Abu Ayyub al-Masri - liderul retelei teroriste Al-Qaida in Irak, a carui moarte fusese anuntata de autoritatile irakiene, a transmis un mesaj audio pe internet, in care sustine ca nu exista disensiuni intre insurgentii sunniti, transmite France Presse. Liderul irakian nu face, insa, nicio referire la anuntul autoritatilor irakiene privind moartea sa.

Armata americana nu a confirmat, deocamdata, autenticitatea mesajului si nici data la care acesta a fost realizat.

Abu Ayyub al-Masri a preluat conducerea retelei Al-Qaida in Irak in vara anului 2006, dupa ce iordanianul Abu Mussab al-Zarqawi a fost ucis de americani, intr-un raid aerian.