FC Vaslui si UTA Arad au inceput in forta noul sezon al Ligii Intai, reusind un meci cu patru goluri si alte ocazii mari de poarta.

Prima reusita a editiei 2007-2008 poarta semnatura lui Marko Ljubinkovici care a deschis scorul in ultimul minut al primei reprize. Mike Temwanjera a dublat avantajul vasluienilor, dar Norbert Varga si Branko Radovanovici au restabilit egalitatea.

"Nu pot sa ma declar decat multumit pentru ca am reusit sa revenim de la 0-2 si sa obtinem un punct la care nu mai speram la un moment dat. A fost un meci echilibrat. Este un rezultat echitabil. Daca vom continua in acest ritm, nu vom avea prea mari sanse pentru ca nu vor mai fi multe meciuri in care sa reusesti sa revii de la 0-2."

Marius Lacatus - antrenor UTA

"Imi este greu sa cred ca nu am castigat acest meci. Am avut jocul in mana, 2-0, ocazii multe, dar am pierdut doua puncte importante pentru mine si echipa, pentru moralul de inceput de campionat. Partial sunt multumit de felul cum s-a prezentat echipa, dar nu avem nicio scuza pentru acest semiesec. Cred ca echipa asta poate mai mult."

Dorinel Munteanu - antrenor FC Vaslui

In minutul 45, Temwanjera i-a pasat cu capul lui Ljubinkovici, aflat la limita ofsaidului, sutul acestuia din voleu oprindu-se in plasa portii lui Daniel Tudor. Acelasi Temwanjera a ridicat scorul la 2-0, in minutul 54, cand a inscris cu un sut de la aproximativ 11 metri, usor lateral dreapta, la coltul scurt.

UTA Arad a redus din diferenta in minutul 63, prin Norbert Varga, care a profitat de o nesincronizare a defensivei gazdelor si, ramas singur la 7 metri, a marcat cu un sut sub transversala, pentru ca scorul final sa fie stabilit in minutul 75, de Branko Radovanovici, cu un sut din interiorul careului, la capatul unei incursiuni pe partea stanga si dupa ce l-a depasit usor pe Mardare.

In tribune au fost prezenti aproximativ 6.000 de spectatori. Formatia UTA Arad a fost incurajata la Vaslui de circa 30 de suporteri.