Presedintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, nu vrea sa impartaseasca soarta trista a regelui Lear, impartind puterea cu fiicele lui. Saptamana trecuta, Nazarbaev a intreprins o serie de schimbari in echipa guvernamentala, toate insemnand acelasi lucru: au fost indepartati din pozitii-cheie membri ai familiei sale.

Prin decret prezidential au fost inlaturati din functii vicepremierul Aslan Musin, ministrul energiei si resurselor naturale, Baktikoj Izmuhambetov, si ministrul muncii, Guljan Karagusov. Toti erau cunoscuti pentru apropierea lor de Timur Kulimbaev, nimeni altul decat sotul fiicei mijlocii a sefului statului.

Kulibaev a fost, la randul lui, demis din postul de vicepresedintele consiliului de conducere a holdingului de stat “Samruk”. Analistii sunt de parere ca liderul kazah continua sa se debaraseze de clanurile familiale din anturajul sau.

Reducand, practic, la tacere, gruparea fiicei mai mari, Dariga si a sotului acesteia, Rahat Aliev, Nazarbaev a trecut la diminuarea puterii de influenta a Dinarei si a lui Timur Kulibaev.

Printre numeroasele grupari antrenate intr-o lupta pe viata si pe moarte pentru putere in Kazahstan, scria cotidianul electronic RBK Daily, in categoria “clanurilor de familie” pot fi incluse trei: gruparea Dariga - Aliev, gruparea Dinara - Kulibaev, precum si gruparea nepotului presedintelui, Kairat Satipalda.

Cea mai mica dintre fiice, Alia, nu este atrasa de politica si, de aceea, nu s-a implicat in aceasta batalie.

Pana in anul 2002, favoriti absoluti in confruntarea dintre clanuri erau considerati fiica mai mare si sotul ei, prim adjunctul sefului Comitetului national de securitate, Rahat Aliev. Dar, nelinistit de intarirea exagerata a puterii de influenta a grupului Dariga -Aliev, el si-a trimis ginerele intr-un nobil exil - ambasador al Kazahstanului in Austria.

In primavara acestui an, Aliev a fost acuzat de fals, de furt si crime, a fost dat in urmarire si demis din toate functiile. Dariga a fost nevoita sa divorteze. Acuzatii similare au fost formulate si la adresa celui de-al doilea ginere.

La inceputul lunii august, liderul partidului de opozitie “Atameken”, Erjan Dosmuhamedov, i-a trimis lui Nazarbaev o scrisoare deschisa, unde il acuza pe Timur Kulibaev de organizarea asasinarii opozantului Altinbek Sarsenbaev.

Acum, Kulibaev a fost dat afara de la societatea Samruk, cel mai mare holding din tara si care controleaza toate activele de petrol si gaze naturale ale Kazahstanului, in primul rand societatea de stat KazMunaiGaz. Presedintele holdingului era, practic, o figura de paie, toate problemele fiind rezolvate de Kulibaev.

Al doilea ginere a fost distrus de aceeasi pofta de putere ca si primul ginere al presedintelui. De fapt, comenta pentru RBK Daily expertul Serghei Demidenko, Nazarbaev nu si-a propus o rotatie a clanurilor, ci a planificat demontarea totala a sistemului “familial”.

Nazarbaev nu vrea sa impartaseasca soarta nefericitului rege Lear, impartind puterea cu fiicele lui. El vrea sa reformeze institutiile puterii de stat, eliberandu-le, in masura posibilitatilor, de influenta gruparilor de clan, sustine expertul.