In cadrul emisiunii "100%" (Realitatea TV), de luni seara, Robert Turcescu i-a avut ca invitati pe ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu si pe omul de afaceri, Silviu Prigoana. Subiectul principal l-a constituit Ordonanta initiata de ministrul Vladescu prin care se urmareste stergerea datoriilor catre stat a unui numar de companii.

Silviu Prigoana l-a acuzat pe Sebastian Vladescu ca urmareste in fapt stergerea datoriilor producatorilor de materie prima pentru energie electrica, transportatorilor si a producatorilor de energie electrica, adica numai a celor care au vandut energie electrica ieftina "baietilor destepti".

Prigoana mai spune ca ministrul Finantelor a trecut in lista si o serie de companii mici cu datorii nesemnificative pentru a distrage atentia de la companiile cu datorii mari cum ar fi Termoelectrica, Nuclearelectrica si Regia Huilei.

In replica, Sebastian Vladescu a catalogat acuzatiile ca fiind simple speculatii si a sustinut ca neaprobarea Ordonantei de catre Parlament va determina puternice proteste sociale in orasele in care exista termocentrale mici ce au datorii catre stat.

Ministrul Finantelor crede ca Termoelectrica nu trebuie inchisa ci restructurata si repusa in functiune.

Referitor la Fondul Proprietatea, Sebastian Vladescu apreciaza ca acesta va deveni functional in cateva saptamani.

Deasemenea, Vladescu anunta ca mentine taxa pentru prima inmatriculare fiindca este in favoarea mediului si a cetateanului.