Decizia Primariei Capitalei de a elibera un numar fix de autorizatii pentru taximetristi a starnit nemultumirea acestora. Taximetristii independenti au decis, miercuri, sa plece la Bruxelles, pentru a protesta in fata Parlamentului European. Ei ameninta ca, in cazul in care solicitarile lor nu vor fi luate in seama de legislativul european, vor intra in greva foamei.

Potrivit Realitatea TV, taximetristii cer liberalizarea numarului de autorizatii emise de Primarie. Ei sustin ca, la nivel national, sunt aproximativ 10.000 de taximetristi care se afla pe listele de asteptare pentru a obtine autorizatie de functionare.

Totodata, taximetristii acuza Primaria ca aceste documente sunt eliberate pe anumite criterii, iar majoritatea autorizatiilor sunt acordate companiilor, si mai putin independentilor.

Pe de alta parte, directorul directiei de Transporturi din cadrul Primariei Capitalei, Gheorghe Udriste, citat de Radio Europa FM, sustine ca legea nu este discriminatorie.