Reprezentantii Comisiei de privatizare Daewoo nu au reusit sa ajunga la un acord cu americanii de la Ford, singurul ofertant pentru preluarea fabricii de la Craiova, astfel incat privatizarea sa fie finalizata la termen.

Daca problema datoriilor pe care le avea compania din Craiova a fost rezolvata in favoarea Ford, se pare ca statul roman are ceva probleme cand vine vorba de terenurile Daewoo Craiova, situatie ce va fi discutata luni.

In cazul in care terenurile uzinei vor fi incluse in tranzactie, pretul pentru actiunile companiei ar trebui sa creasca. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, citate de Mediafax, exista inca si alte probleme care intarzie semnarea contractului.

„Contractul cu Ford nu va fi semnat saptamana viitoare, pentru ca mai sunt doua puncte care trebuie clarificate, apoi trebuie aprobat de guvern. Ultimele puncte ale contractului vor fi discutate luni, cand le si vom finaliza”, au afirmat sursele citate.

Sebastian Vladescu, presedintele Comisiei de Privatizare, ne-a declarat insa ca finalizarea negocierilor nu vor depasi cu mult programul de privatizare anuntat si a negat existenta unor probleme care pun bete in roate semnarii contractului. „Nu stiu la ce probleme se refera”, ne-a declarat Vladescu.

Surse din AVAS au recunoscut insa ca in stadiul actual se poate intarzia chiar si o luna.

integral in EvZ