Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a cerut inca o data Parlamentului Romaniei ca proiectul Agentiei Nationale de Integritate sa fie adoptat in forma transmisa de ministrul Monica Macovei, pentru ca unul din ultimele angajamente restante ale Romaniei sa fie indeplinite.

"Presedintele Traian Basescu m-a asigurat ca lucrurile evolueaza intr-un mod pozitiv", a subliniat Barroso.

Barroso considera ca ceea ce se intampla pe scena politica romaneasca este un lucru normal pentru o tara democratica. Responsabilul european a facut aceste aprecieri, marti, dupa intalnirea pe care a avut-o la Bruxelles, cu presedintele Traian Basescu. "Romania nu este singura tara cu dezbateri politice democratice" - a explicat Barroso.

El a mentionat ca au existat multe state vechi ale Uniunii care, la multe luni dupa alegeri, nu aveau nici macar guvernele formate.

"Nu vreau sa stabilesc nicio legatura intre situatia curenta politica din Romania si obligatiile legate de statutul de membru al Uniunii Europene. Depinde de romani si de sistemul lor democratic sa-si rezolve problemele", a mai spus Barroso.

Romania trebuie sa continue reformele

Responsabilul european a reamintit ca negocierile de aderare a Romaniei la UE au fost, in unele momente, foarte dure si ca in acele discutii, autoritatile de la Bucuresti s-au angajat sa-si respecte obligatiile. El a atras atentia ca este foarte important ca Romania sa continue reformele.

Mai mult, Barroso a recomandat tarii noastre sa isi amelioreze capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare.

Presedintele Comisiei Europene a mai spus ca, in urmatoarea perioada, tara noastra va beneficia de fonduri de 32 de miliarde de euro pentru proiecte de investitii. "Nu este numai vorba despre cantitatea investitiilor, ci mai ales de calitatea lor" - a avertizat Barroso.

Declaratiile responsabilului european au fost transmise in direct de televiziunile romanesti de stiri.

Alte subiecte discutate la Bruxelles

Politica de vecinatate. Romania este interesata de consolidarea politicilor de vecinatate mai ales in cazul Moldovei, Ucrainei, Serbiei unde exista comunitati mari de romani la granita.

Politica energetica. Este un subiect pe care Romania l-a sustinut cu toata forta inca de la inceputul anului 2005, a declarat Traian Basescu care sustine ca s-a ajuns sa se considere ca zona extinsa a Marei Neagre este o solutie viabila de creare a alternativelor la aprovizionarea cu energie a Europei.

Etapele "ciopartirii" legii ANI

Varianta initiala a Guvernului

In textul initial al Guvernului se prevedea ca Agentia de Integritate "controleaza averilele, verifica conflictele de interese si incompatibilitatile persoanelor care exercita functii de demnitari publici".

In proiectul de lege, la Articolul 2, desfasurarea activitatii de control a averilor, intereselor si incompatibilitatilor se facea de inspectorii de integritate ai Agentiei. In continuare, acestia se puteau sesiza din oficiu sau erau sesizati in scris de orice persoana, a carei identitate ramanea confidentiala.

Deputatii ciopartesc principalale atributii ale ANI

Odata ajuns la Parlament, proiectul de lege avea sa fie "macelarit" de deputatii Comisiei Juridice. La initiativa UDMR, deputatii au eliminat din primul articol al proiectului de lege orice referire la controlul averilor si al incompatibilitatilor, lasind ANI doar cu atributii de verificare a declaratiilor de avere, si nu a averilor propriu-zise.

Potrivit modificarilor efectuate de Comisia Juridica din Camera, ANI nu mai avea ca obiect de studiu "averea" personala a demnitarilor, ci doar "declaratia de avere" a acestora. Mai exact: nu poate sa compare declaratia cu realitatea, ci doar sa verifice o foaie de hartie.

Senatul intervine si modifica din nou legea

Ajunsa la Senat, in dezbaterea comisiei Juridice, primele articole ale Agentiei de Integritate revin, partial, la varianta Guvernului.

Astfel, la propunerea senatorului UDMR Peter Eckstein Kovacs, ANI poate sa verifice din nou averile demnitarilor si conflictele de interese, dar, in contrapartida, verificarea incompatibilitatilor a fost eliminata.

Negocieri intense intre partide pentru ANI

Primele dezbateri ale proiectului de lege privind controlul averilor demnitarilor a debutat cu scandal. La Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, toti parlamentarii UDMR, PC, PRM si PSD au sustinut in cor ca legea este prost facuta, in timp ce ministrul Justitiei, Monica Macovei, a incercat sa-si sustina proiectul.

Surpriza a intervenit la Senat, in cadrul comisiei juridicie unde cel care a sustinut revenirea la forma initiala a Guvernului a fost senatorul UDMR, Peter Eckstein Kovacs, care a fost sustinut in unanimitate de catre senatorii PSD.

Schimbarea radicala de pozitie a celor mai inversunate partide politice impotriva proiectului de lege este explicata prin negocierile care au fost purtate. Conform unor surse parlamentare, parlamentarii PD au negociat cu UDMR si PSD pentru revenirea partiala la forma initiala a Guvernului.