Specialistii in economie, citati de ziarul DNI, au calculat ce inseamna traduse in bani promisiunile electorale ale politicienilor ucraineni. Sociologii au indicat, de asemenea, si care sunt cele mai costisitoare programe electorale.

La acest ultim capitol, drept cele mai ilustrative se evidentiaza Blocul Litvin si Partidul Comunist. Astfel, costul tuturor angajamentelor asumate de prima formatiune politica se ridica la 36,6 -37,6 miliarde dolari.

Expertii precizeaza ca in aceasta suma intra costurile promisei majorari de salarii, in urma careia cheltuielile din bugetele locale pentru remunerarea orelor de munca vor creste cu aproximativ 59,4 miliarde de dolari, ceea ce face ca pretul intreagului program electoral sa atinga 99 de miliarde de dolari.

Mai modest, programul comunistilor a fost evaluat la doar 57,4 miliarde dolari, ei sugerand, printre altele, alocarea a 23% din PIB pentru invatamant, stiinta si agricultura, angajament imposibil de realizat, in opinia specialistilor.

Planurile Partidului proguvernamental al Regiunilor costa intre 10,8 si 39,6 miliarde dolari. Potrivit ziarului electronic Dni, diferenta de cifre a fost influentata de promisiunea partidului de a oferi locuinte specialistilor care vor incheia contracte pe 20 de ani cu diferite intreprinderi.

Expertii au admis ca, in cazul semnarii unor astfel de contracte de catre 1% din bugatari si a unor apartamente nu mai scumpe de 50.000 de dolari, cheltuielile la acest punct din program se vor ridica la 12 miliarde de dolari.

Daca, prin absurd, se presupune ca toti tinerii cu varste cuprinse intre 15 si 34 de ani vor incheia asemenea contracte si vor primi locuinte, asta va insemna 30,8 miliarde dolari.

In privinta principalelor formatiuni de opozitie, Blocul Iulia Timosenko si blocul proprezidential Ucraina noastra - Autoaparare nationala, costul programelor lor se situeaza cam pe aceeasi linie: 100 si 105 miliarde de dolari.