O parte a acestui canal este controversatul canal Bastroe, un proiect care a fost completat cu largirea albiei bratului Chilia. Bucurestiul a protestat in mod constant fata de construirea canalului, precizand ca acesta va afecta in mod negativ mediul din Delta Dunarii.

Romania a fost sustinuta de mai multe grupuri ecologiste internationale, printre care s-a numarat si Fondul Mondial pentru Natura.

In ciuda avertismentelor primite, autoritatile de la Kiev au continuat lucrarile. In prezent, constructorii ucraineni sustin ca au incheiat o etapa prin adancirea canalul pana la 5 metri. Ucrainenii si-au propus ca adancimea canalului Bistroe sa fie de circa 8,5 metri, fata de 7 metri, cat au canalele Sulina sau Dunare-Marea Neagra.

MAE nu confirma deschiderea oficiala a canalul Bistroe

Ministerul Afacerilor Externe a anuntat printr-un comunicat ca "informatia conform careia canalul ucrainean Dunare-Marea Neagra ar fi fost in mod oficial redeschis navigatiei in data de 8 mai 2007 nu este confirmata inca oficial. Potrivit Ministerului Transporturilor de la Kiev, navigatia a fost reluata, in regim experimental, pe data de 27 aprilie".

"Partea romana isi exprima profunda dezamagire si preocupare fata de modul unilateral in care partea ucraineana a continuat sa abordeze aceasta chestiune.

Construirea canalului de mare adancime Dunare-Marea Neagra pe bratele Chilia si Bastroe ale Dunarii ingrijoreaza atat Romania, ca stat afectat de impactul transfrontalier negativ al proiectului, cat si organismele europene pentru care conservarea echilibrului ecologic al zonelor protejate (cum este arealul deltaic) constituie o prioritate a politicii comunitare de mediu", se precizeaza in comunicatul ministerului de la Bucuresti.

Ministerul Afacerilor Externe mentioneaza ca se afla in dialog permanent cu reprezentantii organizatiilor internationale, in special cu Secretariatul Executiv al Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea si cu oficialii Comisiei Europene.

Totodata, partea romana a solicitat sprijinul mai multor state europene pentru sustinerea demersurilor intreprinse in plan international de partea romana pentru gasirea unei solutii la aceasta problema.

In perioada 14-16.06.2007, membrii Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea urmeaza sa se intruneasca intr-o reuniune speciala pentru discutarea problemei Bistroe.