In vacarmul declaratiilor, al analizelor si a comentariilor provocate de rezultatul referendumului, s-a trecut cu o neproductiva seninatate peste o luare de pozitie ce, cu siguranta, spune o multime de lucruri interesante despre ce se intampla azi, dar, mai ales, ce se va intampla de maine in PNL.

Este vorba de apelul lui Ludovic Orban, presedintele organizatiei Bucuresti, care, sustinut in unanimitate de liderii filialei, a cerut conducerii centrale a partidului sa abandoneze guvernarea si sa treaca pe bancile opozitiei. Cererea dlui.

Orban, primita cu stupoare la nivelul biroului executiv al PNL, a fost pusa in discutia delegatiei permanente, care s-a grabit sa o respinga cu o larga majoritate, singurul vot in favoarea opiniei sustinuta de ministrul Transporturilor fiind cel al lui Vlad Moisescu, nimeni altul decat seful grupului de consilieri a premierului Tariceanu.

Pentru oricine urmareste cu o minima atentie scena politica, episodul consumat in urma cu putine zile nu poate fi interpretat decat ca lovitura de gong care anunta maiestuos schimbarile radicale ce vor avea loc intr-un partid ce astazi mai este condus de C. P. Tariceanu. Pentru cat timp? Infinit mai putin decat isi imagineaza acesta.

Principala calitate a lui Ludovic Orban este atasamentul neconditionat fata de Dinu Patriciu. Asta nu inseamna, Doamne fereste, ca dl. Orban nu gandeste singur; ca nu are puncte de vedere care il reprezinta cu varf si indesat; ca nu descopera in jurul lui o multime de oameni pe care ii pretuieste, si o alta multime fata de care nutreste o adanca aversiune.

Nimic din ceea ce e omenesc nu lipseste din firea ”omului cu chitara”; ceea ce ii da insa, pana la urma, o nota cu totul aparte este precizia cu care rezoneaza exact pe aceeasi lungime de unda cu dl. Patriciu.

Nu ne permitem sa punem in discutie si sa ne intrebam daca mimetismul acesta dus la extrem este sau nu este rentabil (fireste, din punct de vedere politic) pentru presedintele PNL Bucuresti, dar asta nu face decat sa sporeasca interesul cu care credem ca cererea explicita adresata premierului Tariceanu de a-si strange lucrurile si a evacua Palatul Victoria nu se leaga pentru nimic in lume cu

spectacolul care s-a jucat pana acum. Pai, in primul si primul rand, nu putem sa nu ne intrebam de ce dl. Patriciu a apelat la o cale atat de ocolita si de publica, daca chiar considera ca dl.

Tariceanu e deja un premier expirat, si nu i-a spus cu blandetea care il caracterizeaza, de la prieten la prieten: ”Mai, Caline, sunt foarte/multumit (la alegere) de tot ce-ai facut, dar e timpul sa te mai si odihnesti si sa punem in locul tau pe cineva cu forte proaspete”?.

Cred ca un liberal autentic asa ar fi trebuit sa procedeze si, poate, Calin Popescu Tariceanu ar fi inteles si ar fi stiut imediat ce are de facut. Dinu Patriciu nu numai ca nu i-a spus un cuvant, dar nici macar dl. Orban, candva unul dintre cei mai zelosi si mai combativi aparatori ai premierului-presedinte, nu a gasit cu cale sa-i sufle un cuvant si sa-l puna in garda fata de ce i se coace.

Asa ca, exact in clipa in care dl. Tariceanu interpreta cu profunzimea si cu clar-viziunea care il caracterizeaza scorul de 75% obtinut de presedintele-suspendat ca pe ”o a doua sansa acordata de romani lui Traian Basescu”, cu un bonus de 1 milion fata de voturile din 2004, dl. Orban ii spunea direct in fata ca, pentru cat a aratat ca poate, a venit vremea sa treaca in retragere.

Sigur, cineva s-ar putea gandi la cererea lansata de Ludovic Orban ca la o fumigene in spatele careia fostul sef al campaniei PNL incearca sa-si ascunda ”performanta” (nu-i usor sa-ti convingi peste 60% din electorat sa voteze cu Basescu) si, ca atare, chiar nu merita sa i se dea prea multa importanta.

Cine subscrie la o asemenea citire a faptelor se face vinovat ca il scoate din analiza pe Vlad Moisescu, un personaj despre care, chiar daca niciodata nu se poate vorbi cu placere, ocupa un rol care, cel putin teoretic, nu-i permite nici o disociere publica de seful lui direct.

Sigur ca in cazul ”Domnului 10%” (cum il rasfata cei cu care lucreaza) e greu sa vorbesti de coerenta si, cu atat mai putin, de loialitate. Principala lui calitate e sa-i vanda pe cei care i se par ca nu-i mai pot aduce un ce profit, dar nu e simplu de trecut peste adevarul ca, asa cum e, C. P. Tariceanu este rezultatul trudei de ani a tandemului Bogdan Olteanu-Vlad Moiescu.

Cui si pe ce pret se dovedeste azi Moiescu dispus sa-l livreze pe presedintele-prim-ministru? Sa fie eliminarea unei trepte care a ars pana si ultimul strop de carburant si de care nu mai are nimeni nevoie si in, cazul acesta, lui Dinu Patriciu ii revine misiunea sa plaseze un inlocuitor? Sau sa fie clipa mult-asteptata in care paloarea cadaverica (politic) a premierului Tariceanu deschide

batalia pentru succesiune si Bogdan Olteanu muta grabit un pion in deschiderea unui meci care se anunta extrem de complicat? Cand si in ce formula isi va face intrarea in competitie Crin Antonescu? Cati membri si cate organizatii PNL vor raspunde cu docilitate si cu spirit de suprem sacrificiu la apelul la unitate a lui Tariceanu si vor fi accepta sa dispara in neant pentru a plati gafele cosmice

ale unei conduceri ostile propriului partid? Sunt intrebari grave si dureroase, ale caror raspunsuri le vom afla intr-un viitor extrem de apropiat. Pentru ca e limpede, in Dania liberala ceva e putred. Al naibii de putred!