Cosmote a primit dreptul de a utiliza inca un milion de numere

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Joi, 9 august 2007, 0:00


Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei (ANRCTI) a anunat joi alocarea de noi numere pentru furnizarea de servicii de telefonie mobila si fixa companiilor Cosmote, Direkt Telecom, Telecav si domnului Alexandru Mihail Parseghian, persoana fizica autorizata, informeaza un comunicat de presa al institutiei.

Cosmote a solicitat si a primit, de la autoritatea de reglementare, dreptul de a utiliza inca un milion de numere.

Conform informatiilor ANRCTI, compania Cosmote a primit de la ANRCTI, in plus fata de resursele alocate in prealabil, dreptul de a utiliza un milion de numere nationale non-geografice din domeniul 0Z=07.

Compania Direkt Telecom, care a solicitat pentru prima oara resurse de numerotatie, a primit dreptul de a utiliza 410.000 de numere pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa la nivel national si 1.000 de numere nationale non-geografice din domeniul 0Z=08, pentru servicii furnizate prin intermediul cartelelor preplatite.

De asemenea, compania a primit indicativul individual pentru selectarea transportatorilor 1065.

Tot la prima solicitare s-a aflat si compania Telecav, care a primit dreptul de a utiliza un bloc de 10.000 de numere nationale non-geografice, pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa, din domeniul 0Z=03, la nivel national.

In calitate de persoana fizica autorizata, domnului Alexandru Mihail Parseghian i-au fost alocate 10.000 de numere nationale non-geografice din domeniul 0Z=03, pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa la nivel national.

Resursele de numerotatie alocate pana in prezent de ANRCTI pe baza procedurii de alocare a licentelor de utilizare a resurselor de numerotatie au depasit numarul de 79,36 milioane, din care 56% reprezinta resursele alocate pentru servicii de telefonie fixa, iar 42,8% resurse alocate pentru servicii de telefonie mobila.

















41 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă