Corespondenta New York

Casa Alba: Planurile privind Irakul, aproape gata

de Adrian Novac, New York     HotNews.ro
Joi, 4 ianuarie 2007, 0:00


Noile planuri ale Administratiei de la Washington in Irak sunt aproape de finalizare si ele includ trimiterea catorva mii de soldati americani in zona, dar si acordarea de puteri suplimentare fortelor irakiene. Potrivit unor surse din interiorul Casei Albe, presedintele George W.

Bush a creionat o noua strategie pentru Irak, insa el doreste consultarea membrilor Congresului si ai guvernului irakian inainte de a prezenta public planul sau de actiune in regiune.

Discursul sau privind Irakul va precede raportul anual despre Starea Natiunii si va fi prezentat, cel mai probabil, in primele zile ale saptamanii viitoare. In principiu, noua strategie a Casei Albe in Irak prevede trimiterea unor efective militare suplimentare, insa ele nu vor depasi 15.000 de soldati.

Conform unor analisti militari, 7.500 de soldati vor fi desfasurati in Bagdad, iar alti 1.500 vor fi trimisi in provincia Anbar.

O alta brigada va fi deplasata in Kuweit, la granita cu Irakul, fiind gata sa fie trimisa pe teatrul de razboi, in timp ce doua brigazi vor ramane stationate in Statele Unite.

Un capitol important in planurile presedintelui Bush va fi rezervat trupelor irakiene, constituite in 11 divizii, despre care se spera ca vor fi capabile sa actioneze ca unitati independente pana la sfarsitul acestui an.

In acelasi timp, soldatii americanii si cei din trupele multinationale vor actiona din ce in ce mai mult doar ca “mecanism de sprijin”, fara a influenta deciziile luate de comandantii militari irakieni.

Planurile Administratiei americane in Irak nu vor fi definitivate insa inainte de consultarea membrilor Congresului si a oficialilor de la Bagdad. Presedintele George W. Bush s-a intalnit miercuri cu liderii republicani si democrati de la Washington, pentru a discuta detalii legate de strategia irakiana.

Convorbirile vor continua si in zilele urmatoare si ele urmeaza unor consultari cu experti militari, jurnalisti si comandanti de pe frontul irakian.

In ceea ce priveste reactia democratilor, analistii americani considera ca acestia isi vor modera criticile la adresa strategiei de razboi a Administratiei republicane, preocupati, la randul lor, de impunerea pe agenda legislativa a problemelor de politica interna.

Conform unor surse de la Washington, ei ii vor oferi presedintelui Bush sase luni pentru a decide modalitatea cea mai adecvata de retragere a trupelor din Irak, dupa care vor actiona prin blocarea resurselor financiare destinate razboiului.

Atitudinea democratilor a starnit nemultumirea activistilor anti-razboi, care au intrerupt miercuri o conferinta de presa in Camera Reprezentantilor cerand retragerea rapida a trupelor americane din Irak.

Condusi de Cindy Sheehan, mama unui soldat ucis in Irak, activistii din miscarea Gold Star Families for Peace au cerut democratilor sa preseze Casa Alba pentru incetarea conflictului din regiune si aducerea imediata in tara a soldatilor americani.


















51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă