptr tradare asa cum cred ca au mai facut si altii in frunte cu tov de soi Nastase puscaria e pe viata.
    Si va zic eu ca daca justitia(necorupta bineinteles,ca si aia e plina de curve si golani ajunsi cu pile acolo) ii da pe viata Tov. seres o sa dea tot ce stie din gusa sin nu m-ar mira ca sefii lui directi(pe linie de partid sau Piovra) sa fac si ei macar cate 5-10 ani.
  • 0 (0 voturi)    
    caoada de topor (Vineri, 22 decembrie 2006, 16:25)

    tot eu rasp ptr nr 1 [anonim]

    Ce crezi tu ca astia tineri stiu politica ? Astia-s tantalai sau ma rog oportunisti ca sa intre in politica si sa se imbogateasca repede asa cum fac toti aspirantii,sau cum au facut la randul lor barzii tarii cu poezii lingusitoare ....si acum isi fac safteaua.
    Stiu ff bine ca si tine, ca alde papaluta adusi la guvern cred ca au fost si platiti,iar aia gen tinu ,cine stie ce le-a promis papusarul comunisto-pupincurist VC tudor.
    Copii normali care au stat la rand la liaurt ,lapte,paine,branza,ulei, carne si alte acareturi incepand de la 4.30 dimineata nu se duc sa fluiere parlamentul ca voteaza IMPOTRIVA COMUNISTILOR.
    ASAT E ADEVARATA TRADARE la bulau pe viata rrrrreati a dracu de falsi nationalisti si iubitori de cururi puturoase de dragul banilor.
    UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE
  • 0 (0 voturi)    
    tradare,tradare dar s-o stim si noi (Vineri, 22 decembrie 2006, 16:26)

    jiji [anonim]

    baieti astia fura ca-n codru imaginati-va cum urau si psd -ul cand erau singuri la guvernare acum astia sunt atenti unul pe altul si se dau in vileag.Oricum sri-ul isi face treaba incepand de cand cu marinarul nu stiu de ce si nu stiu daca peste tot dar ptr tradare asa cum cred ca au mai facut si altii in frunte cu tov de soi Nastase puscaria e pe viata.
    Si va zic eu ca daca justitia(necorupta bineinteles,ca si aia e plina de curve si golani ajunsi cu pile acolo) ii da pe viata Tov. seres o sa dea tot ce stie din gusa sin nu m-ar mira ca sefii lui directi(pe linie de partid sau Piovra) sa fac si ei macar cate 5-10 ani.
  • 0 (0 voturi)    
    Circ sau nu... (Sâmbătă, 23 decembrie 2006, 20:01)

    Razvan [anonim]

    Daca Seres se dovedeste a fi vinovat, afirmatia ca totul este pus la cale, conspirativ, de Basescu si Macovei nu il poate disculpa, lasand si un gust amar gen "sa moara si capra vecinului" pentru opinia publica. Ce-i drept, nu cu Seres trebuiau sa inceapa, insa date fiind circumstantele, e bine din anumite puncte de vedere ca macar s-a inceput.

    Se pune acum problema: vor continua?
  • 0 (0 voturi)    
    seres PUTE a rahat (Duminică, 24 decembrie 2006, 1:38)

    marius [anonim]

    asta e un varza ...un scarbos de om...un mielusel lingau ...chiar daca aia e numai o poza ...(din pacate in ea nu se vede rahatu' pe care l-a lins de la voiculescu) insa pute de la o posta...voi nu simtiti??
    e clar corupt pana in strafundu' oaselor lui...ce prezumtie de nevinovatie...??!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Domnul Seres (Miercuri, 27 decembrie 2006, 13:03)

    mariana [anonim]

    Nu stiu cum ne-am pomenit noi baimarenii cu domnul Seres pe listele electorale din judetul nostru. Nimeni nu cred ca-l cunostea dintre cetatenii obisnuiti. Nu avea nimic de-a face cu Maramuresul. Totusi cum a ajuns pe lista la noi ? A votat la sectia de la Liceul GH. Sincai si nimeni dintre cei ce voteaza acolo nu l-a cunoscut si in consecinta nu l-au bagat in seama. Lumea care a fost la vot a zis ca tare s-a ofuscat pentru ca lumea nu stia ca el este Codrut Seres si ca nu l-au poftit cu mare pompa la vot si ca nu au alergat din calea lui precum potarnichile
  • 0 (0 voturi)    
    l-a adus tata socru....Ioan Pop (Marţi, 23 ianuarie 2007, 12:37)

    maramu` [anonim]

    Asa ne-am pomenit cu el, l-a adus discretul tata socru Ioan Pop. Consilierul lui personal.
    Cine este Ioan Pop?
    Ioan Pop este cenzor la Daewoo Mangalia SA, Martexin SA, Simatec SA, Trans Euro Hotel SA, M.C.B. SA si Bentonita SA. Mai apare ca fiind in CA la Transgold SA, Ramira SA si Electrica SA. In timp ce o parte a firmelor sint private, Daewoo Mangalia este a statului in proportie de 49%, Transgold este societatea de stat care ne scoate aurul din pamint, iar Electrica este distribuitorul national de energie electrica, de asemenea de stat.

Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version